” Fără FOC, nu iese FUM” !!! Ce NU ȘTIU românii despre medicul Adrian Streinu CERCEL …

În loc de motto :

OMUL cât TRĂIEȘTE, învață ! Eu trăind, ÎNVĂȚ mereu !!!

Acesta este SLOGANUL meu !!! 🙂 🙂 🙂

În urmă cu câteva zile bune, distinsul DOMN IOAN

http://ioansperling.wordpress.com/

la o postare de-a mea , mi-a  dat de înțeles în mod  politicos  că NU ȘTIU mai NIMIC despre medicul Adrian Streinu Cercel ………………….

Atunci, nu l-am CONTRAZIS dar mi-a rămas în MINTE atenționarea politicoasă a Domniei Sale versus medicul Cercel , așa că , NAVIGÂND cu drag pe NET , am dat de un ARTICOL care-mi furniza DOVADA SUPREMĂ a faptului că prietenul meu virtual , IOAN, a AVUT DREPTATE 🙂 când mi-a SPUS ce mi-a SPUS versus medicul Adrian Streinu Cercel …………..

Postez mai jos, prin  ” copy  paste” , în GHILIMELELE de RIGOARE ,un ARTICOL care SPUNE MULTE !!! 🙂 🙂 🙂

Cu această ocazie, îi MULȚUMESC sincer ,Domnului IOAN pentru politicoasa ATENȚIONARE ! 🙂

 

”  TRAFIC DE VIAȚĂ ȘI MOARTE:

INSTITUTUL DE BOLI INVENTATE

18.06.2018

Te fac o gripă? O diaree? Sau o ciupercă? Nici nu le simți, sunt de la ei.

Există o metodă sistematică de fraudare a Asigurărilor de Sănătate.

Pe numele tău. Indiferent cine ești.

A pățit-o inclusiv fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, care s-a internat pentru o gripă, dar a plecat mai bolnav. Doar în acte, fără să știe.

Se întâmplă la un spital emblematic, Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, aflat de 19 ani sub patronajul unui doctor celebru:

Adrian Streinu-Cercel, omul care anunță gripa la televizor.

Practica diagnosticelor fictive – afecțiuni adăugate din burtă oamenilor care vin la spital cu diferite probleme și pentru care statul plătește, pacient cu pacient, note de plată umflate – are un efect devastator: sărăcește artificial sistemul, intoxică statisticile naționale de sănătate, umflă achiziții publice de medicamente, generează crize.

„Suntem o națiune bolnavă pentru că uneori inventăm diagnostice”, admite actualul ministru al Sănătății.

Ne-am uitat în buzunarul ascuns al halatului.

Încape aici fundația privată a lui Streinu-Cercel, în care primii șapte producători mondiali de medicamente au pompat un milion de euro doar într-un an. Jumătate au fost retrași cash, în tranșe rotunde, uneori chiar la bancomatul din curtea spitalului.

RISE a mai obținut corespondența electronică internă a Hoffmann – La Roche, numărul 2 global în piața farma. Peste cinci mii de e-mailuri ale biroului regional din București dezgroapă în detaliu relația financiară cu șeful de la “Matei Balș” și 15 ani de practici ilegale.

Suntem în inima Capitalei, la câțiva pași de Obor, și vă invităm la un tur prin Sistem.

Andreea, o bucureșteancă stabilită în Italia, dar venită acasă în concediu, s-a trezit într-o dimineață din vara lui 2016 cu o diaree groaznică care i-a stricat scurta vacanță cu familia.

S-a dus glonț la Institutul „Matei Balș”, fiind internată chiar pe secția profesorului dr. Adrian Streinu-Cercel. A făcut o serie de analize medicale și a trebuit să înghită apoi niște pastile care să-i domolească tranzitul intestinal.

Nimic complicat. Doar enterocolită, o inflamație a intestinului provocată de un amestec nefericit de alimente. După trei zile în care s-a simțit ca și cum ar fi băut bere cu iaurt, Andreea a fost externată și s-a întors în Italia cu problema rezolvată.

Diareea ei, însă, explodase oficial în documentele spitalului.

Și, inevitabil, în istoricul medical al femeii, pe care statisticienii de la Institutul „Matei Balș” l-au încărcat din pix cu o colecție impresionantă de boli. Majoritatea, inventate. Sunt consemnate acolo de patru ori mai multe afecțiuni decât în realitate, unele mult mai grave.

Toate, cu efect direct pe cardul de sănătate al femeii, în numele căreia s-au decontat bolile fictive.

Altfel spus, pentru o diaree care făcea cam 100 de euro, am plătit cu toții 1.000 €.

I-am cerut o consultație pe subiect chiar infecționistului care a tratat-o pe Andreea în timpul internării la „Matei Balș”.

Mai jos, sunt răspunsurile doctorului pentru fiecare diagnostic decontat, așa cum apar în hârtii.

Diagnosticele fictive reprezintă o metodă sistematică de fraudare a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

La afecțiunile reale ale pacienților, adică cele pentru care oamenii vin de regulă la „Matei Balș” și pe care doctorii le descoperă la consultații specifice, departamentul de statistică al Institutului mai adaugă un set de diagnostice scoase din burtă.

Așa a pățit Andreea.

Adică eu sunt un tâmpit și tanti de la statistică știe ea mai bine ce și cum a avut pacientul?”, se întreabă retoric doctorul de la „Matei Balș” care a tratat diareea femeii.

„Unde sunt diagnosticele mele? Femeia avea în mod real ceva pentru care am făcut niște recomandări la externare. Au dispărut de tot din codificările lor. Rezultă că a fost internată pentru altceva.”

Iar Andreea nu e un caz izolat.

Tot în vara lui 2016, a venit la spital Sorina, o puștoaică de 14 ani. Tot cu burta și ea, de data asta Salmonella făcuse ravagii, dar infecționiștii au pus-o pe picioare. Numai că la departamentul de statistică lucrurile au arătat mult mai rău: Sorina s-a ales în plus pe cardul de sănătate cu o pneumonie, o Candida, o anemie și alte câteva vești proaste.

Georgiana, 32 ani, a venit cu o ciupercă la gură. Stomatită aftoasă și angină acută cu eritemato pultacee, a notat doctorul pe foaie.

Dar a plecat și ea cu o pneumonie, cu nelipsita Candida, bașca o sinuzită, dar și o infecție urinară. Fără să știe. Nici ea, nici medicul curant.

Ion are un diagnostic grav, confirmat și parafat: ciroză generată de hepatita C.

În arhiva „Matei Balș” a rămas, însă, și ca purtător oficial de hepatită B.

„E una ce am scris eu [în foaia de observație] și alta codifică ei [la statistică]. Omul ăsta are și două diagnostice care se anulează între ele: trombocitopenie = trombocite puține și trombocitoză = trombocite multe”, rămâne stupefiat alt infecționist veteran de la Institut.

Ține-n mână istoricul medical viciat al unuia dintre bolnavii care au trecut efectiv prin mâna lui, dar pe care Statistica l-a procesat mai scump pentru stat.

Frauda e la vedere, spun doctorii cu care am vorbit, pentru că ce semnează ei în mod normal e diferit față de ce transmite spitalul către instituțiile care gestionează politici și bugete publice de sănătate:

„Totul e în format electronic, cu excepția foilor fizice de observație. Acolo nu au curaj să completeze peste noi.

Cert e că numai în 2016, anul în care au fost internați pacienții de mai sus, Institutul „Matei Balș” a decontat 91.270.499 lei la CNAS, pe baza diagnosticelor comunicate oficial, pentru bolnavii tratați în spital.

Din banii ăștia, 4.600,8 de lei au venit pentru Andreea, deși nota de plată pentru diaree nu depășea 500 de lei.

Tu, cel care citești acest articol

Ești un număr. Boala de care suferi are un cod. Medicamentul pe care-l iei are o serie. Parafa medicului tău e înmatriculată și ea. Farmacia din colțul străzii, la fel, clasificată special.

Toți suntem cifre, rânduri și coloane în Sistemul Informatic Unic Integrat al Asigurărilor de Sănătate (SIUI), administrat de CNAS și gestionat tehnic de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

SIUI e o matrice cu istoria bolilor din România. Sursa supremă a statisticilor medicale. Stochează datele fiecăruia dintre noi, cu sau fără asigurare.

Și într-o dimineață te trezești cu febră.

Tușești, transpiri, te dor oasele, te sperii și zbori glonț la primul spital. La „Matei Balș”, eventual, dacă ești din București și te ajută traficul. Institutul e un oraș în miniatură pe șoseaua Ștefan cel Mare. Hectare de spital cu blocuri de sticlă, clădiri de patrimoniu, o biserică și un parc secular în care te rătăcești instantaneu.

Ai gripă – zice medicul de la Camera de Gardă, după ce ascultă plămânii și se uită-n cerul gurii. Scrie asta în fața ta pe foaia de observație și te cazează peste noapte, cât timp laboratorul de analiză moleculară îți examinează virusul.

Datele se mișcă.

Sunt redirecționate 20 de metri la dreapta, cum ieși din Camera de Gardă, în cea mai securizată clădire din campus. La etaj, „Oficiul de Calcul și Statistică”. Nimeni nu poartă halat aici, e compartimentul de informaticieni subordonat direct managerului, care introduce în SIUI ce găsește în foaia de observație completată de medic.

Organigrama Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” by Victor Ilie on Scribd

În acel moment codul tău de pacient (CID), adică 20 de cifre pe care statul ți le repartizează automat și aleatoriu doar ție, în baza CNP-ului, e asociat în sistem la codul specific al bolii. Gripă pentru tine – J10.0 pentru stat.

Ai intrat în algoritm.

Te externezi, și-n drum spre casă, oprești zgribulit la farmacia din cartier cu rețeta de la spital în mână.

Un fapt banal care produce o nouă conexiune în sistem: două fluxuri de date se cuplează imediat când farmacistul înregistrează rețeta. Și care, la fel ca medicamentul prescris, este înseriată și numerotată. Ambele informații (spital-farmacie) creează o asociere unică în SIUI, contribuind la harta complexă a fiecărui incident medical.

Încă un rând în cazul tău, dar care conține 70 de tipuri de informații.

Gripați banal, răniți în accidente, abonați la citostatice sau așteptând un transplant, vaccinați sau nu, alergici la polen, bolnavi de HIV, cu măsele umflate ori afectați psihiatric – absolut toți lăsăm urme în SIUI.

Dar „Big Brother” are o logică

Urmărește banii.

Ideea de codificare a bolilor s-a născut la Universitatea Yale, Statele Unite, în anii ‘70, și a setat pentru prima dată în istorie un mecanism de control financiar al tratamentelor pe care statul sau asiguratorii privați le rambursează spitalelor.

Mașina a devenit tot mai sofisticată în timp, un aparat contabil al sănătății publice, obiectiv strategic reglementat prin legi organice, securizat de servicii speciale, administrat de o instituție autonomă.

Însă principiile de bază rămân simple, ca la biblioteca comunală: clasificare, standardizare, arhivare.

Sistemul începe cu un schelet care împarte afecțiunile în 23 de categorii majore de diagnostic – în funcție de anatomia corpului uman și specializările medicale. Fiecare are propriul cod de 5 caractere (DRG – Diagnosis Related Group). Toate se ramifică spre alte 671 de situații medicale, fiecare cu gradul său de risc și proceduri medicale aferente.

Acum intră în ecuație spitalul care te tratează. Că-i la țară sau la oraș, universitar, de urgență, maternitate, privat sau public – fiecare așezământ cu crucea roșie pe ușă intră în clasificare.

Contează în clasament performanța dovedită pe parcurs, complexitatea cazurilor pe care spitalul le poate gestiona. Se evaluează tot: numărul de paturi, rural, urban, gradul de ocupare, resursele umane sau logistica. Departajarea se face după un așa-zis ICM (Indice Case Mix).

Alt cod, deci. Cu cât e mai mare, cu atât e mai bine pentru spital.

Institutul „Matei Balș”, de pildă, are un ICM de 1,6184, fiindcă tratează boli complexe precum HIV sau hepatita, deține laboratoare de analiză, urgențe și departament universitar.

Spitalul Orășenesc din Hârlău, cu un singur chirurg angajat, s-a oprit la indicele 0,7506.

Mașina coroborează toate variabilele de mai sus cu prețul aproximativ al unei intervenții medicale, oricare ar fi natura ei, și obține Valoarea Relativă a unui pacient.

Acesta-i termenul oficial.

„E un coeficient atribuit în funcție de cantitatea relativă de muncă, consumabile și resursele de capital necesare pentru tratamentul complet al bolnavului cu afecțiunea respectivă”explică legea.

Altfel spus, calculezi analize, antibiotice, spitalizare, echipamente, „manopera” doctorului, raportezi situația la cota spitalului în care aterizezi și rezultă astfel „valoarea ta relativă” de la ultima gripă. Întotdeauna, un număr cu patru zecimale te clasifică în matrice și se calculează din DRG (al tău) și ICM (al spitalului).

Ți-ai mai revenit, dar spitalul trebuie să deconteze „distracția” cu tine.

Aici e miza.

Banii sunt publici, adică provin din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, coșul uriaș administrat de CNAS, la care contribuim fiecare când ne plătim asigurările obligatorii. În faza asta, Casa devine casierie, iar plățile sunt standardizate și ele cu un indicator pompos aplicat spitalului și derivat din evaluarea ICM.

Se numește Tarif pe Caz Ponderat (TCP).

Aceeași comparație: „Matei Balș”, institut cu pretenții, are un TCP de 1800, în timp ce Hârlău s-a blocat la 1450. Tehnic, același pacient costă diferit de la un spital la altul. Legislația nu a coroborat mereu TCP cu ICM.

Apoi se aplică, pur și simplu, o formulă.

La final, suma pe care spitalul o primește pentru un pacient externat reprezintă produsul dintre TCP-ul unității și Valoarea Relativă a bolilor tratate. O înmulțire simplă. Numai că bolile fictive adăugate fraudulos pe numele unui om îi cresc acestuia „valoarea relativă”, ceea ce ridică drastic și suma decontată de stat pentru el.

Practic, spitalul umflă nota de plată.

De aceea, diareea Andreei a costat mai mult decât trebuia. Afecțiunile inexistente, dar adăugate din burtă, au mărit valoarea codurilor sale DRG până la 2.2556.

Acest număr înmulțit cu 1800 (cod TCP la „Matei Balș”) a rezultat în 4.600,8 lei, primiți de Institut de la Casa de Asigurări pentru tratarea femeii.

De nouă ori mai scump.

Prin urmare, Sistemul dă eroare

Dar eroarea e umană.

Programat să prevină fraudele și să faciliteze accesul tuturor la serviciile medicale, să monitorizeze practicile clinice sau piețele de medicamente – softul asigurărilor de sănătate poate fi fentat ușor.

Foamea cronică de bani a spitalelor a generat un soi de oportunism economic. E care pe care.

Ne-a explicat breșa un oncolog familiarizat cu fenomenul. La Spitalul Colentina, unde lucrează el, medicii sunt cei care se ocupă de codificarea bolnavilor, și nu statisticienii. Spre deosebire de Institutul „Matei Balș”, vecinul de peste gard.

„Dacă aș fi șef peste o secție de oncologie, ca să supraviețuiesc financiar, va trebui să exploatez la maximum chiar și alergiile unui pacient ca să am bani pentru ceilalți. Dacă are alergie la un antibiotic, el venind pentru un cancer de ficat – să zicem, deși e irelevantă alergia în context – i-o trec și pe aia în fișă pentru că aduce bani în plus de la Casă. Una e, totuși, să te chinui să scoți dintr-un pacient până la ultimul leu din ce suferințe are și alta e să îi bagi din burtă și boli de care nu suferă.”

Mai e o problemă:

„Noi am importat sistemul australian fără să mai facem niște calcule de cost ca lumea pentru fiecare boală în parte, iar codurile au fost subevaluate de Minister ca să facă economie cu spitalele. ”

E vorba despre acordul de licență dintre guvernele României și Australiei, prin care noi am importat, la modul copy-paste, sistemul de codificare a bolilor.

„România a analizat modul de utilizare al sistemului AR-DRG în propriul teritoriu, a constatat unele aspecte critice și a inițiat dezvoltarea propriului sistem de clasificare, începând cu luna iulie 2010”, admite Guvernul. Versiunea de azi (RO.vi.DRG) ar fi fost croită special pentru spațiul mioritic.

Dar dacă iei bolile la mână, zici că au codificat „Cartea junglei”. Sistemul românesc e pregătit în orice moment pentru urgențe ca mușcăturile de crocodil, aligator sau rechin, variolă de maimuță și erupții vulcanice.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

Medicul certifică bolile

Nimeni altcineva.

„Responsabilitatea pentru existența și validitatea informațiilor este exclusiv a medicului curant – nu asistenta șefă, statisticianul, informaticianul etc.” – se predă la școala de șefi de spitale.

Procesul laborios necesită cunoștințe de specialitate.

Nu și la „Matei Balș”.

Unul dintre cei care au analizat diagnosticele fictive pentru RISE, medic la Institut, se așteaptă la consecințe: „Asta-i starea de fapt, nu excepția. Și mă întreb: la un control, cine va răspunde pentru asta? Tare mi-e că ăla pe numele căruia a fost bolnavul.”

A încercat pe loc să rescrie în calculator diagnosticele fictive ale lui Ion, fostul său pacient, dar degeaba. Acces interzis. Istoricul medical rămâne viciat.

Acest mesaj îmi apare când intru pe un pacient încheiat de Statistică. Îmi zice că nu mai pot modifica nimic odată ce s-a finalizat codificarea DRG”

Pentru că-i tardiv.

O dată pe lună, conexiunile de coduri (boală-asigurat) emise de „Matei Balș” pleacă în pachete de date criptate către Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar.

Școala vede în ansamblu, generează statistici, identifică tendințe în matematica bolilor noastre, anticipează epidemii, trasează direcții în bugetele guvernamentale.

De la Școală, pachetele de date criptate și organizate pe boli, efecte, vârste, sexe sau zone geografice, merg mai departe la destinație: Casa de Asigurări. E singurul loc unde informațiile pot fi decriptate, pentru ca tu și gripa ta sa fiți indexați, cu aceeași cheie digitală care le-a criptat în clădirea albă de la Institutul „Matei Balș”.

Nota de plată

Se umflă la Statistică, sub ochii managerului de spital.

Esențială în medicină, statistica este o știință în sine, derivată din teoria probabilităților matematice, care analizează volume mari de date și se aplică în absolut orice domeniu contemporan.

Răspunde unui scop fundamental uman: previziunea, nevoia naturală de anticipare, de a fi pregătit. Și observă de secole evoluția bolilor.

În 1840, Spitalul Brâncovenesc din București avea așa ceva în regulamentul intern: „la sfârșitul fiecăruia an Dohtorul va înfățișa Direcsii lista de numărul bolnavilor ce s-au căutat în Spital împărțită după felul boalelor.”

Datele erau vitale și atunci, dar tot medicul era cel care stabilea bolile, în timp ce administrația făcea doar calculele. 178 de ani mai târziu, paradigma legală nu s-a schimbat, dar corupția bate știința.

Cu efecte grave pe termen scurt.

Bolile închipuite la „Matei Balș” compromit statisticile. La ce duce asta? La afectarea bugetelor publice de sănătate. Cine câștigă din manipularea pieței? Cei care vând și cei care îi ajută. Primii sunt producătorii și distribuitorii de medicamente sau echipamente, ceilalți sunt managerii din sistemul medical.

Am rugat-o pe Sorina Pintea, ministrul Sănătății, să comenteze situația. „E un subiect fierbinte, din păcate, o realitate urâtă”, a admis înainte să ne dea un interviu.

Haosul din bazele de date

E confirmat oficial chiar de ministru.

„Da, suntem o națiune bolnavă pentru că uneori inventăm diagnostice.”

Gospodărește un morman de date medicale contradictorii, 92 de registre instituționale care nu se pupă. Și tocmai aprobă un medicament nou și scump (Spinraza). Ca să-l bugeteze, trebuie să știe exact câți oameni au nevoie de tratament, așa că a întrebat instituțiile din subordine.

A primit trei estimări diferite, care i-au provocat o trilemă de 25 de milioane.

Agenția Medicamentului, 60 de bolnavi. Impact bugetar ~ 12 milioane de lei.

Școala de Sănătate Publică, 86 de bolnavi. Impact bugetar ~ 17 milioane de lei.

Casa de Asigurări, 184 de bolnavi. Impact bugetar ~ 37 milioane de lei.

„Teoretic, toate aceste instituții trebuie să aibă niște baze de date foarte bine puse la punct, având în vedere că gestionează miliarde. Din păcate, știți și dvs. foarte bine, aceste sisteme nu sunt foarte performante, nu sunt foarte bine puse la punct și răspunsul la întrebarea dvs. este relativ simplu: nu știm exact, încă, ce oameni avem de ajutat”, a declarat ministrul Sănătății pentru RISE Project.

Vezi interviul integral cu Sorina Pintea

Prima conexiune

Are loc birocratic, când fiecare spital raportează criptat bolile identificate.

În România, sunt cinci sute în total, publice sau private, și fac asta lunar.

Primul beneficiar în flux, Școala de Sănătate Publică, cu sediul în zona Obor a Capitalei, procesează rece datele pacienților români – geografie, vârstă, sezon, intervenție etc – și alcătuiește poza de ansamblu cu banii decontați.

În medie, un operat pe inimă costă cam 4000 de lei pe zi, un bolnav de cancer până în 1000 de lei pe zi, o gravidă vreo 750 de lei – dar totul este analizat „în vrac”, apoi transformat în sinteze și simulări pentru Sănătate și Finanțe, ministerele care stabilesc efectiv politicile și bugetele.

400 de euroSold anual. Pe cap de cetățean.

Atât ți-ar reveni dacă ni s-ar împărți tuturor bugetul de stat alocat Sănătății.

Altfel, pâinea e la minister, care organizează banii pe căprării, iar cuțitul stă la Casă, care urmărește, om cu om, cum se cheltuiesc.

Căprăriile sunt ceea ce numim oficial Programe Naționale de Sănătate – strategiile de stat pentru bolile cu impact major asupra populaţiei, precum HIV, cancer, diabet, afecțiuni cardiologice, neurologice, urgențe de transplant etc.

Fiecare Program e păstorit de o câte o Comisie Națională, adică un for tehnic format din specialiști și prin care „Ministerul Sănătății coordonează din punct de vedere științific și metodologic domeniul de specialitate” – spune legea.

Aici s-au pus mereu la aceeași masă zmeii medicinei din România, cei mai titrați doctori pe specializările lor, profesori universitari, academicieni sau manageri de spitale. Ei au hotărât pachete medicale de bază, protocoalele terapeutice, medicamentele care circulă, prețurile lor, aparatura cumpărată, cine se poate trata în străinătate, iar lista continuă cu peste 20 de atribuții.

Deciziile se iau prin vot și sunt comunicate ministerului.

De exemplu, cei mai oncologi dintre oncologi compun Comisia Națională de Oncologie. Sunt șapte. Când nu cad de acord, șeful Comisiei stabilește singur ce și cum.

Există zeci de comisii care acoperă toate specializările, inclusiv ramuri auxiliare ca tehnologiile medicale, igiena sau bioetica.

Și peste toate, ani de zile, a guvernat un fel de comisie a comisiilor:

„Comisia Națională pentru Coordonarea Comisiilor de Specialitate ale Ministerului Sănătății”

Aceasta era compusă din 15 membri, numai somități. Printre ei, găsim miniștri controversați ca Mircea Beuran sau Daniela Bartoș,  pe rectorii Universităților de Medicină și Farmacie din București și Cluj, cele mai mari din țară, dar și chirurgi cu probleme penale și carnet de partid, precum Șerban Brădișteanu sau Irinel Popescu.

În grupul celor 15 care gândeau Strategia Națională de Sănătate, a figurat statornic și profesorul Adrian Streinu-Cercel – managerul de la Institutul „Matei Balș.”

Lucrurile au arătat astfel timp de un sfert de secol, până la reforma din 2016, când tehnocrații au limitat rolul executiv al comisiilor medicale, dar l-au conservat pe cel academic, desființând unele, modificând altele.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

Recapitulare:

Tu plătești, guvernul strânge banul, ministrul și „dumnezeii” medicinei îl împart.

Și ca să nu trișeze nimeni, s-a inventat Mașina cu ambalajul său instituțional: Casa de Asigurări (CNAS).

Care, prin lege, „asigură organizarea și monitorizarea Programelor Naționale de Sănătate”, deci e contabilul cu braț de fier al statului care păzește fiecare leu din Sistem. La asta ajută clasificarea diagnosticelor și softul SIUI ce monitorizează în timp real piața de pacienți.

De la Casă, bugetul Sănătății circulă pe două artere vitale: spital și farmacie. La cine tratează și la cel care vinde tratamentul.

Dar inteligența artificială pălește când managerul de spital devine centrul unui conflict de interese: el stabilește, el împarte, el cheltuie.

Și iată cine câștigă

Corporațiile farma și doctorii care devin agenții lor nevăzuți.

Avem un studiu de caz.

RISE a obținut corespondența electronică internă a Hoffmann – La Roche, numărul 2 în piața globală a producătorilor de medicamente. Peste cinci mii de e-mailuri ale biroului regional din București, operat de grupul elvețian, dezgroapă în detaliu 15 ani de practici ilegale.

Perfecționate în timp, metodele La Roche variază. De la cash în valiză, excursii exotice sau „lucrări științifice” servite – plățile se disimulează din ce în ce mai sofisticat prin contracte private, nedeclarate, sinecuri pentru familie sau fundații personale.

Holdingul elvețian țintește o felie cât mai mare din cei 400 de euro pe cap de pacient român, ceea ce a condus biroul de la București la un jihad de vânzări în care au înrolat o armată de medici.

În prima linie, ca întotdeauna, se duce bătălia pentru informații: date despre pacienți, structura alocărilor bugetare, achiziții viitoare, cum circulă produsul în piață, doctori aflați pe statele paralele de plată ale concurenților. Toate statisticile naționale reprezintă o mină de aur.

Cum arata dinamica din teren?

Mesaj trimis pe 11 octombrie 2011, ora 11:07

Subiect: news clawback

Cu o zi înainte, domnul Paul Radu, Market Acces Manager la Hoffmann – La Roche, fusese pe teren, într-o vizită la șeful Casei de Asigurări, iar acum dădea un raport complet. Lumea se focusa în 2011 pe modificările legii clawback, o taxă specială impusă producătorilor de medicamente.

„Dragii mei, Ieri am avut o întîlnire la CNAS cu Dr. Dorin Ionescu, Director General, privind diferitele aspecte ale ultimelor măsuri preconizate de reformă în sistemul de sănătate. Legat de clawback, acestea sunt ideile care au apărut după ultima întîlnire de la Min. de Finanate (cea de săptămîna trecută, cu CNAS, MS și ARPIM): Din simularile MF, pentru trimestrul IV - 2011 sunt bugetate aprox. 1.316 mil lei (775 pt medicamente in ambulatoriu, 392 pentru. Programe Naționale - inclusiv medicamentele din spitale și 149 pentru medicamentele în spitale, cele la plata pentru DRG). Simulările Ministerului de Finanțe indică un consum plătit de aproximativ 1.500 mil. Lei (...)”

Lobbyist neobosit, Paul Radu frecventa instituții, negocia, discuta, era plătit să deschidă uși. Funcția lui corporativă se traduce prin Director pentru Accesul pe Piață, ceea ce presupune un slalom continuu între Ministerul Sănătății, cel de Finanțe, Casa de Asigurări și vreo prezentare unde se adună medici și farmaciști influenți.

Radu provine din interior.

A lucrat 12 ani în sistem, șef peste punctul nevralgic: centrul de analiză a datelor DRG de la Școala Națională de Sănătate Publică.

Apoi, a plecat direct în sectorul privat, fiind racolat de Hoffmann – La Roche, unde satisfacția se simte pe card. Creșterea vânzărilor se reflectă în buzunarul angajaților sub formă de bonusuri, conform protocoalelor stabilite la centrala din Basel, Elveția. Comisionul poate atinge maximum 6 salarii.

 

 

Sursa :

Institutul de Boli Inventate

2 răspunsuri to “” Fără FOC, nu iese FUM” !!! Ce NU ȘTIU românii despre medicul Adrian Streinu CERCEL …”

  1. ioansperling Says:

    Prietene in jungla acea medicala de la voi nu se descurca nimeni! Cate am auzit eu in 14 ani poti scrie un roman! Un roman de groaza!
    Banicioiu pana moare o sa o mai traga ca totul se plateste! Din cauza lui au murit mii de oameni si mii de familii au avut de suferit!

    • Aliosa Says:

      Bine ai mai spus :
      ” ..în JUNGLA aceea medicală de la VOI …….”
      Așa este, ai DREPTATE 100% ! 🙂
      Din păcate ,
      ” jungla aceea medicală ” de la NOI 😦
      NU ar fi EXISTAT dacă managerii de spitale NU ar fi fost NUMIȚI pe CRITERII POLITICE 😦 😦 😦
      și NU pe CRITERII PROFESIONALE ………………,
      iar Cercel și Bănicioiu ,
      sunt DOAR două EXEMPLE !!! 😦 😦 😦
      Și tot din cauza LOR,
      vor mai MURI și SUFERI încă mulți români !!! 😦 😦 😦

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


%d blogeri au apreciat: