La Mulți Ani, ROMÂNIA ! La Mulți Ani, ROMÂNI de Ziua Națională !!!

Foto: Samoilă Mârza

” Ce-i mai unește pe români?

Timp de multe decenii, intelectualii români din Transilvania secolului XIX și începutului de secol XX au visat să se „unească cu țara”. Nu era însă vreun vis secular, nu atât timp cât Valahia și Moldova erau sub papuc turcesc sau rusesc iar muntenii și moldovenii treceau munții pentru jaf, iar românii din Transilvania erau forțați să lupte în trupele Imperiului chiar și contra fraților lor de peste munți.

Nu, a fost un vis care a început să pâlpâie târziu. Abia când cele două principate s-au unit și au devenit independente s-a aprins de-a dreptul. Iar apoi, când nimeni nu mai credea că e posibil, s-a și împlinit.

Străbunicii multora dintre noi au trecut munții la final de secol XIX, cu miile, nu pentru că le era foarte rău în Mărginimea Sibiului, în Bucovina sau în Apuseni, ci pentru că nu mai puteau sluji ani de zile în armata unui stat uriaș și mult mai puternic, dar pentru care nu simțeau absolut nimic. Bunăstarea materială conta mai puțin decât libertatea, iar pe asta din urmă o puteau afla doar în Țară, nu în Imperiu.

Mulți au lăsat tot în urmă și au fost încurajați de statul român de atunci să colonizeze Dobrogea sau pur și simplu au umflat numărul celor din mahalalele bucureștene, transformându-le destul de repede în cartiere frumoase la începutul secolului XX.

Pentru că simțeau românește, nu se uitau la sofisticata cultură austriacă sau la semeața cultură maghiară, ci sperau că firava cultură română, care abia lua ființă, îi va îmbrățișa și le va duce mai departe valorile învățate, culmea, tot de la austrieci și maghiari: lucrul bine făcut, seriozitatea, hărnicia și mai ales sentimentul acela că trebuie să faci mai bine decât vecinul tău, nu să-l tragi după tine în jos.

Dacă s-ar fi uitat la ce spuneau unii dintre vecinii lor moldoveni, care timp de sute de ani au locuit într-o țară oarecum superioară Valahiei atât de des devastată de turci și de tot felul de oști, ar fi priceput că n-o să le fie chiar ușor după Marea Unire. Mica Unire a vlăguit Moldova de tot ce avea mai bun, ricanau destui intelectuali moldoveni (Ion Creangă a fost vremelnic printre ei), iar dacă te uitai la ce se alesese de falnicul Iași i-ai fi putut oare contrazice?

Entuziasmul lui 1918 și mai ales al lui 1919 a lăsat destul de repede loc dezamăgirii, așa cum bine ne șade ca români. Cei 20 de ani care aveau să treacă până la următorul război au fost prea puțini ca să unească niște culturi și feluri de a fi uneori incompatibile, iar minoritățile naționale care s-au trezit că făceau parte, peste noapte, dintr-o țară mult mai mică decât fusese Imperiul Austro-Ungar, unde aveau parte de drepturi solide și de privilegii, au fost cu atât mai dezamăgite.

Războiul, apoi cei 45 de ani de comunism au aruncat un capac de plumb peste tot acest amalgam de naționalități, culturi și apucături diferite, încercând să niveleze artificial orice diferențe și să creeze, pe repede-înainte, un popor unit în cuget și-n simțiri.

Istoria națională, transformată în basm, a dat naștere unei povești aproape religioase despre cum s-a născut, crescut, prosperat și cum a învins poporul român vicisitudinile secolelor de oprimare. Falsă, firește.

Ultimii 30 de ani ne-am ocupat, absolut natural, cu deconstrucția acestui basm. Au reapărut tensiunile firești între o cultură a lucrului așezat, una a creativității boeme și cea a lui „las’ că merge și așa”. În plus, dacă România a știut să rezolve relativ elegant problema drepturilor cetățenilor ei din naționalitățile minoritare, încât să-i mulțumească într-o proporție suficient de mare (deși nu perfect, evident), n-a știut să-și inspire cetățenii să viseze la ceva mai mult decât la prezent. 

Azi, românii nu mai trec munții visând la unirea cu țara, ci mai degrabă la traiul liniștit și așezat al culturii vestice, clădit în mare parte după chipul și asemănarea fostului Imperiu. Glumele de odinioară s-au transformat în sarcasm, iar basmul naționalist vândut de comuniști a căpătat dimensiuni monstruoase, mai ales când le aurescunii cu simpatii pro-ruse.

Când și cum am reușit să fim o țară în care sportul național este să ne urâm unii pe alții cu toată energia de care suntem în stare? Cum am reușit ca, la o sută de ani după victoria de la Trianon, din iunie 2020, în care România devenea mai mare decât ar fi putut visa vreodată, să domnească aici nu entuziasmul unui popor liber, aflat statistic în cea mai fastă perioadă din toată istoria sa, ci dezamăgirea și nevroza?

Ar fi multe răspunsuri de dat, dar câteva dintre ele se referă la valorile noastre comune, la felul de a face lucrurile și, nu în cele din urmă, la capacitatea noastră de a ne visa viitorul.

Ce valori comune au românii? Habotnicia, furtul, descurcăreala, individualismul, fușereala și nepotismul? Nu le-am putea înlocui cu credința, hărnicia, inventivitatea, cooperarea, lucrul bine făcut și meritocrația?

Cum facem lucrurile în România? Haotic, la mica înțelegere, fără cap și fără coadă, de mântuială, fără tragere de inimă? Sau mai degrabă coerent, așezat, planificându-le atent, atât de bine încât le transformăm în branduri internaționale, cu entuziasm?

La ce visează românii? La o îmbogățire rapidă, la un trai nemuncit dar lipsit de griji, la ce-i al altuia, la fuga din țară, la nimic? Sau poate la o viață clădită pe merit, la un job care aduce satisfacții, la cum îi pot ajuta pe ceilalți, la crearea unei țări ca afară, la un viitor în care copiii noștri să se bucure de viață, chiar aici, în România?

Răspunsul depinde de ce fel de Românie alegem să avem în jurul nostru. Cea urâtă, hidoșită de un naționalism habotnic, găunos și lipsit de conținut, în care trebuie să fii mereu atent să nu te fure semenul tău, sau cea care e clădită de sute de mii de oameni care se zbat să creeze o masă critică în stare să schimbe toată țara.

Sunt companii evaluate la miliarde de euro pornite din România, sunt sute de mii de români – poate chiar milioane – angajați chiar aici în țară, tocmai pentru că au știut să manifeste acele calități care clădesc o nație, iar nu cele care o dărâmă. Sunt comunități care se dezvoltă și schimbă – din ce în ce mai des și cu ajutorul aleșilor locali – modul în care se fac lucrurile în țara asta. 

De ei ar trebui să ne înconjurăm, pe ei ar trebui să-i ajutăm, cu ei ar trebui să lucrăm, în ei ar trebui să ne încredem. Da, ne vor dezamăgi de multe ori, dar intenția și mai ales direcția le sunt clare. Sunt și pentru noi? Sau ne vom pierde bruma de energie rămasă poticnindu-ne de faptul că niciunul dintre ei nu e vreun Mesia unificator, vreun perfect care să corespundă 100% așteptărilor noastre?

Ne-am obișnuit prea mult să ne uităm la ce s-a distrus și la ce nu s-a făcut în ultimii 30 de ani în România ca să vedem că, cel puțin de zece ani încoace, tot mai mulți români fac lucruri și le fac bine, mai bine ca niciodată.

Înainte de mica și marea unire, românii visau să se unească. Apoi au urmat câte 20 de ani în care n-au știut dacă a fost chiar bine că au ajuns să fie împreună, 45 în care n-au avut de ales și 30 în care s-au dezbinat și dus unii pe alții la exasperare atât de mult, că vreo 3 milioane au plecat din țară.

Dar dacă vrem ca valorile noastre comune și lucrurile pe care le facem în România să dureze încă 100 de ani, atunci trebuie și să visăm la cum facem ca țara asta, în care ne-am nimerit împreună că am vrut-o noi, strămoșii noștri sau că așa s-a nimerit, să prospere. Și noi odată cu ea.

Iar asta n-o vom putea face decât împreună” !!! 🙂 🙂 🙂

Sursa :

https://pressone.ro/ce-i-mai-uneste-pe-romani

Am onoarea să vă salut ,

Alioșa ! 🙂

4 răspunsuri to “La Mulți Ani, ROMÂNIA ! La Mulți Ani, ROMÂNI de Ziua Națională !!!”

  1. Aliosa Says:

    @ ALLL !!! 🙂 🙂 🙂

    – ” DOAMNE, ocrotește-i pe ROMÂNI” !!! 🙂 🙂 🙂

    Alioșa ! 🙂

  2. Aliosa Says:

    @ ALLL !!! 🙂 🙂 🙂
    De Ziua Ta, ROMÂNIE,
    dau CUVÂNTUL unui adevărat ROMÂN-ROMÂN
    să cuvânteze :

    ” Românie ti-aș ura
    „La mulți ani!”
    de ziua ta
    însă din pacate știm,
    noi ca neam
    o să murim!
    Căci copiii îi avortăm,
    tinerii toți emigrăm,
    bătrânii când vor murii,
    nu o să mai ai copii,
    cu sânge de daci în ei,
    doar de unguri,
    nemți,
    evrei,
    sirieni
    și africani,
    asiatici
    și afgani!
    Te-am trădat și te-am vândut
    la cine a dat mai mult!
    Am vândut păduri,
    terenuri,
    aur,
    am renunțat la tezaur
    nici bucata peste Prut,
    înapoi n-am mai cerut!
    Pe toti sfinții i-am vândut
    când asta ni s-a cerut
    și am vândut și ortodoxia,
    acuma cu „pandemia”!
    Doar că banii din vânzare
    nu știm unde, cine, îi are!
    Noi nimic n-am construit,
    în nimic n-am investit,
    după ce te-am vândut,
    țară,
    tot tu ești cea de ocară,
    fiind plină de datorii
    ce nu o să le poți plăti!

    „La mulți ani!”
    de-aia mă tem
    să îți spun, că ar fi blestem;
    de toți, toate, dezbrăcată
    de străini încălecată,
    fără șanse de scăpare,
    numai zile grele, amare!
    De aia
    dragă Românie
    altceva îți doresc ție:
    Dumnezeu să te ocrotească
    și din nou să îți dăruiască
    o mulțime de norod
    și-un roman drept voievod
    să facă iar rai din tine
    așa cum ți se cuvine
    ca grădină înmiresmată
    a Maicii cea Prea-Curată!”
    Sursa :
    https://vrabiute.blog/2020/12/01/de-ziua-ta-romanie/

    Mulțumesc IOAN 🙂 🙂 🙂
    pentru că ai PUS punctul pe ” I” !!! 🙂 🙂 🙂
    Cu respect,
    Alioșa ! 🙂

  3. Aliosa Says:

    @ ALLL !!! 🙂 🙂 🙂

    Navigând cu drag pe NET ,
    despre 1 DECEMBRIE , Ziua Națională a României,
    am găsit MESAJE berechet ,
    în ciuda unora și-a pandemiei ,
    dar dintre toate MESAJELE postate ,
    cel mai realist dintre toate ,
    a fost MESAJUL judecătoareei Dana Gîrbovan de la Curtea de Apel Cluj,
    președinte al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România,
    care a postat pe pagina de Facebook de Ziua Națională a României,un cutremurător MESAJ pe care-l redau mai jos în întregime !!! 🙂 🙂 🙂

    ” Anul trecut, pe 1 decembrie 2019, spuneam că este important să recitim ce au spus părinții fondatori ai României Mari Unite.
    Vorbele lor sunt fundația și moștenirea noastră care, asemenea oricărei moșteniri, aduce nu doar drepturi, ci și obligații.
    În acest an mi-au rămas în minte cuvintele lui Ștefan Cicio-Pop, care, rememorând ziua Unirii, spunea:
    “Și cât de sfântă era ziua aceea, cum se îmbrățișau românii, cât de senină le era fața, cum au uitat fiecare de ce religie,
    de ce confesiune și cărei clase aparține!
    Se vedeau că sunt fiii aceluiași neam, care se înfățișau nu numai în haine frumoase, ci curățindu-și și sufletul,
    ca astfel lepădând toate patimile și toate urile, să intre în pământul făgăduinței.”(Fragment din discursul lui Stefan Cicio-Pop, rostit în Camera Deputaților la 1 decembrie 1932)
    Fețe senine, îmbrățișări, bucurie împărtășită, fără ură și patimă.
    De ce, unde și când s-a pierdut atât de mult din spiritul Marii Uniri?
    Anul acesta sărbătorim Unirea în pandemie, cu fețele acoperite, întunecate de frică.

    Nu pandemia, însă, ne-a furat spiritul Marii Uniri.
    Spiritul Marii Uniri s-a pierdut în fiecare zi în care am refuzat să cunoaștem istoria, să învățam din ea și să recunoaștem semnele pierderii libertății.
    Ștergerea memoriei, uitarea trecutului, ignoranța și autosuficiența dezbină mai mult ca orice boală, ca orice pandemie.
    Ignorarea propriei istorii creează cel mai fertil teren pentru propagandă și dezbinare, pentru uciderea libertății într-un mod atât de parșiv,încât nici măcar nu este sesizat.
    Am revăzut azi imagini de la primul an în care Marea Unire a fost sărbătorită în libertate după comunism.
    Imaginile sunt dureroase, dar lecția lor este esențială.
    In 1 decembrie 1990, seniorul Corneliu Coposu participa la festivitățile de la Alba Iulia.
    După 17 ani de temniță grea sub comuniști și o viață în care a fost hăituit de Securitate,
    Corneliu Coposu mergea la Alba Iulia să ducă în post-comunism mesajul despre libertate a unuia dintre părinții fondatori ai Marii Uniri, Iuliu Maniu.
    Huiduielile mulțimii au acoperit însă discursul lui Coposu, în care a spus ca “puterea tradiției a ținut aprinsă scânteia dragostei de neam și încrederea în destinul românesc”.
    “Am plătit amarnice tributuri, dar am fost convinși că un popor nu poate fi învins în lupta lui pentru libertate,”
    e fraza cu care se termină înregistrarea discursului lui Corneliu Coposu, în huiduielile mulțimii.
    Momentul este unul esențial, pentru ca nu reprezintă altceva decât o verigă din întregul lanț:
    după Marea Unire, făuritorii acesteia au fost aruncați în temnițe, memoria lor a fost ștearsă, libertatea și valorile ei au fost uitate.
    Fără memorie și cunoașterea rădăcinilor istorice, fără tradiție, mulțimile sunt ușor de manipulat, ignoranța fiind transformată în violență.
    Huiduielile din 1990 la adresa lui Corneliu Coposu le regăsim azi în diverse forme în spațiul public,
    atunci când se vorbește sau ar trebui să se vorbească despre libertate.
    Aceste huiduieli din spațiul public actual acoperă orice voce ce iese din șablonul prestabilit, din ceea ce diverse interese spun că ar fi adevărul și dreptatea, pentru a acoperi în umilință și ridicol pe cei ce îndrăznesc să gândească altfel.
    Exemplul înaintașilor noștri, însă, al generațiilor care au clădit cărămidă cu cărămidă conștiința națională,
    ne arată că în fața răului și a nedreptății nu poți sta tăcut.
    Părinții fondatori ai Marii Uniri de la 1918 au luptat pentru un “nou stat român”,
    în care drepturile și libertățile fiecărei persoane să fie respectate și garantate.
    Dacă părinții fondatori au luptat pentru o unire a teritoriilor, unirea în spirit a românilor trebuie să continue și azi.
    Urmând modelul înaintașilor, e imperativ să luptăm în fiecare zi pentru democrație, pentru demnitate umană,
    pentru drepturile și libertățile individuale, ale fiecăruia dintre noi și ale celui de lângă noi!

    „Mare este răspunderea noastră, care suntem păzitorii sfântului patrimoniu, dat nouă să-l păstram, să-l cinstim și să-l sporim!”,
    spunea Stefan Ciceo-Pop, iar îndemnul său este adresat fiecăruia dintre noi.
    E important, de aceea, să nu uităm responsabilitatea pe care o avem unii față de alții, măcar atunci când ne urăm unul altuia, o dată în an:
    “La mulți ani, România! La mulți ani, români ” !
    Sursa :
    https://www.facebook.com/dana.girbovan.5

    Alioșa .

  4. Aliosa Says:

    @ ALLLLL !!!!! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂
    La Mulți Ani ROMÂNILOR ce poartă numele
    Sfântului Ierarh NICOLAE , făcătorul de MINUNI !!! 🙂 🙂 🙂

    Alioșa ! 🙂

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


<span>%d</span> blogeri au apreciat: