VATICAN – După modificarea rugăciunii „Tatăl nostru” se rescrie întreaga Biblie

” După decizia de modificare a rugăciunii „Tatăl nostru” de către papalitate, în sensul că expresia „nu ne duce pe noi în ispită” a fost înlocuită cu „nu ne abandona în ispită”, papa Francisc a luat hotărârea de a modifica radical întreaga Scriptură.

Astfel, Geneza va fi rescrisă dupa cum urmează: „La început era Cuvântul, care a făcut o mare explozie, numită Big-Bang, din care s-a format universul. Apoi Dumnezeu a făcut noaptea și ziua, punând Soarele în centrul sistemului solar, iar planetele au fost obligate să orbiteze în jurul lui. Pământului i s-a dat și o lună, numită Luna, care să lumineze noaptea pelerinii ce merg la mănăstiri să pupe sfinte moaște.

Apoi Dumnezeu a creat dinozaurii, însă văzând cât de mari și răi sunt aceștia a trimis o cometă care să-i distrugă definitiv. Văzând c-a dat-o în bară cu dinozaurii, Dumnezeu a hotărat să facă animale mai mici și apoi omul. Pe om l-a pus în grădina raiului, însa nici această făptură n-a fost mai brează ca dinozaurii, căci într-o noapte Eva, soața omului, a șterpelit toate merele din grădina și-a făcut compot.

Văzând Dumnezeu o așa mare corupție la om, a creat DNA-ul și l-a pus pe Noe procuror-sef. Noe a hotărât să-i înece pe toți oamenii, mai puțin pe nevastă-sa și copiii lui, printr-un mare potop. El s-a salvat cu o arcă din flota lui Băsescu și a vârât în ea toate animalele pămantului, mai putin pinguinii și peștii, pe care îi durea în cot de potopul lui Noe. Noe a navigat multă vreme peste oceanul planetar ce acoperise continentele, însă până la urmă a reușit să ajungă până hăt-departe în America, ocazie cu care a reușit să descopere și acest nou continent.

În America, Noe a întemeiat o colonie după o bătălie zdravănă cu indienii, care nu prea știau de glumă și te scalpau din te miri ce. Așa că Noe a pus FBI-ul și fiscul american pe ei, că nu-și plăteau impozitele din vânătoarea de bizoni, obligându-i în cele din urmă să trăiască în rezervații.

În final, papa Francisc a decis să modifice și Noul Testament, în sensul că Iuda n-a mai primit cei treizeci de arginți din vânzarea lui Cristos în bani cash, ci pe card. Această modificare are scopul de a descuraja evaziunea fiscală în rândul enoriașilor și controlul veniturilor acestora prin bănci agreate de Sfântul Scaun ” !
Sursa :

via VATICAN – După modificarea rugăciunii „Tatăl nostru” se rescrie întreaga Biblie

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


%d blogeri au apreciat: