Archive for decembrie 2018

Profețiile anului 2019.

decembrie 29, 2018

Un colosal document de arhivă: adevărul despre politicienii monarhiei, cei pe care epigonii lor îi ridică azi în slăvi

decembrie 29, 2018

Lupul Dacic

Cutremurătoare scrisoarea care urmează! Remarcăm că nu era absolut nici o diferență între România anului 1942 și cea de acum: străinii sunt stăpâni peste economia națională, alogenii (evreii) conduc în realitate țara, aceiași politicieni lacomi și vânduți străinătății, iudeo-masoneria implicată în jefuirea țării, existența „sistemului”, a coteriei statului subteran, cârdășia dintre partidele politice care se protejau reciproc în rocada lor periodică de la putere în opoziție și nepotismul pentru obținerea sinecurilor din bani publici practicat de parveniții din politică! Pe lângă faptul că mareșalul Ion Antonescu se dovedește un adevărat clarvăzător, anticipând comunismul pe care-l vor impune bolșevicii peste o parte din Europa, el se dovedește și un cronicar lucid al timpurilor de atunci, spunând adevărul despre „patriotismul” marilor politicieni C.I.C. Brătianu și Iuliu Maniu, ridicați azi în slăvi de epigonii lor. Sublinierile din text aparțin redacției.

  Cutremurătoare scrisoarea care urmează! Remarcăm că nu era absolut nici o diferență între România anului 1942 și cea de […]

Ion Antonescu: „Scrisoare de răspuns adresată lui C.I.C. Brătianu” (29 octombrie 1942)

Am lăsat…

Vezi articolul original 2.507 cuvinte mai mult

„Politrucii si birocratii din cea mai oculta si nedemocratica structura a UE dau asaltul final asupra suveranitatii Romaniei, impunand Parlamentului ce si cum sa sau sau sa nu legifereze…

decembrie 29, 2018

Lupul Dacic

DIKTATUL DE LA BRUXELLES – Avocatul Dan Chitic se dezlantuie dupa Raportul MCV: „Politrucii si birocratii din cea mai oculta si nedemocratica structura a UE dau asaltul final asupra suveranitatii Romaniei, impunand Parlamentului ce si cum sa sau sau sa nu legifereze… Dupa ce ne-au luat gazul si petrolul, ne-au taiat padurile si ne-au luat ca sclavi, a venit vremea sa ne fie luata si ultima farama de demnitate, ultima iluzie a libertatii si egalitatii cu celelalte natiuni ale Europei”

Raportul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) aferent anului 2017 si publicat marti, 13 noiembrie 2018 (click aici pentru a citi), vine sa confirme atitudinea colonialista a Uniunii Europene fata de Romania. Este concluzia ce reiese din reactia avocatului Dan Chitic (foto), din Baroul Bucuresti, cu privire la continutul respectivului document.

Avocatul catalogheaza Raportul MCV din acest an drept „Diktatul de la Bruxelles” si atrage atentia ca acceptarea lui 

Vezi articolul original 253 de cuvinte mai mult

Actuala președintă a Inaltei Curții, Cristina Tarcea, a semnat în fals Decizia de condamnare a liderului PSD Liviu Dragnea. CAZUL DRAGNEA ÎN PROCEDURĂ DE URGENȚĂ LA CEDO

decembrie 29, 2018

Lupul Dacic

„Judecătorii care nu au participat la proces nu pot motiva și semna hotărârea judecatoresca,

pentru că nu pot oferi garanția că s-a realizat o bună administrare a actului de Justiție”

(CEDO în cauza Cerovšek și Božičnik contra Sloveniei)

CAZUL DRAGNEA ÎN PROCEDURĂ DE URGENȚĂ LA CEDO – Exploziv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului cere Statului român să explice dacă a existat un proces echitabil în cazul liderului PSD Liviu Dragnea, condamnat în dosarul Referendumului, printr-o decizie care nu a fost semnată de doi dintre judecătorii care au pronunțat-o. Se prefigurează o condamnare a României pentru lipsa semnăturilor Liviei Stanciu și Luminiței Zglimbea, ținând cont de precedentele din cazurile Beraru și Cerovsek și Bozicnik

Senzațional, liderul PSD Liviu Dragnea poate să își găsească dreptatea la CEDO mai devreme decât s-ar crede! Printr-un comunicat postat pe site-ul Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de la Strasbourg anunță că a pus întrebări părții…

Vezi articolul original 1.076 de cuvinte mai mult

GAULEITERUL NAZI KLAUS WERNER JOHANNIS SI „POHTA CE-A POHTIT”:ROMANIA ESTE O COLONIE EUROPEANA ,NU UN STAT AL UNIUNII EUROPEENE SAU UN UN STAT DE DREPT!,A DEVENIT DIN STAT POLITIENESC UN STAT NAZIST ,O COLONIE A CELUI DE AL PATRULEA REICH!!

decembrie 29, 2018

Octavpelin's Weblog

GAULEITERUL NAZI KLAUS WERNER JOHANNIS SI „POHTA CE-A POHTIT”:ROMANIA ESTE O COLONIE EUROPEANA ,NU UN STAT AL UNIUNII EUROPEENE SAU UN UN STAT DE DREPT!,A DEVENIT DIN STAT POLITIENESC UN STAT NAZIST ,O COLONIE A CELUI DE AL PATRULEA REICH!

Imagini pentru IOHANNIS,MERKEL,,JUNCKER,POZE

S-au adunat anii de când am început să simţim că suntem locuitori ai unei colonii. O colonie de tip modern. O colonie ocupată fără intervenţii armate, încântată cu promisiuni de bogăţie, cu iluzia unui sprijin dezinteresat pentru atingerea bunăstării occidentale. O colonie acceptată (după mofturile de rigoare) în construcţiile europene militaro-economico-politice care, aparent, îi asigură egalitate în drepturi cu colonizatorii ei. Colonizatori denumiţi de atunci, în mod ipocrit, „prieteni, parteneri de nădejde şi aliaţi”.

Ne-am trezit?
A trecut deja un deceniu şi, prin impostura politicienilor noştri, suntem încă drogaţi zilnic cu promisiuni fanteziste. Prizonieri ai viciului minciunii, tragem pe nas himere şi fumăm ireale inchipuiri. Rămaşi fără putere economică, spoliaţi…

Vezi articolul original 1.644 de cuvinte mai mult

Secret Societies

decembrie 29, 2018

Gareth Roberts

Why non-members just can’t resist accessing the secrets of secret membership organisations and societies.

The Hotel de Bilderberg is located off the village of Oosterbeek in the Netherlands.

It sits nestled between centuries-old oak trees within De Veluwe National Park.

Its surroundings give the hotel an almost fairytale-like feel.

Its secludedness also led to its hosting of a secret event.

In 1954, the most powerful men in the world met at the hotel to discuss matters related to the future of the world.

Since then the meetings happen annually.

The Bilderberg Group is now considered the world’s shadow government.

Over the years government representatives, businesspeople, politicians and bankers have attended.

Bill Clinton, Bill Gates, Prince Charles, Gerald Ford, David Rockefeller and Jeff Bezos are amongst them.

All considered powerful members of society.

But the agendas of those meetings always remain a secret. As well as those invited. (We know of…

Vezi articolul original 635 de cuvinte mai mult

Buna seara, la Mos Ajun !

decembrie 25, 2018

Lacrimaroua

In noaptea asta iarasi vii,
Prea Sfinte Copilas.
S-acum In orele tarzii,
Iti cauti un salas.
Dar tot pamantul cufundat,
In noapte si in somn,
Nu simte ca l-a cercetat,
Al ingerilor Domn.
Tu treci strein din loc in loc,
Si in lumea ce-ai zidit,
Nu ai nici vatra si nici foc,
Ai vrea sa intri undeva,
Si capul sa Ti-l pleci,
Dar cui de Tine-i va pasa,
In vetrele lor reci ?!
Doar cate un crestin arar,
In sufletu-i smerit,
Ca unui scump margaritar,
Locas Ti-a pregatit.

Acolo vii cu cerul Tau,
Cu ostile ceresti,
Biserica lui Dumnezeu,
Tu inima-i sfintesti.
Si cei ce-n taina Te-au primit,
Si nu Te pot uita,
Cu suflet cald, cald si umilit,
Iti canta Tie asa:
„Ramai cu noi, Iisuse bland,
Cu ostile ceresti,
Strigam la Tine toti cerand
Sa nu ne parasesti.
Lumina si caldura faci,
De stai cu noi mereu,
Pe…

Vezi articolul original 31 de cuvinte mai mult

Lista PARTIDELOR POLITICE din ” România lucrului bine făcut ” !!!

decembrie 21, 2018

În loc de MOTTO:

Există din păcate o mulțime de ROMÂNI care exact ca pe vremea marelui și inegalabilului dramaturg Ion Luca CAFRAGIALE, mer laz VOT din 4 în 4 ani pentru LOCALE, PARLAMENTARE și EUROPARLAMENTARE dar, se întreabă c a PROȘTII :

  • ” Eu cu cine VOTEZ” ???   🙂  😦   🙂 ( ca cetățeanul TURMENTAT din IL Caragiale )                                                          ȘTIIND această STARE de FAPT 🙂 m-am hotărât sa POSTEZ pentru  aducere  la CUNOȘTINȚĂ  și acționare în CONSECINȚĂ a LISTEI cu PARTIDELE POLITICE din ” România lucrjului bine făcut ” 

” TOP 30 PARTIDE POLITICE DIN ROMÂNIA ,de Narcis George Matache

După schimbarea legii partidelor politice în 2015, numărul de partide politice din România a explodat, ajungând la peste 160. Deși multe din partidele nou-formate au caracter local sau regional, marea majoritate sunt partide care vor să cucerească scena politică națională.

Cel puțin 3 foști prim-miniștri și-au lansat propriile partide (Dacian Cioloș – Mișcarea România Împreună, Victor Ponta – ProRomânia, Călin Popescu Tăriceanu – ALDE), un partid s-a născut în stradă în timpul protestelor (Alianța Strada), unul a fost lansat de militarii în rezervă (Partidul Național Pentru Patrie), un altul a fost realizat de către românii din diaspora (Partidul Românilor de Pretutindeni), și o inițiativă încearcă sa devină partid și să ia din electoratul PSD (Demos). Există o mulțime de planuri (care sunt aproape similare) pentru România, și cel puțin două personalități care încearcă să devină Macron de România (Cioloș și Ponta). România sigur nu duce lipsă de opțiuni politice.

Numărul de partide politice va scădea după alegerile europarlamentare din 2019 și alegerile locale din 2020, deoarece nu este ușor să menții membrii într-un partid care nu poate să treacă pragul electoral de 5%. În același timp, partidele care nu au obținut candidați în cel puțin 75 de localități sau o listă completă într-un județ pentru parlamentare vor fi radiate automat.

1. Partidul Național Liberal – După ultimul sondaj IMAS, PNL este cel mai susținut partid din România, cu 29,4% din electorat. Pe social media, partidul are 263.500 de oameni care urmăresc pagina principală și în jur de 4700 de activiști online. Partidul are 253.895 de membri. PNL este un partid de centru-dreapta, care aderă la Partidul Popular European (creștin-democrat), fiind de ideologie liberal-conservatoare. Președintele PNL este Ludovic Orban. La alegerile europarlamentare din 2019, partidul va avea minim 20% din voturi, obținând astfel cel puțin 9 locuri.

2. Partidul Social Democrat – După ultimul sondaj IMAS, PSD a ajuns al doilea partid din România cu 28,6% din electorat, după ce a dominat sondajele în ultimul an, ajungând la un moment dat și la 42%. Pe social media, partidul are 69.600 de oameni care urmăresc pagina principală, fiind în urma PNL și USR, și are în jur de 22750 de activiști online. Partidul are 509551 de membri, dublu față de PNL. PSD este un partid de centru-stânga, care aderă la Partidul Socialist European, fiind de ideologie social-democrată-conservatoare. Președintele PSD este Liviu Dragnea. La alegerile europarlamentare din 2019, partidul va avea minim 20% din voturi, obținând astfel cel puțin 9 locuri.

3. Uniunea Salvați România – După ultimul sondaj IMAS, USR este al treilea partid din România, cu 11,2% din electorat, arătând o creștere de 3% față de 2017. Pe social media, partidul are 73.000 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 2800 de activiști online. USR este un partid relativ nou, care a reușit să se impună în top 5 la primele alegeri la care a participat. USR este un partid de centru, care nu aderă la niciun partid european, fiind de ideologie progresivă. Președintele USR este Dan Barna. La alegerile europarlamentare din 2019, partidul va avea minim 10% din voturi, obținând astfel cel puțin 4 locuri.

4. Alianța Liberalilor și Democraților – După ultimul sondaj IMAS, ALDE este al patrulea partid din România, cu 10,6% din electorat. Pe social media, partidul are 48.500 de oameni care urmăresc pagina principala și are în jur de 1144 de activiști online. ALDE a fost creat din fuziunea Partidului Liberal Reformator cu Partidul Conservator. ALDE este un partid de centru-dreapta, care aderă la Alianța Liberal Democrată Europeană, fiind de ideologie liberal-progresivă. Președintele ALDE este Călin Popescu Tăriceanu. La alegerile europarlamentare din 2019, partidul va avea minim 5% din voturi, obținând astfel cel puțin 2 locuri.

5. Partidul Mișcarea Populară – După ultimul sondaj IMAS, PMP este al cincilea partid din România, cu 4,6% din electorat. Pe social media, partidul are 46.000 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 8600 de activiști online. Partidul a fost creat la inițiativa lui Traian Băsescu, împreună cu politicieni care au plecat din Partidul Democrat Liberal. PMP este un partid de centru-dreapta, care adera la Partidul Popular European, fiind de ideologie liberal-conservatoare. Președintele PMP este Traian Băsescu. La alegerile europarlamentare din 2019, cel mai probabil partidul va trece pragul electoral, obținând astfel cel puțin un loc.

6. Uniunea Democrată Maghiară din România – După ultimul sondaj IMAS, UDMR este al șaselea partid din România, cu 4,5% din electorat. Pe social media, partidul are 47.000 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 2000 de activiști online. Partidul a fost fondat cu scopul de a reprezenta interesele comunității maghiare din România. UDMR este un partid regionalist de centru, care aderă la Partidul Popular European, fiind de ideologie liberal-conservatoare. Președintele UDMR este Hunor Kelemen. La alegerile europarlamentare din 2019, cel mai probabil partidul va trece pragul electoral, obținând astfel cel puțin un loc.

7. Mișcarea România Împreună – Lansat pe 30 Martie 2018, partidul este desprins din Platforma România 100, care era cotată la 2% în ultimul sondaj. Partidul este preconizat să obțină 5% din electorat, luând din votanți PNL, USR, PMP și UDMR. Pe social media, platforma are 46.000 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 4000 de activiști online. Partidul a fost fondat de oameni din guvernul tehnocrat, pentru a aduce un nou proiect pentru România, inițiativa fiind similară cu cea demarată de Macron în Franța. MRI este un partid de centru, care nu aderă la un partid european, fiind de ideologie progresivă. Președintele MRI este Dacian Cioloș. La alegerile europarlamentare din 2019, cel mai probabil partidul va trece pragul electoral, obținând astfel cel puțin un loc.

8. Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania – Lansat pe 15 septembrie 2011, ca o alternativa la UDMR, la inițiativa lui Laszlo Tokes. Pe social media, partidul are 19.000 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 1200 de activiști online. Partidul a fost fondat de către elementele mai radicale din UDMR, care doresc autonomie. PPMT este un partid de centru-dreapta, care aderă la Alianța Liberă Europeană, fiind de ideologie creștin-democrată. Președintele PPMT este Szilagyi Zsolt. La alegerile europarlamentare din 2019, este sigur că partidul nu va trece pragul electoral.

9. Partidul Noua Românie – Partidul a participat la alegerile locale și naționale din 2016, unde a obținut 0,03 și 0,02% din voturi. Pe social media, partidul are 18.500 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 5500 de activiști online. PNR este un partid de centru, fără afiliere la nivel european, fiind de ideologie progresivă. Președintele PNR este Sebastian Popescu. La alegerile europarlamentare din 2019, este sigur că partidul nu va trece pragul electoral.

10. Partidul Ecologist Roman – Lansat pe 16 ianuarie 1990 de Adrian Manolache și Otto Ernest Weber. Partidul a participat la alegerile locale și naționale din 2016, unde a obținut 1,09 și 0,86% din voturi. Pe social media, partidul are 16.000 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 49.470 de activiști online. PER este un partid de centru, fără afiliere la nivel european, fiind de ideologie eco-liberală. Președintele PER este Dănuț Pop. La alegerile europarlamentare din 2019, este sigur că partidul nu va trece pragul electoral.

11. Partidul România Unită – Lansat pe 23 aprilie 2015 de Bogdan Diaconu împreună cu foști membri ai partidului România Mare. După ultimul sondaj IMAS, PRU are 1,2% din electorat. Pe social media, partidul are 16.000 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 4800 de activiști online. PRU este un partid de extremă-dreapta, fără afiliere europeană, fiind de ideologie naționalistă. Președintele PRU este Robert Buga. La alegerile europarlamentare din 2019, este sigur ca partidul nu va trece pragul electoral.

12. Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor – Lansat în februarie 2016 de Sebastian Burduja, împreună cu alți foști studenți români din străinătate. Partidul a participat la alegerile locale și naționale din 2016, unde a obținut 719 și 609 voturi. Pe social media, partidul are 13.000 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 900 de activiști online. PACT este un partid de centru, fără afiliere europeană, fiind de ideologie progresivă. Președintele PACT este Sebastian Burduja. La alegerile europarlamentare din 2019, este sigur că partidul nu va trece pragul electoral.

13. DEMOS (Democrație și Solidaritate) – Lansat în 2016, ca o alternativă la PSD. Pe social media, partidul are 9.300 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 1.000 de activiști online. DEMOS este un partid de centru-stânga, cu afiliere la Stânga Progresivă Europeană, fiind de ideologie progresivă. DEMOS nu are un președinte ales.

14. Partidul Verde – Lansat în noiembrie 2005, ca o alternativă la Partidul Ecologist Român. Partidul a participat la alegerile locale și naționale din 2016, unde a obținut 719 și 566 voturi. Pe social media, partidul are 8.300 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 1.000 de activiști online. PV este un partid de centru, cu afiliere la Verzii Europeni, fiind de ideologie ecologistă. Președintele PV este Constantin Damov. La alegerile europarlamentare din 2019, este sigur că partidul nu va trece pragul electoral.

15. Partidul Noua Revoluție – Inspirat de Mișcarea 5 Stele din Italia, este singurul partid exclusiv online din România. Pe social media, partidul are 7.700 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 500 de activiști online. PNR este un partid de centru, fără afiliere europeană, cu ideologie necunoscută.

16. Partidul M10 – Lansat în iunie 2015 de Monica Macovei. Pe social media, partidul are 7.300 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 1.000 de activiști online. M10 este un partid de dreapta, cu afiliere la Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, cu ideologie conservatoare. Președintele M10 este Ioana Constantin, care a trecut ulterior la Partidul Mișcarea Populară. La alegerile europarlamentare din 2019, este sigur că partidul nu va trece pragul electoral.

17. Alianța Noastră România – Lansat în august 2016 de Marian Munteanu. Partidul a participat la alegerile locale și naționale din 2016, unde a obținut 0,95% și 0,84%. Pe social media, partidul are 5.700 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 137 de activiști online. ANR este un partid de dreapta, fără afiliere europeană, cu ideologie naționalist-conservatoare. Președintele ANR este Marian Munteanu. La alegerile europarlamentare din 2019, este sigur că partidul nu va trece pragul electoral.

18. Partidul România Mare – Lansat în iunie 1991 de Corneliu Vadim Tudor. După ultimul sondaj IMAS, PRM are 2,8% din electorat. Pe social media, partidul are 4.900 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 7600 de activiști online. PRM este un partid de extremă-dreapta, fără afiliere europeană, cu ideologie naționalist-conservatoare. Președintele PRM este Adrian Popescu. La alegerile europarlamentare din 2019, este sigur că partidul nu va trece pragul electoral.

19. Partidul România Modernă și Demnă – Lansat în decembrie 2017 de Remus Baisan. Pe social media, partidul are 4.200 de oameni care urmăresc pagina principala și are în jur de 200 de activiști online. PRMD este un partid de dreapta, fără afiliere europeană, cu ideologie naționalist-moderată. Nu are un președinte declarat. La alegerile europarlamentare din 2019, este sigur că partidul nu va trece pragul electoral.

20. Pro România – Lansat în februarie 2018 de Victor Ponta. Pe social media, partidul are 3.600 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 2000 de activiști online. PRO România este un partid de centru-stânga, fără afiliere europeană, cu ideologie social-liberală. Nu are încă un președinte ales. La alegerile europarlamentare din 2019, este sigur că partidul nu va trece pragul electoral.

21. Forța Moldova – Lansat în februarie 2016, desprins din Partidul M10. Pe social media, partidul are 3.200 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 650 de activiști online. Partidul dorește o mai mare atenție față de regiunea Moldova. FM este un partid de dreapta, fără afiliere europeană, fără ideologie. Președintele FM este Traian Ranja.

22. Alianța Strada – Lansat în mai 2017, născut din rândul protestatarilor #rezist. Pe social media, partidul are 2.400 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 2000 de activiști online. Alianța Strada nu este un partid tipic, și nu are o ideologie concretă. Partidul nu are președinte.

23. Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat – Lansat în decembrie 1989 de Corneliu Coposu. Dupa ultimul sondaj IMAS, PNȚCD are 1,7% din electorat. Pe social media, partidul are 2100 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 340 de activiști online. PNȚCD este un partid de centru-dreapta, care aderă la Partidul Popular European, cu ideologie creștin-democrat-liberală-monarhistă. Președintele PNȚCD este Aurelian Pavelescu. La alegerile europarlamentare din 2019, este sigur că partidul nu va trece pragul electoral.

24. Partidul Național Pentru Patrie – Lansat în mai 2015, de rezerviști ai Armatei. Pe social media, partidul are 2.000 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 1.000 de activiști online. PNPP este un partid de extremă-drepta, fără afiliere europeană, cu ideologie naționalistă. Președintele PNPP este Viorel Arniceru. La alegerile europarlamentare din 2019, este sigur că partidul nu va trece pragul electoral.

25. Democrație Directă România – Partid lansat pentru a oferi o alternativă la democrația reprezentativă. Pe social media, partidul are 1.400 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 6678 de activiști online.

26. Partidul Socialist Român – Lansat în iulie 2003 de foști membri ai Partidului Socialist al Muncii care au refuzat fuziunea cu PSD. Partidul a participat la alegerile locale și naționale din 2016, unde a obținut 0,47% și 0,34% din voturi. Pe social media, partidul are 1.200 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 1800 de activiști online. PSR este un partid de stânga, care aderă la Partidul Stângii Europene, cu ideologie social-democrată. Președintele PSR este Constantin Rotaru. La alegerile europarlamentare din 2019, este sigur că partidul nu va trece pragul electoral.

27. Uniunea Creștin Democrată România – Lansat în ianuarie 2014, este singurul partid religios din România. Pe social media, partidul are 960 de oameni care urmăresc pagina principală. UCDR este un partid de centru-dreapta, fără afiliere europeană, cu ideologie creștină. Președintele UCDR este Valentin Licxandru.

28. Blocul Uniunii Naționale – Lansat în 2015 de Dan Claudiu Tănăsescu, fost membru al Partidului România Mare. Partidul a participat la alegerile locale și naționale din 2016, unde a obținut 739 și 518 voturi. Pe social media, partidul are 760 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 9.200 de activiști online. BUN este un partid de centru-stânga, fără afiliere europeană, cu ideologie creștin-social-democrată. Președintele BUN este Dan Claudiu Tănăsescu. La alegerile europarlamentare din 2019, este sigur că partidul nu va trece pragul electoral.

29. Partidul Dreptății Sociale – Pe social media, partidul are 290 de oameni care urmăresc pagina principală și are în jur de 470 de activiști online. PDS este un partid de centru-stânga, fără afiliere europeană, cu ideologie social democrată. Președintele PDS este Marian Vanghelie.

30. Alianța Națională a Agricultorilor -Lansat în decembrie 2014 de către agricultori din România. Pe social media, partidul are 760 de oameni care urmăresc pagina principală. ANA este un partid de centru-dreapta, fără afiliere europeană, cu ideologie agrariană. Președintele ANA este Stelian Fuia. La alegerile europarlamentare din 2019, este sigur că partidul nu va trece pragul electoral.

În TOP30, avem 8 partide de centru (USR, MRI, PNR, PER, PACT, PV, PNR, AS), 8 partide de centru-dreapta (PNL, ALDE, UDMR, PMP, PPMT, PNȚCD, UCDR, ANA), 5 partide de centru-stânga (PSD, Demos, ProRomânia, BUN, PDS), 5 partide de dreapta (M10, ANR, PRMD, FM, PNPP), 2 partide de extremă-dreapta (PRU, PRM) și un partid de stânga (PSR).”
Sursa :

https://www.thenewfederalist.eu/top-30-partide-politice-din-romania
Alioșa .
PS !!! 🙂 🙂 🙂
Din motive doar de el ȘTIUTE , fostul premier ” tehnocrat ” Dacian JULIEN Cioloș,  ajuns la GUVERNAREA ROMÂNIEI ajutat din umbră de miliardcarul americano-ungur, George SOROS și de ONG-urile FINANȚATE de acesta ,dar și  EMOȚIA COLECTIVĂ produsă în ” AGORA”  după TRAGEDIA de la COLECTIV din OCTOMBRIE 2015 ,când au MURIT pe loc vreo 27 de oameni iar ulterior  încă vreo 37 ca urmare a GAZULUI TOXIC împrăștiat se pare INTENȚIONAT de cei/cele care au dorit ca premierul de atunci, Victor Viorel Ponta, ușor ȘANTAJABIL de BINONUL SRI&DNA 😦 🙂 😦 să DEMISIONEZE și odată cu el și GUVERNUL PSD  ca să ajungă la GUVERNARE  ” guvernul MEU ” adică , guvernul lui Klaus WERNER Iohannis,

de fapt” PREMIERUL ZERO ” din toate punctele de  vedere  🙂 😦 🙂 și-a ÎNFIINȚAT un alt partid cu o TITULATURĂ cam lungă ……………………………..

Alioșa .

Istoria TEZAURULUI României……………….

decembrie 19, 2018

Motto:

” Cine UITĂ, nu merită ” ( Nicolae IORGA ) .

Postez mai JOS prin REPUBLICARE fără nici o ADĂUGIRE sau ELIMINARE de CUVINTE, articolul

” Tezaurul României : lucruri pe care Bruxelles-ul nu ar vrea să le aflați

Scris de Radu Golban in 19 februarie 2014 la 17:23, in Politics
Un secol de zvonuri peste o tacere de aur: soarta Tezaurului Romaniei este, probabil, unul dintre cel mai bine pastrate secrete ale istoriei secolului trecut. Acel gen de secret al unei istorii in care curge mult sange decat cerneala. Insa, atat cat a spus cerneala in tratatele de pace din ragazul dintre razboaie, ar fi suficient pentru un cercetator atent ca sa reconstituie traseul aurului, cu totul neasteptat, pe care il veti regasi in cronologia din ancheta pe care am initiat-o.

Studiind problema datoriei istorice a Germaniei fata de Romania de 18 miliarde de euro, am gasit in arhive o conexiune cu totul neasteptata in alt dosar nerezolvat al istoriei: profesorul universitar si diplomatul german Ernst Jäckh(1875-1959) scrie in Memoriile sale „DergoldenePflug. Lebensernteeines Weltbürgers” (Stuttgart 1954, p. 382) ca Romania a cedat aurul sau Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucuresti din 7 mai 1918. Iata, raspunsul poate fi gasit, nu exclusiv la Moscova, ci chiar in inima Europei, la Bruxelles. Daca ne-am afla intr-un roman de Agatha Christie, poate chiar in „Orient Express”,am exclude din start ipoteza ca cele 93.400 kg aur incarcate in vagoane intr-un decor de iarna, ar putea fi, in continuare, la Moscova. Voi demonstra, intr-o serie de articole, care completeaza si duc mai departe datele prezentate aici, povestea reala a traseului Tezaurului: Rusia – Germania –Franta. O istorie pe care Bruxelles-ul nu ar dori ca romanii sa o cunoasca.

Problema tezaurului a fost resapata periodic, asemeni unei povesti cu zane, adica fara vreo finalitate concreta, de politicienii Romaniei. Pentru ca suna bine. Pentru ca 90% dintre romani cred ca problema tezaurului este importanta. Pentru ca un secret nu este niciodata suficient de bine ascuns daca asupra subiectului se asterne o tacere absoluta.  Pentru inceput, iata traseul cronologic al istoriei Tezaurului.  

23 noiembrie 1916: Capitularea Bucurestilor, Capitala Romaniei, in fata trupelor de ocupatie germana.In zilele urmatoare, Statul Major si Comandatura germana au ocupat Hotel Bulevard, Capsa si Athéné Palace.  

12-14 decembrie 1916: Tezaurul este incarcat, la Iasi, in vagoane, cu directia Moscova. Transportul viza exclusiv aurul Romaniei (o cantitate de 93.400kg aur) detinut sub forma de lingouri, monede diverse si  bijuterii.Porneste catre Moscova al doilea transport cu valorile Bancii Nationale a Romaniei din care, aur efectiv in valoare de doar 574.000 lei aur (echivalentul a circa 170 de kg aur). In total: 93.570 kg aur au luat drumul Moscovei, in cele doua transporturi. Au disparut exact 93.540 kg de aur. Retineti cifra: este cantitatea de aur pe care o vom regasi, cu o precizie uluitoare, in paienjenisul armistitiilor si tratatelor de pace de dupa Primul Razboi Mondial: transportata de la Moscova la Berlin si apoi in somatia Antantei catre Germania de a restitui „aurul Romaniei sau al Rusiei”.

18 decembrie  1916 (1 ianuarie dupa calendarul Gregorian): Alexandru Marghiloman scrie, in Notele sale politice:„Mecanismul emisiunii lor (n.r. al trupelor germane de ocupatie) este urmatorul: ei emit indefinit, pentru a plati soldele si tot restul. Pe masura ce se emite, tezaurul acopera la Berlin in marci. — Eu: „Dar reglementarea cu Romania?”. El (n.r. generalul Petersen, seful delegatiei germane la Bucuresti): „Vom vedea la pace”. Cu alte cuvinte, administratia germana tiparea moneda in Romania pentru cheltuielile curente, pe care o garanta cu aurul Romaniei, pe care Guvernul roman refugiat la Iasi il evacuase din tara.

5 ianuarie 1917: Banca Nationala e pusa sub sigiliu de germani – „s-au dat 10 minute personalului pentru a se retrage”, noteaza politicianul roman. Dupa care adauga ca, Banca Nationala a fost redeschisa a doua zi, dar sub supravegherea unui delegat german.

5 martie 1917: O alta ordonanta a administratiei de ocupatie anunta ca Banca Nationala a fost pusa sub sechestru si inchisa pana la noi ordine. „Ordonanta vizeaza faptul ca Tezaurul si majoritatea Consiliului nu sunt la sediu”, scrie Marghiloman.

6 martie 1917: Liderul conservator afla continutul imputernicirilor semnate de Col. Hentsch, noul sef de Stat-Major de la „Militarverwaltung”: „Administratorii-sechestrii trebuie sa se puna  in posesia Bancii Nationale; sunt autorizati sa exercite toate actiunile pe care Banca le poate exercita si sa dispuie de tot avutul Bancii”(…) Spiess crede ca germanii vor sa se puna la adapostul emisiunilor abuzive care s-ar face la Iasi” (http://de.scribd.com/doc/207736456/Document-e-1).

Octombrie 1917: Marea Revolutie in Rusia. Comunistii, sub conducerea lui Lenin, preiau puterea cu sprijinul financiar, ajutorul si angajamentul Germaniei cu intentia sa incheie Frontul din Est.

13 ianuarie 1918: Sovietul Comisarilor Poporului de la Moscova ia hotararea de a rupe relatiile diplomatice cu Romania, articolul 3 al acestei hotarari stipuland ca: „Tezaurul Romaniei, aflat in pastrare la Moscova, se declara intangibil pentru oligarhia romana”.

3 martie 1918:  Rusia si Germania semneaza Tratatul de la Brest-Litovsk, marcand astfel iesirea Rusiei din primul razboi mondial, ca sa inlature astfel de pe Frontul de Est.

7 mai 1918: Romania semneazaTratatul de Pace de la Bucuresti, un document umilitor,dintre Romania pe de o parte si Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia pe de alta parte. Dincolo de cedarile teritoriale impuse, Romania a cedat controlul activelor Bancii Nationale catre trupele de ocupatie germane. Din interpretarile asupra acestui tratat rezulta ca Romania ar fi renuntat la Tezaur, o data cu documentele referitoare la acesta aflate in custodia BNR. Profesorul universitar si diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie in Memoriile sale (Stuttgart, 1954, p. 382) ca Romania a cedat aurul sau Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucuresti. Se pare ca Romania ar fi renuntat atunci la dreptul de proprietar al tezaurului. (http://de.scribd.com/doc/207736450/Document-e-2).

27 august 1918: Acordul financiar germano-rus, semnat in continuarea Tratatului de la Brest-Litovsk, prevede daune de razboi si compensari pentru prejudiciile aduse Germaniei prin confiscarea si sechestrarea averii germane in Rusia. Compensarile in aur facute de Rusia in contul Germaniei se efectueaza, conform tratatului, in doua transe: prima de 42.860 kg aur si a doua de 50.676 kg aur. In total: 93.540 kg aur. Sunt singurele transe prevazute concret in tratat din cantitatea de aur pe care Moscova ar fi urmat sa o trimita catre Berlin (circa 245.500 kg aur) si, totodata cantitatile de aur care au ajuns ulterior la Berlin.

10 septembrie 1918: se efectueaza primul transport de 42.860 kg aur de la Moscova la Berlin

30 septembrie 1918: al doilea transport de50.676 kg aur ajunge la Berlin (http://de.scribd.com/doc/207736448/Document-e-3).

11 noiembrie 1918: Armistitiul de la Compiegne marcheaza infrangerea Germaniei si anuleaza Tratatul de la Brest-Litovsk, Acordul Financiar ruso-german si Tratatul de Pace de la Bucuresti. Conform armistitiului semnat intre Germania, Franta si Regatul Unit (art. XIX – Clauze financiare), aurul ar fi trebuit sa fie predat puterilor Antantei care au declarat ca-l vor tine in custodie pana la semnarea unui acord de pace. Formularea exacta din armistitiu este: „Restituirea aurului rusesc sau romanesc capturat sau in aflat custodia Germaniei”. Este clar ca textul din armistitiu se refera la cele  93.536kg aur transportate de la Moscova la Berlin in septembrie (cantitate echivalenta cu cea a Tezaurului Romaniei trimis, spre pastrare, la Moscova). (http://de.scribd.com/doc/207736453/Document-e-4).

5 decembrie 1918: potrivit documentelor aferente armistitiului din 29 noiembrie, o cantitate formata din doua transe de 42.866 kg aur, respectiv 50.676 kg aur (un total de 93.536kg aur) pornesc, in doua vagoane,  pe linia ferata Mainz – Saarbrücken catre caile ferate controlate de Aliati, pe riscul Guvernului francez. (http://de.scribd.com/doc/207736445/Document-e-5).

ianuarie 1919: In memoriul delegatiei romane de la Conferinta de Pace de la Paris, se arata ca, in ce priveste chestiunea Tezaurului, „Poate n-ar fi de dorit sa i se ceara Germaniei, ca o categorie de despagubiri, dar dl. Danielopol considera ca faptul de a face Germania garanta a acestei restituiri ar putea avea ca efect prezervarea acestor bunuri si asigurarea lor”.

23 iunie 1919: I.I.C.Bratianu se intereseaza intr-un memoriu trimis d-lor Clemenceau (prim ministru al Frantei), ministrului francez de Finante Klotz si maresalului Foch daca aliatii au primit de la germani vreo cantitate de aur in contul Romaniei. Raspunsul ministrului francez de finante este negativ. (http://de.scribd.com/doc/128701886/48980343-Tezaurul-Romaniei-de-La-Moscova-de-Andreea-Tutunaru) 

28 iunie 1919: se semneaza Tratatul de la Versailles, iar Rusia, desi NU participa la semnare, are conform art. 116 a acestui tratat posibilitatea de a solicita direct pretentii de despagubire Germaniei. Cu toate acestea, Rusia nu a cerut niciodata inapoi cantitatea de 93.540 kg aur transportate de la Moscova la Berlin in septembrie, in baza tratatului financiar ruso-german, anulat prin armistitiul din noiembrie 1918. (http://de.scribd.com/doc/207736444/Document-e-6). 

16 aprilie 1922: prin semnarea Tratatului de la Rapallo, Germania recunoaste Rusia sovietica. Totodata Germania renunta conform art. 2 al tratatului la orice pretentie de despagubire impotriva Rusiei (Atentie: pretentii admise la Brest-Litowsk si anulate ulterior de Aliati) cu conditia ca nici Rusia sa nu despagubeasca tari terte pentru confiscarile si nationalizarile pe urma revolutiei din Rusia.Reamintim ca, initial, Romania a pierdut controlul asupra Tezaurului aflat initial la Moscova in urma sechestrarii acestuia de catre regimul instaurat de Lenin. Dupa ce tot Germania ar fi trebuit conform tratatelor in vigoare(Tratatul de la Versailles) sa despagubeasca Rusia cu aurul 93.540 kg aur primit dupa Brest-Litowsk, tot Germania indirect renunta conditionat la pretentii de despagubire din partea Rusiei pentru averile confiscate de catre Rusia tarista si bolsevica. Deoarece cele mai mari plasamente de capital din Rusia erau germane, firesc ca Rusia nu ar fi intentionat sa ne restituie tezaurul si sa se oblige din nou la plata fata de Germania cu sumele fabuloase stabilite la Brest-Litowsk . Mai multi delegati ai statelor participante, printre care si Bratianu, condamna acest tratat pentru ca favorizeaza Rusia. A platit cumva Lenin pentru prietenia ruso-germana cu aurul romanesc? (http://de.scribd.com/doc/207736443/Document-e-7)

Toamna lui 1941: Armata a 4-a a Maresalului Ion Antonescu, unul dintre cei mai inversunati adversari ai Sovietelor, ajunge dincolo de Nistru, pana la Odessa, insa nu scoate nici un cuvant despre restituirea Tezaurului de catre Moscova.

1956: Rusia a trimis catre autoritatile comuniste dinRomania aproximativ 33 kg aur, singura cantitate de aur returnata vreodata din Tezaurul care a luat drumul Moscovei in decembrie 1916. Si, cel mai probabil, singura care mai era depozitata, la acea, data, la Moscova. Daca scadem aceste 33 kg aur din totalul celor 93.570 kg aur care au ajuns initial la Moscova, in cele doua transporturi, obtinem exact cele 93.540 kgaurcare au fost trimise de la Moscova la Berlin, conform cantitatii stipulate in Acordul financiar germano-rus si cele 93.540 kg aur care au plecat din Germania catre Franta, conform documentelor aferente armistitiului de la Compiegne” .

LINKURI  UTILE: http://de.scribd.com/doc/207736454/Link-Uri

Alioșa .

NU numai CORUPȚIA ucide, ci și IGNORANȚA politicienilor CORUPȚI !!!

decembrie 16, 2018

Motto:

” Cine UITĂ, nu merită ” ( Nicolae IORGA, fost istoric, fost prim ministrul României……….)

ȘTIU că multora NU le place ISTORIA 😦  dar asta-i TREABA lor ! 🙂

Cum MIE îmi place ISTORIA încă de pe băncile Liceului Militar ” Ștefan cel Mare ” din Câmpulung Moldovenesc, localitate BINECUVÂNTATĂ de DUMNEZEU în

FRUMOASA și FASCINANTA BUCOVINĂ !!! 🙂 🙂 🙂

http://aliosapopovici.wordpress.com/2013/09/23/

și-n urmă cu 16 zile am aniversat CENTENARUL UNIRII de la 1 DECEMBRIE 1918 🙂 🙂 🙂 postez prin REPUBLICARE un ARTICOL ce  demonstrează  cu subiect și predicat că, NU NUMAI CORUPȚIA  ucide 😦 😦 😦

ci și IGNORANȚA politicienilor, care, în LUPTA lor pentru PUTERE 😦 😦 😦  și ÎMBOGĂȚIRE ” pas cu pas ” au IGNORAT și IGNORĂ și în zilele noastre   ARMATA !!! 😦 😦 😦

 

”  NU-i pe mapamond,și-acum, așa ?

https://mateiudrea.wordpress.com/2018/12/12/100-de-ani-de-coruptia-ucide-romania-in-primul-razboi-mondial-rusinea-numita-armata-romana-cifrele-cum-au-fost-trimisi-sute-de-mii-de-romani-la-moarte-in-sunetul-goarnei-de-gen/
Multi vor critica aceste randuri pentru momentul deloc potrivit aparitiei sale.
Daca nu acum, atunci cand?  intreb eu.
Unirea o datoram mai ales jertfei ostasilor romani. Sa intelegem si o alta cauza – majora zic eu – a mortii lor nejustificate. S-a scris si despre duplicitatea si instabilitatea politica a guvernantilor, mai ales a premierului Bratianu.
Asa ca sa citim si sa comparam cu ceea ce este acum in Romania.

Articol nou pe Matei Udrea

100 de ani de #corupția ucide | România în Primul Război Mondial. Rușinea numită Armata Română: cifrele. Cum au fost trimiși sute de mii de români la moarte „în sunetul goarnei“ de generali făcuți la apelul bocancilor și de politicieni care furaseră până și banii de mâncare

de Matei Udrea

Poate că, în locul tancurilor din anii ’70, pe sub Arcul de Triumf ar fi fost mai nimerit să defileze generalii la parada militară organizată pe 1 decembrie 2018, de centenarul Marii Uniri.
România avea în 2015, la 73.350 de militari activi și 80.000 de rezerviști, 1.248 de generali. Adică unul la 123 de soldați. De atunci, fără îndoială, numărul lor a crescut. Așa cum s-a întâmplat permanent în ultima sută de ani.
La Centenarul României, problemele de fond care au dus la tragedia colosală a poporului nostru în 1916 se regăsesc, toate, la locul lor, acolo unde erau și acum 100 de ani. Armata are aceeași subfinanțare cronică, aceeași supraîncărcare la vârf, aceeași lipsă de profesionalism și de competență a majorității ofițerilor, este subminată de aceeași politizare a instituției, de corupția endemică, nepregătirea soldaților, armamentul prost și învechit, de nepăsare.
Dar cum a fost acum 100 de ani?
…De departe cel mai oribil și mai înfricoșător capitol din istoria participării României la Primul Război Mondial îl reprezintă felul în care o clasă politică hoață la propriu a trimis la moarte sigură, în 1916, practic toți bărbații valizi din Vechiul Regat, sub comanda unor ofițeri, în copleșitoarea lor majoritate, incompetenți, lași și nepăsători cu soarta oamenilor din subordine.
Trierea cadrelor de conducere a oștirii s-a făcut greoi, cu prețul a sute de mii de vieți, și nu vă imaginați că vinovații au fost deferiți Curții Marțiale. Cei mai mulți din acești generali de paie cărora li s-a luat comanda au fost trimiși în birouri, la loc călduț, așteptând zile mai liniștite pentru a reveni în prim-plan. Abia în 1917 Armata Română, reînarmată, reorganizată, reinstruită și chiar condusă de francezi, și-a găsit în sfârșit demnitatea și ofițerii potriviți. A fost însă prea târziu și prea puțin, dar asta va fi, deja, o altă poveste.

România avea 600 de kilometri de graniță muntoasă și nici măcar un pluton de vânători de munte. Din 23 de divizii, doar 10 erau cât de cât acceptabile

Istoricii români vorbesc în șoaptă și în vârful buzelor despre tragedia din 1916: nu se cade să strici legenda.
Istoricii străini discută rece, punând evenimentele acolo unde le e locul.
Fronturile de luptă europene la 1 august 1916. În Vest, cu portocaliu, era linia frontului unde se înfruntau germanii, pe de o parte, și franco-britanicii, pe de alta. În centru, cu galben, e linia frontului unde luptau italienii, pe de o parte, și aliații germani și austro-ungari, pe de alta. În Sud, cu portocaliu, era linia frontului ținut de francezi și englezi, pe de o parte, și germani și bulgari, pe de alta. În Est, cu albastru, era linia frontului ruso-germano-austro-ungar. Așa cum se poate observa, conformația teritorială a Regatului României avea să pună armata română în situația de a ține un front extraordinar de lung.
Dincolo de aceste abordări academice influențate sau nu de rațiuni subiective rămâne trecutul pe care l-au făcut străbunicii noștri. Povestea este foarte dureroasă și pentru că acum, când România sărbătorește 100 de ani de la ridicarea țării pe umerii acestor străbunici, continuăm să ne mințim, să inventăm scuze și explicații, să ne ascundem de noi înșine și, mai ales, să le ascundem copiilor ceea ce s-a petrecut atunci, pentru ca nici ei, când vor fi mari, să nu înțeleagă de unde vine răul și ce trebuie îndreptat.

„Guvernul român este deplorabil și se gândește aproape exclusiv la interesele sale. Cu siguranță, evacuarea Bucureștiului s-a făcut cu anumite compromisuri, în fiecare zi ajung la mine ecouri ale unor mărunte ticăloșii.“
Generalul Henri Berthelot
 într-o scrisoare către cumnata sa, pe 14 decembrie 1916

Pentru lupta cu Puterile Centrale, România a pus pe picior de război, în august 1916, 30% din totalul populației masculine a Vechiului Regat. Din cei 7,5 milioane de locuitori, au fost mobilizați 800.000, alți 400.000 fiind la dispoziția autorităților pentru a fi chemați și ei sub arme.
Armata de operațiuni număra 560.000 de oameni, din care forțele de luptă – 440.000.
În total, erau 336 de batalioane, din care
– 146 în serviciul activ,
– 120 de rezervă,
– 70 în unități teritoriale sau de miliție, formate în general din bărbații mai vârstnici, până la 55 de ani.
Cei 440.000 de soldați din forțele de luptă erau împărțiți în:
– 23 de divizii de infanterie,
– 2 divizii și 5 brigăzi de cavalerie,
– 6 brigăzi mixte.
Existau 329 de baterii de artilerie.
Forța principală o reprezenta infanteria. Din cele 23 de divizii, însă, numai o parte reprezentau o forță de luptă cât de cât acceptabilă (vom vedea de ce).
10 divizii, cele numerotate de la 1 la 10, reprezentau nucleul armatei. Efectivul mediu al acestor mari unități era de 640 de ofițeri și 27.000 de soldați împărțiți în 3 brigăzi  a câte două regimente fiecare: două brigăzi compuse din bărbați tineri și ofițeri activi și una, în general, din rezerviști mai vârstnici. Fiecare divizie mai avea în componență un divizion de cavalerie și câteva tunuri ușoare.
Puterea de foc era asigurată de puști Mannlicher model 1893 – o calitate medie la acea vreme. Fiecare batalion dispunea de 4 mitraliere.
Alte 6 divizii (cele numerotate de la 11 la 16)  numărau, teoretic, 420 de ofițeri și 17.000 de soldați, fiind alcătuite din două brigăzi, compuse în principal din rezerviști. Statul român nu fusese în stare să asigure pentru toți arme Mannlicher 1893, așa că unii din militarii acestor 6 divizii primiseră puști de model chiar mai vechi, Mannlicher 1879. Aceste divizii aveau o singură mitralieră de batalion – în medie, 15 pe divizie.
Ultimele 7 divizii, de la 17 la 23, erau doar o păcăleală. Încropite din rezerviști mai vârstnici, bărbați adunați în timpul mobilizării și diverse unități luate de la alte divizii, erau înarmați cu puști vechi și, adesea, n-aveau nicio mitralieră. Puținii ofițeri superiori conștienți de această situație – precum Averescu – au avertizat de la bun început că structura organizațională este defectuoasă, recomandând ca Armata să fie restrânsă la doar 15 divizii în care să se concentreze însă puterea de foc și calitatea (atâta câtă era).
Propunerea lor n-a fost luată în considerare, conducerea politică simțind nevoia unei armate cât mai numeroase pentru a acoperi lungimea uriașă a frontului (România urma să lupte pe mai mulți kilometri decât tot frontul de Vest!).
Cavaleria era ceva mai răsărită calitativ, iar soldații mai bine instruiți și mai experimentați decât infanteria, dar importanța acestei arme se redusese progresiv în ultimul secol, experții constatând acest lucru pregnant începând cu războiul de secesiune din SUA (1861-1865). Cavaleria română era înzestrată cu arme ușoare și nu fusese pregătită să lupte pe jos, așa cum se întâmpla deja cu unitățile de cavalerie ale beligeranților care intraseră în război în 1914.
Șarjă a cavaleriei române în toamna lui 1916. Deși înconjurați de teatre de război, începând cu 1914, teoreticienii armatei române nu înțeleseseră nimic din schimbările importante apărute în tactica de luptă. În 1916, cavaleria română nu era instruită să lupte și pe jos și era dotată doar cu arme ușoare, spre deosebire de diviziile inamice de cavalerie. În toamna lui 1916, cavaleria lui Schmettow, introdusă în luptă după străpungerea trecătorii Jiului, a făcut ravagii în Țara Românească
Faptul că România avea o graniță muntoasă de peste 600 de kilometri, dar nici măcar un pluton de vânători de munte spune totul despre armata cu care a intrat în luptă. În 1916, absența acestor unități avea să pună soldații români într-o situație disperată. Nemții au trimis pe frontul românesc Corpul Alpin și batalionul de Vânători de Munte de elită din Wurttemberg (unde printre ofițeri se număra și Erwin Rommel, celebrul mareșal de mai târziu, la acea dată cu gradul de locotenent), iar austriecii câteva brigăzi de vânători de munte. Aceste unități au făcut legea pe crestele Carpaților, provocând armatei care apăra trecătorile pierderi uriașe și punându-i pe români foarte des în situații imposibile.

Cele mai dotate regimente române aveau 6 mitraliere grele. Cele germane aveau între 18 și 24. Soldații noștri nu știau să folosească grenadele, muniția existentă nu se potrivea la puștile aduse din Franța

Trecând de la structura pe hârtie a armatei române care a fost aruncată în luptă în august 1916 la situația reală, din teren, descoperim adevăratul dezastru și esența formei fără fond invocată atât de des de la Titu Maiorescu încoace.
Armata reflecta orbitor situația reală a României întregi.
60% din soldații români mobilizați în 1916 nu știau să scrie și să citească. În majoritate țărani, aceștia erau foarte bine cotați atât de observatorii aliați, cât și de cei inamici (serviciile secrete germane făcuseră o evaluare precisă a potențialului de luptă al armatei române, ajutate și de ofițerii români corupți care primiseră bani pentru informațiile oferite). Toți apreciau că, instruit și înarmat cum trebuie, soldatul român – patriot și obișnuit cu greutățile – poate alcătui o forță greu de învins. Acest lucru avea să se confirme pe deplin în 1917.
Problema era însă că, în 1916, trupele erau neinstruite, echipate și înarmate de mântuială, cu armament vechi și chiar inutilizabil, conduse adesea de niște derbedei hoți și impostori.
Generalul Anton Denikin, șef de Stat Major al Frontului de Sud-Est rus, aprecia că unii generali erau „capabili“ și că soldații români sunt „un material de război excelent“, dar erau complet neinstruiți în 1916. Despre ofițeri își exprima un dispreț deschis, caracterizându-i drept efeminați, ineficienți și foarte slab pregătiți.

„(…) Românii se află într-adevăr într-o situație nefericită. Nu erau deloc pregătiți pentru război, iar nepăsarea lor nativă face ca, după săptămâni de la intrarea lor în luptă, să fie tot nepregătiți.
Adevărat, soldatul român pare bun sau, cel puțin călit, dar cei care îl comandă sunt de o nepricepere extraordinară. (…)“
Generalul Henri Berthelot
 pe 23 octombrie 1916, la puțin timp după ce sosise în România, într-o scrisoare către cumnata sa, Louise

Până în 1914, guvernele liberal și conservator care s-au succedat n-au fost preocupate de calitatea armatei. Campania din 1913, când România a ocupat Sofia în timp ce armata bulgară lupta cu grecii și sârbii, a fost de-a dreptul rușinoasă. Neatacați de nimeni, soldații români în marș spre Sofia au fost cât pe ce să moară de foame din cauza incompetenței ofițerilor care ar fi trebuit să se ocupe de logistică.
Revenind la momentul 1916: după izbucnirea războiului, guvernul Brătianu a încercat să cumpere armament. Era prea târziu, pentru că Puterile Centrale au refuzat să înzestreze o armată potențial inamică, iar căile de aprovizionare dinspre Antantă fie s-au închis curând (ruta Salonic – București), fie erau mult prea lungi.
Așa că soldații români au intrat în război nu doar neinstruiți, dar și neînarmați. Regimentele române active aveau până la 6 mitraliere grele și nicio pușcă automată, pe când cele germane aveau între 18 și 24 mitraliere grele, plus trei puști automate de fiecare companie.
După izbucnirea luptelor, francezii au început să trimită puști moderne Lebel, dar muniția nu se potrivea cu cea de la puștile Mannlicher. Mitralierele livrate de Franța au trebuit retrase din linia I pentru că soldații nu știau să le folosească. Tot Franța a livrat imediat 1.000.000 de grenade (România nu avea așa ceva), dar acestea n-au putut fi folosite decât începând cu 1917, pentru că soldații nu știau cum să le utilizeze.
În privința artileriei, situația era realmente dezastruoasă. Existau în total 368 de baterii de artilerie, din care numai 180 competitive, care trăgeau repede și precis, dar calibrul era de 75 mm și 105 mm. Brigăzile erau dotate cu câte 6 tunuri de calibru mic, 55 și 57 mm, recuperate din fortificații construite înainte de război și abandonate. Puterea de foc a acestor așa-zise tunuri era atât de slabă, încât soldații români râdeau de ele și le spuneau „pușcoace“.
Armata română avea foarte puțină artilerie grea. Guvernul n-a fost în stare, între 1914 și 1916, să achiziționeze nici măcar un singur astfel de tun.
S-a recurs la cârpeli disperate și, în cele din urmă, fără folos. Din fortificațiile abandonate s-au recuperat niște tunuri vechi pentru care s-au improvizat afeturi. Așa s-au format câteva baterii de artilerie grea. În total, s-au încropit 25 de baterii de obuziere de 120 mm, distribuite la 10 divizii. Restul diviziilor n-aveau nici măcar un singur obuzier.
Chiar și așa, socotind toate aceste tunuri, România nu dispunea, la data intrării în război, decât de 50% din artileria inamicului și cel mult 30% din artileria grea a acestuia.
Același general rus Denikin avea să noteze că intrarea României în război în acest hal de nepregătire a fost „o frivolitate aproape criminală în ceea ce privește echipamentul și munițiile“.

Armată doar pe hârtie. În loc de instrucție, ofițerii foloseau trupele la afaceri personale. Banii erau furați, soldații dădeau șpăgi pentru permisie

Grup de ofițeri români în toamna lui 1916
80% din soldații care compuneau armata română în 1916 erau rezerviști. Plecând de la premisa că tratatul de alianță cu Germania ne punea la adăpost de orice pericol al unei invazii externe, politicienii (conservatori și liberali deopotrivă) neglijaseră înzestrarea armatei decenii la rând. România avusese, an după an, cel mai mic procent din PIB alocat Apărării (mai mic chiar decât cel al Bulgariei și Serbiei). Iar puținii bani direcționați către Armată fuseseră în cea mai mare măsură furați de politicieni și generalii lacomi.
În 1914, când a izbucnit războiul, unitățile de rezervă (despre care am scris mai sus că alcătuiau 80% din totalul armatei) existau doar în actele Înaltului Comandament. Nu erau ofițeri, armament și echipament. Practic, era o armată-fantomă.
După 1914 s-a decis degrabă remedierea situației, dar slugile numite pe criterii clientelare de premierul liberal Brătianu să patroneze un sistem viciat și corupt nu aveau cum să facă o treabă profesionistă peste noapte, așa că până la izbucnirea războiului s-a mers în aceeași notă a planurilor realizate doar pe hârtie. Statul Major General a mărit „producția“ de ofițeri, astfel că pe porțile academiilor militare au ieșit, între 1914-1916, 1.167 de ofițeri activi și 2.643 de ofițeri de rezervă.
Era, de fapt, o proverbială îngrășare a porcului în ajun.
S-a încercat mobilizarea periodică a tuturor rezerviștilor, pentru ca toți bărbații din România să aibă o minimă pregătire militară. Instrucția trebuia să se facă local, câte 30 de zile pe an, însă ceea ce se petrecea în cazărmi era o caricatură grotescă de armată. Toată lumea se descurca așa cum putea să primească permisie, un sistem de șpăgi și relații viciind puținele zile în care oamenii ar fi trebuit să învețe să lupte. Au apărut acuzațiile că unii comandanți își foloseau soldații mobilizați pentru instrucție pe post de sclavi, mână de lucru ieftină cu care executau diverse lucrări private. Au izbucnit și scandaluri de corupție, dovedindu-se că destui din șefii de unități deturnau banii și făceau afaceri personale. Politicieni și ofițeri superiori furau până și banii de mâncare pentru trupă chiar în aceste momente cruciale.
N-are rost să insistăm. Orice bărbat din România care a trecut prin armată recunoaște simptomele descrise mai sus. Unul din rarii comandanți energici și competenți, Ion Dragalina, generalul din fruntea Diviziei 1 infanterie, descria astfel situația: „În regimentele active, soldații sunt în general buni. În celelalte, majoritatea sunt fără instrucție militară, incomplet echipați și foarte prost organizați“.

În 1916, România avea 154 de generali și doar 220 de maiori. Exista un căpitan la două companii

Principala vină pentru această situație a armatei române în vara lui 1916 le revine liderilor politici care patronaseră și încurajaseră un sistem dezastruos, clientelar, nepăsători la efectele pe care le putea produce corupția și incompetența. Creație directă a celor dintâi, pe locul doi vin comandanții militari. La vârf se strânsese o adunătură de neghiobi lacomi și slugarnici, neîndurători cu subordonații și obedienți cu șefii. Scările ierarhiei se urcau în armata română, cel mai adesea, fără să existe vreo legătură cu competența și profesionalismul. Ajungeai ofițer superior mai repede dacă te băgai în clica lui Brătianu sau mai încet dacă erai doar prost, dar stăteai cuminte, gradele adăugându-se pe umeri implacabil odată cu înaintarea în vârstă.

„Am reușit să ducem la bun sfârșit o mică revoluție militară, făcându-l să plece de la Cartierul General pe generalul Iliescu (n.r. – numit de Brătianu șef al MCG pentru că era unul din fidelii săi, ofițerul fiind un executant al ordinelor politice și al intereselor de afaceri ale premierului), a cărui slăbiciune era legendară, și înlocuindu-l în postul de șef al Statului Major cu singurul militar realmente capabil, generalul Prezan. El și-a preluat funcția în urmă cu trei zile și locul va fi în scurt timp curățat, prin trecerea în rezervă a tuturor generalilor și coloneilor lipsiți de valoare, pe care politica, încă și mai rea aici decât în Franța, i-a ajutat să parvină.“
Generalul Henri Berthelot
 într-o scrisoare către cumnata sa, pe 22 decembrie 1916

„De-a dreptul extraordinară este însă mentalitatea locuitorilor. Nimeni nu încearcă să riposteze. Toată lumea este la pământ. Ofițerii români sunt primii care dau un exemplu negativ. Oamenii în poziții înalte se gândesc mai ales la propriile interese și la cele ale țării lor nu prea. Nu-ți vine să crezi ce apatie domnește peste tot!“
Generalul Henri Berthelot
 pe 9 decembrie 1916, într-o scrisoare către cumnata sa Louise

Existau și excepții – foarte puține – pe care azi le vedem ultramediatizate în manualele școlare și în cărțile de specialitate. Averescu făcuse școala de ofițeri la Torino și era cel mai apreciat general român (deși Henri Berthelot l-a desființat, socotindu-l nedemn de faima și funcția primite). Unii ofițeri se perfecționaseră în Franța, alții în armata austro-ungară, câțiva scriseseră chiar cărți de tactică și strategie. Generalul Prezan avea să se dovedească energic și competent atât când a condus Armata de Nord, cât și ca șef al Statului Major General. În umbra sa, dar foarte important pe tot parcursul războiului, era strălucitul colonel de stat-major Ion Antonescu (viitorul mareșal, dictatorul României în Al Doilea Război Mondial). Generalul de divizie Eremia Grigorescu s-a dovedit, și el, formidabil, competent și energic, jucând un rol uriaș în toamna lui 1916, atunci când, în prima încercare a Puterilor Centrale de a străpunge Carpații spre Moldova, pe la Oituz, a dat dovadă de o dârzenie care a făcut Marele Stat Major german să renunțe. Grigorescu a rostit atunci celebra asigurare „pe aici, dușmanul nu va trece!“.
Generalul Eremia Grigorescu, unul din cei mai competenți și dârji ofițeri din istoria Armatei Române.
Dar acești oameni erau puțini.
În spatele excepțiilor împinse în față se ascundea pădurea trepădușilor. Armata română era în 1916 profund disfuncțională. Era plin de generali, dar era o criză gravă de subofițeri și de ofițeri care să comande efectiv, pe teren, trupele.
România avea 154 de generali, din care 55 activi și 99 în rezervă. La Statul Major General și la Ministerul de Război era o aglomerație de nedescris. Lucrau peste 600 de ofițeri, ceea ce transforma structura într-una greoaie, mare consumatoare de resurse, birocratizată și ineficientă.
Clasic pentru România, în loc să se restructureze instituțiile de mai sus, să fie dați afară toți atârnătorii și toate pilele, s-a înființat încă o structură, care urma să se ocupe efectiv de Armată: Marele Cartier General. Regele colabora cu această instituție care nu număra mai mult de 50-60 de ofițeri și soldați și se ocupa de operațiile armatelor de pe front.
Dacă România avea 154 de generali, în schimb, existau doar 220 de maiori, din care 30% erau rezerviști (așadar, nu militari de profesie), insuficienți ca număr pentru a comanda cele 336 de batalioane.
Erau 820 de căpitani (30%, de asemenea, rezerviști) care trebuiau să conducă 1.701 companii.
Cu cât te apropiai de firul ierbii, cu atât situația devenea mai gravă. Erau 7.800 de plutoane și companii (cele fără căpitani) care trebuiau împărțite la doar 6.700 de locotenenți, din care trei sferturi erau rezerviști. Fiecărui subofițer îi reveneau 87 de soldați.
Studiile erau obligatorii pentru a ocupa funcție de conducere, dar grosul poporului era analfabet. Așa că se făcuse rabat de la calitățile militare, fiind avansați în grad cei cu liceul făcut. Ofițerii erau, în marea lor majoritate, civili care îmbrăcaseră ocazional haina militară, cu profesii diverse și fără cunoștințele necesare: profesori, avocați, ingineri, scriitori, funcționari etc. „Fiecare a doua companie este comandată de un ofițer în rezervă fără pregătire militarăׅ“, nota generalul Dragalina, deși divizia sa, 1 Infanterie, era una teoretic de elită.
Generalii români nu puneau preț pe artileria grea și pe mitraliere. Încă mai considerau că „noi atacăm cu piepturile soldaților noștri“
Pe cât de neinstruiți erau soldații, subofițerii și ofițerii care răspundeau direct de trupă, pe atât de incompetenți erau șefii lor. Generalii armatei române nu aveau habar de schimbările profunde și noutățile apărute în tactica de luptă începând cu 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial. „Mulți își petreceau prea mult timp la București, prinși în mrejele vieții sociale și politice a capitalei. Se făceau remarcați la hipodrom, la elitistul Jockey Club și în partidele politice. Din păcate, aceste legături erau adeseori determinante, asemenea vechimii, în ce privește șansele de a avansa și de a obține funcții de comandă, în detrimentul carierei profesioniștilor capabili, mai tineri“, notează istoricul american Glenn Torrey în „România în Primul Război Mondial“.

„Este cu atât mai neplăcut aici, cu cât reprezentanții de vârf ai românilor mi se par din ce în ce mai greu de suportat. Nu-i unul într-adevăr demn să comande; sunt indivizi fără caracter, în care este foarte greu să ai încredere.“
Generalul Henri Berthelot,
 către cumnata sa, pe 10 decembrie 1916

Inspirată de concepția de luptă a școlii militare franceze antebelice, tactica armatei române, în 1916, era depășită, situația fiind agravată de ignoranța marilor comandanți și fanfaronada criminală a acestora, fără niciun respect sau grijă pentru viața soldaților din subordine. Tehnicile de luptă precum folosirea terenului, manevrele subtile și învăluirea inamicului, atât de prețioase, care puteau aduce victoria cu pierderi minime (și care aveau să fie folosite cu maximă eficiență de germani chiar contra noastră), erau disprețuite. Ofițerii români cunoșteau armele introduse mai recent, precum artileria grea și mitraliera, dar nu le dădeau importanța cuvenită. Concentrarea focului artileriei, coordonarea acestuia cu mișcările infanteriei, puterea de foc pe care o dădea mitraliera erau neglijate și subestimate.
În structurile de comandă ale Armatei române predominau încă mentalități din secolul al XIX-lea, conform cărora totul se decide în atacul frontal al infanteriei, cu baioneta. Generalul Alexandru Iarca, inspector general și consilier al Înaltului Comandament Român, susținea că artileria avea doar sarcina de a „pregăti calea pentru atacul la baionetă“.
Așa-zișii teoreticieni ai armatei române erau departe de realitățile și noutățile momentului. Citind acum prostiile pe care le scriau și spuneau, te-ai mira că acești oameni habar n-aveau ce se petrecea pe câmpurile de luptă din jurul României de doi ani încoace. În același timp, concepțiile lor vetuste explică genocidul la care a fost supusă armata română, care a pierdut sute de mii de oameni în toamna lui 1916, în doar câteva luni.
Generalii români considerau că arma principală rămâne vitejia oamenilor din subordine, luptele constând în atac frontal al infanteriei și al cavaleriei, cu sabia. „Energia morală a unei armate este egală cu jumătate din forța ei materială“, explica savant generalul Ioan Popovici.
Ridicolul acestor caraghioși plini de decorații și trese n-avea margini și ar fi fost de râs (exact ca astăzi) dacă n-ar fi generat, cum am scris mai sus, tragedii inimaginabile pentru românii chemați sub arme. În saloanele din înalta societate, la club și la popotă, pe la recepții și în sediul Înaltului Comandament, generalii români rostogoleau între ei și către alții stereotipuri: „Noi atacăm cu piepturile soldaților noștri“ conduși de „steagul patriei“ și „în sunetul goarnei“.
Nu era o metaforă. Dobitocii chiar așa procedau. Când a început războiul, germanii și austriecii au rămas surprinși să vadă că românii anunțau atacurile „cu strigăte puternice, sunete de trompetă și alte zgomote“, renunțând practic singuri la șansa de a-și lua pe nepregătite inamicul. Înaintea asalturilor, inamicii puteau auzi cum în tranșeele române ofițerii țin discursuri patriotice, de încurajare.
Această mentalitate explică în parte și lipsa de înzestrare cu artilerie și mitraliere a armatei române când a intrat în război. Era greu ca statul să cumpere tunuri, dar nici comandanții nu erau convinși că această armă e atât de importantă.
Rezultatul s-a văzut imediat pe câmpurile de luptă. În toamna lui 1916, artileria inamicului a făcut ravagii. Adesea cu pierderi minime, germanii, austriecii și bulgarii au făcut praf artileria română învechită și de calibru ușor, laolaltă cu infanteria. Soldații români erau demoralizați și disperați de situația fără ieșire în care se găseau, nimiciți de la distanță de o artilerie căreia nu-i puteau răspunde în niciun fel.

Alioșa ! 🙂