Archive for mai 2018

„Pași”

mai 28, 2018

Sweet & Salty

Cop_6_Edited_cu_sigla_eikon

În 29 mai se naște proiectul început acum mai bine de un an de zile. Nu știam că va duce aici, dar e minunat că a ajuns aici.
Cartea apare, efectiv, în mai 29, iar în perioada 30 mai- 3 iunie se va afla la Festivalul de carte Bookfest – București.
Lansarea cărții are loc sâmbătă, 2 iunie, ora 17:30, 2018 în același loc.

Cartea a început aici, sub ochii voștri. De fapt, în mare parte își datorează apariția interesului vostru. Ați iubit sau blamat conținutul ei, ați disecat și interpretat, ori doar ați visat.
Ideea e că aici a început timid și a crescut mare, atât de mare încât i-au crescut aripi de hârtie și parfum de tipografie. Datorită ei am câștigat oameni frumoși, care au iubit litera „Pașilor”.

Pașiisunt aici. Sper să-i iubiți. Sper să-i primiți cu drag. Sper să atingă nisipul sufletelor voastre. Pas cu…

Vezi articolul original 1 cuvânt mai mult

„PAŞI” – BOOKFEST Bucureşti, ROMEXPO, standul Editurii EIKON

mai 28, 2018

Texte pe față

Cop_6_Edited_cu_sigla_eikon
BOOKFEST Bucureşti, ROMEXPO, sâmbătă 2 iunie, ora 17.30, standul Editurii EIKON.

Au rămas două zile până când „Paşii” vor ieşi în lume sub formă de carte, pe 29 mai, și șase zile până când cartea va fi lansată oficial, la data şi ora de mai sus.
Poate că ar trebui să spun ceva deosebit de inteligent, dar nu-mi vine nimic în minte acum, doh!

Ce înseamnă „Paşii”? Înseamnă pasiune, înseamnă dorinţă, înseamnă dragoste de cuvinte şi de oameni, înseamnă multe, multe alte lucruri. Pe lângă toate astea însă înseamnă muncă, enorm de multă muncă uneori repartizată cam inechitabil între coautori, dar no, dintre doi unul e obligatoriu mai bun, şi ca atare mai aglomerată decât celălalt. Am scris bine aglomerată, da.

Să vă fac o istorie a „Pașilor” nu e cazul. Ceea ce vă spun însă este că „Pașii” au pornit la drum aproape de la…

Vezi articolul original 61 de cuvinte mai mult

TĂCEREA spune multe ………………………

mai 18, 2018
.gasiti aici:
http://evz.ro/autoritatile-romane-ziua-nationala.html

Sioniștii au băgat spaima în neamț

 SACRIFICAȚI a doua oară! De FRICĂ, autoritățile române NU au mai MARCAT Ziua Națională a MARTIRILOR din TEMNIȚELE COMUNISTE

Luni ar fi fost prima dată când ziua arestării a 10.000 de tineri, în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, ar fi fost comemorată oficial în România, după eliminarea comunismului. Anul trecut, după ce Klaus Iohannis a promulgat legea, demersul a fost criticat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel. Motivul e simplu: printre dintre cei martirizați în închisori au fost legionari. În loc să tacă, sperând să treacă neobservați, autoritățile aveau la îndemână o soluție: ABROGAREA LEGII.
Luni s-au împlinit 70 de ani de la una dintre cele mai mari atrocități comise de comuniștii proaspăt instalați la conducerea României, arestarea a 10.000 de persoane, în urma unei operațiuni bine pusă la punct pe întreg teritoriul țării. Drama acelor zile i-a impresionat pe câțiva parlamentari care au inițiat o lege pentru marcarea evenimentului. Cei mai mulți erau liberali, partid din care provine și președintele țării. Legea a trecut de ambele camere și apoi, pe 30 mai 2017, Klaus Iohannis a emis decretul de promulgare. Aniversarea este intitulată Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste. Totuși, pe 14 mai 2018, evenimentul nu a fost marcat prin nimic de Administrația prezidențială. Pe 13 și pe 14 mai nu apare nicio declarație a președintelui, niciun comunicat care să amintească de comemorare. Explicația nu este deloc simplă și e legată atât de evenimente petrecute imediat după promulgarea legii, cât și de situația delicată în care este acum președintele cu oficialii din Israel și cu reprezentanții comunităților evreiești din Europa.No news, good news Uneori e știre și absența oricărei știri, iar celebrarea zilei de 14 mai se încadrează perfect pe acest șablon. Dacă la promulgare Președinția a emis un comunicat prin care anunța instituirea Zilei naționale, anul acesta tăcerea a domnit asupra împlinirii celor 70 de ani. În primăvara-vara lui 2017, Iohannis era pe cai mari din punctul de vedere al relațiilor externe. A fost primul șef de stat european primit pe peluza de la Casa Albă și a adus celorlalți lideri mesajul de dincolo de ocean al unui Donald Trump aflat la început de mandat. Pe 5 iunie, în timpul vizitei în SUA, președintele României a primit premiul „Lumina Națiunilor”, cea mai înaltă distincție acordată de Forumul American Jewish Comitee. Numai că, exact înainte de a pleca spre America, președintele a promulgat legea inițiată de 32 de parlamentari, dintre care cei mai mulți, 28, erau liberali. Pe 6 iunie, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel a dat un comunicat foarte acid la adresa președintelui Iohannis. Motivul este simplu, în expunerea de motive folosită de inițiatori erau enumerate printre numele martirilor ridicați în acea noapte și membri sau simpatizanți ai Mișcării Legionare. Printre ei și Mircea Vulcănescu sau Radu Gyr, nume pe care Institutul le vânează cu plângeri penale pe oriunde apar, de la licee, străzi la tricouri. Anul trecut, Iohannis nu a răspuns oficial la acest comunicat, dar tăcerea de zilele astea arată că și-a însușit critica. Ca o părere personală, președintele nici nu putea proceda altfel, pentru că abia a avut parte de critici din partea președintelui Comunității evreiești din Europa, după nefericita declarație cu „înțelegerile făcute cu evreii”, și relațiile cu Israelul sunt delicate, după refuzul de a muta ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim. Un mesaj de comemorare a unor legionari îi trebuia? Evident că nu. Pe siteul oficial, pe pagina de Facebook, președintele a tăcut legat de această Zi națională. Colegii mei au întrebat oficial la Administrație dacă a existat vreo manifestare de comemorare, dar răspunsul pare să întârzie. Cel mai dur comunicat al Institutului Elie Wiesel de după un act al Președinției României Pe 6 iunie 2017, Institutul „Elie Wiesel” a dat cel mai dur comunicat care vizează o acțiune a Președinției României. După emiterea acestor critici, Klaus Iohannis nu a răspuns. Iată textul de acum un an: „Conform Agerpres în 30 mai 2017 preşedintele României a semnat decretul de promulgare a Legii pentru instituirea Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste. Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” constată cu îngrijorare că în expunerea de motive care a însoţit legea pe parcursul circuitului legislativ sunt invocate ca „martiri ai temniţelor comuniste” persoane condamnate pentru crime de război. Acest fapt, deşi contravine nu doar valorilor şi principiilor democratice, dar şi legislaţiei româneşti în vigoare, nu a stârnit nicio reacţie publică. De asemenea, ne exprimăm consternarea pentru faptul că iniţiatorii legii au ales ca argument pentru promovarea acestui proiect legislativ să citeze din Iustin Pârvu, care în tinereţe a activat în Mişcarea Legionară, iar mai târziu a făcut apologia legionarismului şi a avut repetate poziţii antisemite şi de negare a Holocaustului. Alegerea parlamentarilor care au iniţiat legea poate să creeze confuzie asupra menirii pe care aceasta trebuie să o aibă. Comemorarea victimelor regimului comunist din România nu trebuie să reprezinte un prilej de reabilitare a celor care în anii regimurilor totalitare precedente au contribuit, din ipostaze multiple şi cu responsabilităţi diferite, la respingerea democraţiei şi la instituirea antisemitismului ca politică de stat.”Mircea Vulcănescu, Radu Gyr și arhimandritul Iustin Pârvu, invocați de inițiatori În expunerea de motive, inițiatorii, dorind să sublinieze lovitura grea primită de toate elitele românești în 1948, se în treabă retoric: „Suntem conştienţi de nume mari ca ale părintelui Nicolae Steinhardt, pastorului Richard Wurmbrand, episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, părintelui greco-catolic Tertulian Langa, politicianului Iuliu Maniu, a poetului Radu Gyr şi a soţiei sale sau Mircea Vulcănescu, Aurelian Bentoiu, între mulţi alţii care au pătimit în aceste temniţe?” De fapt, în această enumerare sunt cuprinse nume arestate în perioada 1947-1958, nu doar cele din 14-15 mai 1948. Tot inițiatorii folosesc, fără a cita numele părintelui Iustin Pârvu, un fragment din mărturia acestuia de la arestările în masă: „Cu vreo patru, cinci zile înainte de plecarea din Roman, mi se arată o imagine: undeva în întuneric, în fundul sălii, o scânteie de lumină. Şi mă opresc, într-adevăr în realitate, după două săptămâni, în faţa puşcăriei Aiudului.Eram legaţi la ochi şi ca să merg către capătul sălii mi-au dat prosopul de la ochi şi tocmai lumina aceea mi se arată mie acolo unde caraliul deschide celula: -Intră aici, banditule! Şi asta era scânteia şi celula mea. Şi am mai avut o prevestire la ieşirea din puşcărie. Le-am zis camarazilor mei: -Măi, băieţi nu murim. Fiţi atenţi, rezistăm şi mergem înainte. Lupta se duce mai departe. Şi într-adevăr aşa a fost.” Poate că a fost un act de curaj, amintirea tuturor celor care au pătimit în gulagul românesc, dar tăcerea de anul ăsta demonstrează că a fost doar necunoaștere a evenimentului tragic și a tuturor implicațiilor și sensibilităților sale. Nici măcar iniţiatorii legii nu au aprins o lumânare pentru martirii arestaţi în urmă cu 70 de ani Acesta a fost primul an când ar fi trebuit sărbătorită „Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste”, instituită printr-o lege votată de Parlament şi promulgată de preşedintele României în 2017. „Evenimentul Zilei” i-a contactat pe iniţiatorii legii pentru a afla cum au marcat ziua pe care ei au instituit-o ca sărbătoare naţională Luni, 14 mai, a fost sărbătorită pentru prima oară „Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste”, instituită printr-o lege iniţiată de deputatul PNL Daniel Gheorghe, semnată de mai mulţi parlamentari PSD, PNL şi UNPR, şi votată de Parlament în primăvara anului trecut. Legea a fost promulgată de preşedintele României în data de 30 mai 2017 şi a fost publicată în Monitorul Oficial o zi mai târziu. „Potrivit prezentei legi, sărbătorirea anuală a zilei de 14 mai poate fi marcată de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară, prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte manifestări menite să cinstească memoria acestor martiri. Totodată, în această zi, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES vor difuza, cu prioritate, emisiuni şi materiale informative despre evenimentele petrecute în perioada prigoanei comuniste în ziua de 14 mai 1948”, scrie în textul legii 127/2017. Principalul promotor al sărbătorii, nu a avut timp să marcheze ziua „Evenimentul zilei” i-a contactat pe iniţiatorii legii pentru a afla cum au cinstit ziua sărbătorită în urma propriei lor iniţiative. Daniel Gheorghe, iniţiatorul principal al legii, a spus că: „Nu am organizat niciun eveniment pentru că nu am avut timp. Nici nu am participat le vreun eveniment, deşi ştiu că au fost mai multe autorităţi locale şi ONGuri care au marcat această zi”. Gigel Ştirbu, un alt parlamentar care a semnat iniţiativa legislativă, a spus că nu a sărbătorit ziua pentru că a fost plecat din Bucureşti. Am insistat şi i-am spus că ziua putea fi marcată oriunde în România. „De pe drum nu am putut sărbători această zi”, a venit răspunsul deputatului PNL. Florica Cherecheş, deputat PNL provenit din judeţul Bihor, este un alt iniţiator al legii. „Sunt iniţiative pe care le semnez pentru că mi se par oportune, dar nu înseamnă că sunt iniţiator principal. La această lege am fost co-semnatar. Nu am marcat această zi în vreun mod special pentru că am fost de dimineaţă până seara în Parlament”, a explicat alesul liberal. Am insistat şi am întrebat dacă a aprins vreo lumânare pentru cei comemoraţi în ziua de 14 mai: „Nu, nici lumânări nu am aprins că am fost până seara în Parlament. Dar în urmă cu o săptămână, la târgul Gaudeamus de la Oradea, ştiu că s-au lansat două cărţi pe această temă”. „Şi dumneavoastră aţi participat la lansarea acelor cărţi?”, am insistat. „Eram şi eu la Gaudeamus în timp ce erau lansate”, a fost răspunsul deputatului.Iniţiator al legii: „Nu ştiu despre ce este vorba” Un alt iniţiator al legii este deputatul Ovidiu Raeţchi. Nici el nu a marcat în vreun fel această zi. „Avem, de trei ani, o problemă de legislaţie. Pentru astfel de manifestări organizate de autorităţile locale sau alte instituţii, invitaţiile pentru a depune coroane de flori vin la preşedintele Camerei Deputaţilor şi el deleagă deputaţi pentru aceste manifestări”, a explicat deputatul PNL. „Şi dumneavoastră nu puteţi depune o coroană la un monument ca deputat dacă nu aveţi această delegare?”, am insistat. Răspunsul deputatului a fost că „nu”. L-am contactat şi pe purtătorul de cuvând al PNL, Ionel Dancă, în contextul în care legea a fost iniţiată, în 2016, de mai mulţi parlamentari liberali. „La nivel central, PNL nu a organizat niciun eveniment. După cum ştiţi preşedintele partidului, Ludovic Orban, este plecat într-o vizită în străinătate (Germania –n.r.). Dar este posibil ca la nivel local să fi fost organizate evenimente în acest sens”, a spus Dancă. L-am rugat să dea exemple de astfel de evenimente la nivel local. A promis că se interesează şi revine cu un telefon. Până la închiderea ediţiei, purtătorul de cuvânt nu a mai dat niciun semn de viaţă. Singurul iniţiator al legii din partea PSD este deputatul de Teleorman Valentin Boboc. Aceasta a părut chiar contrariat de întrebarea dacă a marcat în vreun fel ziua de 14 mai: „Nu. Nu ştiu despre ce este vorba. Dar ştiu că joi este ziua evreilor”. I-am explicat că este printre iniţiatorii legii. Nici măcar aşa nu părea a şti despre ce este vorba cu această zi. L-am întrebat dacă la „ziua evreilor” va participa. „Dar care este problema cu ce fac eu sau nu fac?”, a fost răspunsul deputatului. Administraţia prezidenţială şi TVR nu au răspuns solicitărilor EVZ În legea 127/2017 se specifică faptul că Societatea Română de Televiziune„va difuza, cu prioritate, emisiuni şi materiale informative despre evenimentele petrecute în perioada prigoanei comuniste în ziua de 14 mai 1948”. A solicitate informaţii de la TVR despre emisiunile difuzate luni în memoria acestei zile, dar până la închiderea ediţiei nu am primit niciun răspuns. Am solicitat şi Administraţiei Prezidenţiale să specific dacă luni a fost marcată în vreun fel această zi naţională, dar, de asemenea, nu am primit niciun răspuns până la închiderea ediţiei. Avocatul Poporului, singura instituţie cu mesaj preluat de AgerpresLegea indică Agerpres ca una dintre instutiţiile care în ziua de 14 mai ar trebui să difuzeze materiale speciale despre victimele închisorilor comuniste. Numai că pe Agerpres singura referinţă de luni la această zi naţională este un mesaj transmis de Avocatul Poporului, Victor Ciorbea. „Aceste persoane, catalogate ca „duşmani ai poporului” au fost, aşadar, încarcerate, multe ucise, iar familiile lor hărţuite, batjocorite şi supuse unui tratament regim special. Abuzurile Securităţii nu au cunoscut limite: intelectuali de marcă ai ţării au fost daţi afară din facultăţi pentru că erau cu origine nesănătoasă şi trimişi în posturi de muncitori necalificaţi, preoţii fie au fost lichidaţi, fie deportaţi în lagăre de concentrare, profesori, medici, politicieni sau ţărani s-au trezit peste noapte arestaţi, supuşi torturilor şi trimişi în închisoare”, a menţionat Victor Ciorbea.”

Sursa:
 O găsiți în preambul ! 🙂
Alioșa .

Dulce resemnare

mai 17, 2018

Poteci de dor

Dă-ne, Doamne,-un strop de ploaie,
Să mai spele din ruşinea
Mâinii-ntinse prin noroaie
Ce hrănesc deşertăciunea!

Pune şi un pic de soare
La un capăt de tunel,
Ca prin bezna-amăgitoare
Să mai bâjbâim spre-un ţel!

Au ajuns analfabeţii
Să predea literatură,
Strâmbii râd de ăia drepţii
Atei jură pe Scriptură.

Vezi articolul original 94 de cuvinte mai mult

Chiar dacă-ți miroase gura, mănânca zilnic USTUROI !!!

mai 16, 2018

De ce se spune în popor :

  • ”  A mâncat USTUROI dar GURA nu-i miroase ”  ?  🙂
  • 10  beneficii MIRACULOASE ale USTUROIULUI !!!  🙂  🙂  🙂

 

Inline image

Usturoiul este un condiment traditional romanesc mereu la  indemana, il stimdintotdeauna si il folosim pentru gustul bu n pe care il poate da anumitor mancaruri.
Uneori ne ferim de el inainte de intalnirile la care vrem sa lasam o impresie buna, din pricina mirosului neplacut al respiratiei ce dainuie cateva ore dupa ce il consumam. Alteori il evitam din pricina sensibilitatii pe care o putem avea la stomac din pricina lui; arsenicul, care se gaseste in cantitati infime in miezul sau, este cel ce poate da arsurile bine cunoscute. Chiar si asa, usturoiul poate fi consumat cu incredere, daca eliminam miezul, caci o mare parte din proprietatile sale curative se mentin.
Multi dintre noi au auzit ca usturoiul face bine la sanatate. Dar cat de bine?

Stiati ca usturoiul are asa de multe proprietati terapeutice si nutritive incat pe drept cuvant poate fi numit un aliment miraculos?

1. Usturoiul este cel mai puternic antibiotic natural cunoscut sub forma de aliment pur

In prezenta sucului sau, germenii de raceli, gripe si viroze au sanse minime de supravietuire. Combate infectiile, degajeaza sinusurile, bronhiile siplamanii. Un miligram de usturoi are aceeasi putere ca douazeci si cinci de unitati de penicilina.
2.  Este eficient impotriva streptococilor
Streptococii care cauzeaza scarlatina, difteria, inflamarea invelisului inimii (febra reumatica) sunt distrusi de usturoi. In usturoi s-au gasit multe substante importante. Germaniul nutritiv, cu efect anticancerigen dovedit, face parte dintre ele. De fapt, usturoiul este una dintre cele mai bogate surse de germaniu si seleniu organic (vital in prevenirea bolilor de inima si a multor forme de cancer). Usturoiul contine substanta ajoena  care „dilueaza” sangele, astfel prevenind cheagurile potential periculoase.  Usturoiul are peste o suta de compusi ai sulfului cunoscuti. Acesti compusi ajuta la reducerea tensiunii si a nivelului de zahar din sange, alunga astmul sibronsita, imbunatatesc circulatia si functiile inimii, previn cancerul si ajuta organismul sa se debaraseze de toxinele periculoase.

3. Consumul de usturoi poate ajuta la prevenirea bolilor arteriale

Testele medicale au aratat ca radacina cu aroma intepatoare are „o actiune protectoare foarte semnificativa” in limitarea efectelor coagularii sangelui cu nivel mare de colesterol.

4. Coboara tensiunea arteriala crescuta

Se spune ca sute de medici au gasit usturoiul ca fiind cel mai sigur si mai de nadejde mod de a combate hipertensiunea. Nimeni nu stie exact din ce cauza. Unii doctori cred ca usturoiul dilata (deschide) arterele, scazand presiunea. Altii citeaza puterea sa de a inlatura infectiile de diverse feluri si, prin urmare, de a reduce tensiunea crescuta. Totusi, e clar ca tensiunea scade.
De fapt, usturoiul pare sa satisfaca toate cerintele unui agent terapeutic perfect pentru reducerea tensiunii sanguine:
– Este absolut sigur.
– Nu are efecte secundare negative; nu s-a gasit nici o limitare a dozajului.
– Tensiunea sanguina se reduce treptat – intr-o perioada de timp – fara nici o cadere neasteptata care ar putea soca organismul!
– Nu intreractioneaza cu efectul medicamentelor pe care le ia pacientul la recomandarea medicului.
– In aproape toate cazurile testate, a alungat starile de slabiciune, ametelile, durerile de cap, tiuiturile din urechi, durerile din piept.
– Se pot obtine rezultate bune, indiferent de varsta persoanei sau de starea sa fizica.
– Este usor de luat si sub forma de tablete fara miros.
5. Usturoiul este un aliment adjuvant in diabet
Usturoiul nu vindeca diabetul si nu trebuie folosit fara permisiunea medicului. Dar dovezile arata ca poate fi un mod util de a scadea glicemia si, astfel, de a controla boala.
6. Usturoiul reintinereste ficatul
Principala valoare a usturoiului in tulburarile hepatice consta in puterea sa de a detoxifia prin eliminarea bacteriilor putrefactive din intestine si, astfel, de a ajuta ficatul sa se odihneasca. Este un stimulent dovedit al sucurilor  gastrice si ajuta la stimularea si intensificarea fluxului sanguin prin ficat. Daca usturoiul nu e tolerat, cauza e o deficienta a organelor digestive – mai ales a ficatului. Un stomac sau un ficat in stare buna nu se va revolta niciodata impotriva unui element atat de natural si benefic ca usturoiul.
7.  Un leac alimentar biblic pentru bolile de stomac
Luat cu regularitate, usturoiul poate vindeca bolile de stomac si intestine, afirma un reputat cercetator si expert in terapia cu usturoi. Se stie ca allicina din usturoi stimuleaza peretii stomacului si ai intestinelor, pentru a secreta enzime digestive. Dar usturoiul luat de persoanele suferinde de asemenea afectiuni trebuie sa fie diluat sau amestecat cu alte mancaruri, precizeaza acelasi expert. Un mod excelent de a atenua efectele usturoiului este acela de a-l gati, sau a-l combina cu ou si lapte. Totusi, usturoiul nici macar nu e nevoie sa fie mancat. Se poate folosi in cataplasme sau bai pentru picioare si maini, spre a calma stomacul. Puterile sale de penetrare sunt atat de mari, incat e absorbit direct prin piele. Folosit in acest mod, are o eficacitate demonstrata de nouazeci si cinci la suta. Din cele mai vechi timpuri si pana in prezent, usturoiul a fost laudat in intreaga lume pentru eliminarea gazelor, a crampelor si a simptomelor de inflamare.
8. Usturoiul este un puternic ajutor in constipatii
Un reputat cercetator si expert in terapia cu usturoi declara ca persoanele care sufera de constipatie isi pot gasi rezolvarea mancand cu regularitate cantitati moderate de usturoi, amestecate cu ceapa, lapte sau iaurt. Allicina din usturoi, afirma el, stimuleaza miscarile peristaltice ale peretilor intestinali, rezultand in mobilitatea scaunului.
9. Un leac alimentar exceptional de eficient in problemele nasului sigatului
Usturoiul e cunoscut de mult timp ca antiseptic miraculos in cazurile care implica infectii la ochi, urechi, nas si gat. Daca se ia un catel de usturoi in gura, la inceputul unei raceli, si e tinut pepartea dintre dinti si obraz, raceala va disparea in cateva ore sau cel mult o zi. Nu va ustura deloc, daca nu il mestecati. Doar razuiti-l cu dintii, din cand in cand, pentru a elibera cate putin suc.
De asemenea, usturoiul are efect curativ asupra bolilor cronice ale organelor respiratorii superioare, absorbind toxinele – ceea ce e valabil si pentruinflamatiile cronice ale amigdalelor, glandelor salivare si glandelor limfatice invecinate, empiemele sinusurilor maxilare, faringitele si laringitele grave sialte boli.
10. Usturoiul ajuta mult in problemele aparatului genital feminin
Bufeuri? Incercati usturoiul. Depresie? Puneti putin usturoi in salata. Iritabilitatea, anxietatea, greturile, migrenele, oboseala sau agitatia, balonarea, umflarea extremitatilor, ametelile, tulburarea vederii, umflarea sisensibilizarea dureroasa a sanilor, crampele, anemia, problemele tiroidiene – toate au fost rezolvate de usturoi sau de substantele pe care le contine usturoiul. Emenagog dovedit, stimuleaza fluxul menstrual. Este un remediumilenar pentru probl emele femeilor. Astazi, stim c a abilitatea usturoiului de a mari absorbtia de vitamina B1  in organism poate fi de o valoare extremapentru alungare a greturilor matinale, a sindromului premenstrual si  a multor altor probleme.
La ce mai este bun usturoiul?
 Numeroase utilizari ale usturoiului si studii efectuate in acest sens arata ca cei ce sufera de artrita, reumatism, nevralgie, cistita sau au dureri de urechi, isi gasesc alinarea sau chiar vindecarea folosind usturoi, consumat in stare pura sau sub forma de ulei / tinctura sau chiar praf” ! 🙂
Sursa : internetul.
În concluzie:
– SĂ NU ne LIPSEASCĂ USTUROIUL din CASĂ !!!  🙂  🙂  🙂  
Este  mai bine dacă îl cumpăram direct din PIAȚĂ, de la fermieri ! 🙂
și NU din hipermarketuri unde  este mare, frumos  si fără mustati.
–  Tineti minte: cand arata prea frumos SIGUR este tratat cu chimicale…………………….
Alioșa !!!  🙂  🙂  🙂

” DAR din DAR se FACE ” !!! :) :) :)

mai 15, 2018

” Cum arată planul unei zile pline de energie

Cum-sa-ai-mai-multa-energie

Poti crede ca rutina ta zilnica este facuta de asa natura incat sa-ti dea energie, dar este posibil ca stilul tau de viata sa te sece de energie. Iata cel mai inovator plan care poate transforma oboseala in energie in doar o zi. Iti oferim sfaturi care sa te ajute sa-ti iei energia din mancarea pe care o consumi cu atata placere in fiecare zi.

Incepe-ti ziua corect

Multi ne trezim obositi si nu ne dam seama ca asta ne va influenta toata ziua. Iata doua tehnici menite sa te ajute sa-ti incepi ziua corect inca de cand te dai jos din pat.

Un studiu recent a aratat ca oamenii care se trezesc si se dau imediat jos din pat sunt mai productivi in timpul zilei. Iata cum sa-ti faci corpul mai productiv folosind o tehnica numita bioelevatie: in timp ce dormim, sangele circula inegal prin corp din cauza felului in care dormim. Sangele nu circula la fel ca atunci cand suntem activi. Doar dandu-ne jos din pat, permitem gravitatii sa impiedice circulatia sangelui. Incearca, atunci cand te trezesti, sa te ghemuiesti aducandu-ti inima la genunchi. Apoi ridica-te. Poate ti se pare un exercitiu prostesc, dar miscarea ajuta la o buna circulatie a sangelui. Asa ca vei fi gata sa infrunti ziua care va urma.

Apoi, dupa dusul de dimineata, este timpul pentru o frectie cu manusi reci pentru circulatia sangelui. Pune-ti o pereche de manusi, inmoaie-le in apa rece, apoi frectioneaza-ti bratele, picioarele si labele picioarelor cu miscari circulare. Aceasta tehnica este o practica ayurvedica straveche numita „ishnan”. Apa rece creste circulatia sangelui spre inima, scapandu-te de toxinele care te seaca de energie. Fa aceasta frectie in fiecare zi timp de 2 minute – acelasi timp pe care il dedici spalarii dintilor.

Rutina din mijlocul zilei
Toti ne simtim obositi la mijlocul zilei. Iata 3 secrete care sa te ajute sa-ti mentii ridicat nivelul de energie toata ziua.

Multi credem ca un pranz mare si copios ne seaca de energie, dar adevarul este ca o masa mica poate avea un efect mai daunator. Un nou studiu a aratat ca daca mancam prea putin la pranz ne vom simti iritati si frustrati: fizic, ne vom simti obositi si infometati, iar emotional, simtim ca nu ne putem concentra si ca nu putem lua decizii.

Daca mancam prea putin, ne putem ingrasa pentru ca organismul nostru, vazand ca nu are destule resurse de mancare, incepe sa depoziteze putinul pe care il mancam. Poti inversa efectele negative ale unui pranz mic prin adaugarea unei salate de alac la pranzul tau. Alacul este o cereala plina de proteine. Nu este doar gustos si sarac in calorii, ci este si o buna sursa de fibre care iti ajuta tractul digestiv. Amesteca aceasta cereala cu boabele tale preferate si iti vei dubla nivelul de energie.

Poti simti o scadere a nivelului de energie si din cauza unor surse ascunse de cafeina. In zilele noastre, cafeina se gaseste in guma, bomboane, calmante, inghetate si chiar in cafeaua decofeinizata. Consumul acesta neintentionat de cafeina creste toleranta noastra si anihileaza efectele benefice pe care le poate avea cafeina. Asa ca uita-te cu atentie la etichetele produselor.

Poti incerca un sprit energizant de rozmarin care sa lupte cu scaderea nivelului de energie de dupa-amiaza. Pune intr-o sticla cu pulverizator apa purificata si putin rozmarin proaspat sau uscat. Lasa amestecul peste noapte pentru infuzare. Apoi agita sticla si pulverizeaza putin pe fata. Un studiu clinic a aratat ca inhalarea rozmarinului are efecte aromoterapeutice. Ajunge chiar la creier si poate imbunatati si memoria.

Dormi mai usor
Incapacitatea de a adormi noaptea poate deveni o adevarata gaura neagra care efectiv „absoarbe” viata din tine dupa o zi lunga si grea. 40% din oameni sufera de insomnie. Iata 2 secrete care te pot ajuta sa dormi linistit toata noaptea.

  • In primul rand, incearca sa bei o cana de ceai de rooibos inainte de culcare. Ceaiurile de rooibos, fara cafeina, sunt o infuzie de plante ce provin dintr-un arbust sud african. Ceaiul de rooibos este plin de antioxidanti, reduce tensiunea, iritabilitatea si durerile de cap (toate acestea au legatura cu insomnia).
  • Imbunatateste-ti somnul cu un saculet special. Pune orez in sosetele tale, incalzeste-le la microunde pana sunt caldute apoi poarta-le timp de 20 minute stand in pat. Poate suna ciudat, dar iata cum functioneaza: pentru o noapte buna de somn temperatura corpului tau trebuie sa scada treptat. Aceste sosete cu orez fac sangele sa circule prin picioare, ceea ce duce la o racire a temperaturii corpului si deci la o noapte linistita de somn.

Mancaruri pentru energizare
Daca mesele pe care le consumi nu iti dau energia de care ai nevoie, incearca urmatoarele produse. Iti vor da instantaneu energia de care ai nevoie pentru a face fata zilei si pentru a te simti sanatoasa si fericita.

La cerealele de la micul dejun adauga guarana
Stim ca micul dejun este cea mai importanta masa a zilei, dar daca cerealele pe care le consumi nu-ti dau destula energie, incearca sa adugi putina guarana. Precum cafeaua, guarana este o boaba sud-americana. Diferenta? Boabele de cafea contin 1-2 % cafeina in timp ce boabele de guarana pot contine 10% cafeina. Boabele de guarana au un gust putin amarui, asa ca vor da o aroma amaruie cerealelor pe care le consumi.

La sandwich-ul de la pranz adauga „maioneza” de iaurt si hummus
Daca sandwich-ul tau nu e de ajuns pentru a–ti da energie, incearca o maioneza delicioasa de hummus si iaurt numita „laban ma’hummus”. Sandwich-ul va deveni foarte gustos si este o alternativa foarte buna la maioneza obisnuita. Hummus-ul este plin de proteine, iar iaurtul este bogat si in proteine si in vitamina B. Amestecul contine mai putin de jumatate din caloriile continute de o maioneza obisnuita.

La fructele pe care le consumi adauga nuci caju
Fructele sunt gustari sanatoase si delicioase, dar, daca vrei mai multa energie, incearca nucile caju. Acestea sunt numite „vitamina naturii”, sunt pline de proteine si minerale esentiale precum magneziul. Toaca nucile cu o rasnita de cafea sau cu un mini-blender si apoi inmoaie fructele in amestecul obtinuit.

La proteinele pe care le consumi adauga ulei de cocos
Ar trebui sa consumi carne rosie numai o data pe saptamana, dar poti consuma carne de peste sau de pui. Pune o lingura de ulei de cocos extravirgin in tigaia in care sotezi pestele sau carnea de pui ori adauga-l direct peste salata. Oricum, te vei bucura de continutul ridicat de acid lauric din uleiul de cocos. Acest acid imbunatateste metabolismul…

Sursa : yve.ro

Pentru ca planul să ne reușească 100 % , la toate astea  mai adăugăm ceva mişcare în fiecare zi și multă ,chiar foarte multă gândire pozitivă .” ! 🙂 

Sursa:

http://prietendevremerea.wordpress.com/

Alioșa !!! 🙂  🙂  🙂

Un ARTICOL ce merită CITIT și ” rumegat ” foarte bine !!!

mai 13, 2018

În loc de MOTTO:

Pentru cei/cele care de la ÎNCEPUTURILE publicării de către SUBSEMNATUL   pe WordPress.com/ a unor OPINII personale    vesus problema TRANSILVANIEI……………………………., m-au ACUZAT că sunt ” prea ROMÂN ”  🙂  🙂  🙂 iată mai jos postat prin REPUBLICARE 🙂  FĂRĂ nici o ADĂUGIRE sau ȘTERGERE  de cuvinte

”   Un ARTICOL ce  merită CITIT și ” rumegat  foarte bine ” !!!  🙂  🙂  🙂

Lecturare atentă și o  DUMINICĂ plăcută ! 🙂

 

”Călătorii geodezice, Istoria Transilvaniei –  maghiarizarea (IX.9)

Moto: „Aici la noi, românul e român numai împreună cu ungurul, iar ungurul e ungur numai împreună cu românul.” citat din Timotei Cipariu

(Părerea mea: „Cu condiția ca unul să nu se creadă nobil>> în sensul care se folosea în Transilvania de dieta de la Turda!”. Urmăriți de câte ori se folosește cuvântul nobil>> în textele maghiare traduse mai jos.)

Cartea secretă a maghiarizării

Dădeam noi câteva exemple, începând Menumorut, care și-a măritat fiica cu un

„duce” (prinț) al ungurilor din 907 până în 948Zoltán, al patrulea fiu al lui Árpád, continuând cu Iancu de Hunedoara,  renumit conducător militar, descendentul unui cneaz valah (român), pe nume Voicu, apoi cu fiul său Matei Corvin, strălucit rege al Ungariei, și nu în ultimul rând cu Sándor Petőfi, fost Petrovics, provenit din tată sârb și mamă slovacă, devenit cel mai mare poet maghiar și decedat probabil în 1949 la Albești, în Transilvania, cu alte familii valahe maghiarizate, ai căror membri doar așa putând urca pe scara vieții sociale și militare! Încă de la venirea ungurilor în actuala Ungarie și cu extindere în zonele vecine, a avut loc o  politică de maghiarizare şi asimilare a popoarelor nemaghiare de sub stăpânirea sa. O încetinire a procesului a avut loc după ocuparea de către Imperiul Otoman și crearea unei Ungarii „mai mici”, cu transformarea celei mai mari părți a teritoriului în pașalâc turcesc și cu declararea Transilvaniei ca principat sub suzeranitate otomană.

Ungaria după 1526

Partium alături de Transilvania în 1570

 

Procesul de maghiarizare s-a intensificat în secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, după ce în 1867, Transilvania a intrat sub stăpânirea directă a Ungariei. Acum le era deschisă calea construirii Ungariei uninaţionale, oficializând mai vechea sa politică.

 

Imperiul Austro-Ungar la 1867

Așa cum observați pe harta de mai sus, sub dominaţia directă a Ungariei se aflau Transilvania și  zonele din Partium (teritorii din actualele județe AradBihorCaraș-SeverinMaramureșSatu MareSălaj și Timiș din România), teritorii cu circa 3 milioane de români, supuşi unei deznaţionalizări ridicate la rangul de politică de stat, mistificând şi recensămintele pentru a masca adevărul.

La data de 19 martie 1907,  Parlamentul ungar vota legile şcolare (Legile Appónyi,ministru al cultelor şi instrucţiunii) vizând desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti, slovace şi sârbe şi înlocuirea lor cu şcoli de stat cu limba de predare maghiară, în vederea întăririi procesului de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din cuprinsul statului ungar (19.III/1.IV). Acest conte Albert Appónyi, cel care a reprezentat Ungaria în procesele de despăgubire a optanților după Trianon, alături de contele Iuliu Andrássy, ministru de interne, erau cei care au inițiat elaborarea de către  Antal Huszár, translator în ministerul de interne, a unui tratat intitulat Românii din Ungaria (Románok Magyarországról), Budapesta, 1907, 953 p., care conţinea planurile şi măsurile pentru desfiinţarea românilor ca naţiune. Tratatul a fost tipărit în număr de doar 25 exemplare, exclusiv pentru uzul guvernului, având caracter strict secret şi confidenţial, şi a fost pus în aplicare chiar din anul apariţiei sale prin legile draconice amintite.

Ungurii se fac că plouă, chipurile nu există pe acolo, dar în România există două exemplare, unul la Biblioteca Universităţii din Cluj-Napoca, cu semnătura autografă a autorului, iar al doilea la Biblioteca Academiei Române. Ce se spune în introducere și în secțiunile lucrării puteți citi AICI și să vă închinați!

În Introducere, autorul pleacă de la constatarea că: în timpul din urmă românii din Ungaria manifestă în mod demonstrativ în contra caracterului naţional, unitar al statului ungar, căutând să-l transforme într-un stat poliglot pe baze federaliste (aluzie la cartea lui Aurel C. Popovici, Statele Unite ale Austriei Mari,  în germană Vereinigte Staaten von Groß-Österreich, idee dezvoltată de o serie de învățați din jurul arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei care însă nu a devenit vreodată realitate, în care ridica problema transformării Austriei într-o confederaţie de state naţionale).

Propunerea de reorganizare a Austro-Ungariei făcută de Aurel C. Popovici

Statele fostei Iugoslavii și cele vecine lor în 2018

Iar dacă vă uitați cu atenție la cele două hărți de mai sus, a propunerii lui Popovici și cea de astăzi a Peninsulei Balcanice, veți înțelege unde se dorește a se ajunge, pentru care a fost încurajată destrămarea Iugoslaviei. Vă trebuie doar puțină imaginație. Legați totul și de ofensiva de a readuce regalitatea în România! Imperiul austro-ungar era format din 11 grupări etnice distincte importante, din care doar două, germanii și maghiarii (care împreună formau doar 44% din totalul populației la începutul secolului al XX-lea), dețineau monopolul puterii. Celelalte nouă grupări etnice majore (alfabetic – cehiicroații,italieniipoloneziiromânii,  rutenii,  sârbiislovenii și slovacii) dețineau roluri politice secundare.

Sistemul monarhiei duale al unchiului lui Franz Ferdinand, împăratul Franz Joseph, împărțise vechiul Imperiu Austro-Ungar în două jumătăți, una dominată de austrieci (Cisleithania) și cealaltă dominată de maghiari (Translethania). După o serie de demonstrații și răscoale a devenit însă evident că această situație în care două grupări etnice, aflate practic în minoritate, dominau celelalte grupuri etnice nu putea să mai reziste pentru mult timp.

Și ungurii se plângeau că aceste națiuni secundare au prefăcut toate instituţiile bisericeşti, şcolare, culturale şi economice în factori de luptă şi de instigaţie în contra statului ungar, a naţiunii ungare şi a limbii maghiare. Că din acest motiv au renunțat să specifice naționalitatea la unele recensăminte, cum vom arăta în continuare. Așa că volumul descrie complet organizarea, situaţia şi tendinţele tuturor acestor instituţii, însoţind-o de propuneri amănunţite, cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia guvernul ungar pentru a încadra în mod sever întreaga viaţă a românilor în ideea de stat naţional ungar.
Secţiunea I a cărţii înşiră factorii care alimentează politica românească naţionalistă, îndreptată în contra statului naţional ungar: instituţiile financiare, fundaţiile, asociaţia culturală ASTRA, presa românească, activitatea agitatorică desfăşurată de deputaţii naţionalişti, de preoţii şi învăţătorii români. „Politica de stat ungară trebuie neapărat să ţină socoteală de raporturile numerice bisericeşti, şcolare, culturale şi economice ale românilor din patrie şi de politica ultranaţionalistă dusă de aceştia. Poate că astăzi, toate acestea ar mai putea fi strânse în cadrele ideii de stat ungar, dacă s-ar proceda cu o energie care să nu cunoască nici un fel de tocmeală”. Lectură ușoară iarAICI!

 Tratat despre maghiarizarea numelor

Și cu ce poți începe maghiarizarea, dacă nu cu numele de familie și prenumele sau cu numele de locuri (toponimele, de care vom scrie altădată)? Cum totul trebuia făcut conștiincios, cu sârg,  în 1881 a fost fondată la Budapesta „Societatea pentru Maghiarizarea Numelor” (Központi Névmagyarositó Társaság), iar Simon Telkes a fost numit președinte al acestei instituții. Societatea a inițiat și o campanie publicitară în reviste și ziare și prin trimiterea de scrisori pentru a convinge cât mai multe persoane de „necesitatea” schimbării numelui.

Sociatatea a propus reducerea taxei pentru schimbarea numelui, propunere acceptată de parlament, iar taxa a fost redusă de la 5 forinți la 50 de creițari. Vă redăm doar câteva prescripții din document („Hogy magyarositsuk a vezeték neveket?” – Cum să maghiarizăm numele de familie?), în care Simon Telkes, în anul 1898, indică la nivel instituţional şi particular, modalitatea de maghiarizare a numelor nemaghiare, ale cărei consecinţe le trăim şi acum. În urma acestui demers, a sporit cazurile de schimbare a numelui în 1881 și 1882 (cu 1261 și 1065 nume schimbate) și au continuat în anii următori cu o medie de 750-850 pe an.

 

Cum să maghiarizăm numele de familie”

 

 

Simon Telkes, Hogy magyarositsuk a vezeték neveket? Budapesta, 1898

 

 

  1. Numele maghiar

 Aşa cum, prin botez, creştinul devine membru al comunităţii creştine, tot aşa, prin maghiarizarea numelui de familie, prin botez naţional, cel cu nume străin este primit în societatea maghiară, în rândurile adevăraţilor fii ai naţiunii. Acest botez, acest crez este, din punctul de vedere social şi naţional, mult mai important decât botezul religios, care nu dă decât un prenume şi aduce adepţi numai religiei, pe când maghiarizarea numelui de familie îl face maghiar şi astfel ne măreşte încrederea reciprocă şi ne face egali întraolaltă, maghiarizarea numelui având, prin urmare, un mare rol etic în consolidarea şi unificarea naţiunii noastre.

S-ar putea spune că numele maghiar reprezintă crezul politic. Sentimentele maghiare ale celui ce poartă nume unguresc nu pot fi puse la îndoială, deoarece, dacă cineva nu vrea să fie maghiar, află destule modalităţi ca să-şi schimbe numele. Mulţi spun: Numele nu contează, sunt mai bun ungur cu numele meu străin decât alţii! Ei flecăresc şi noi trebuie să-i credem pe cuvânt. Dar de ce nu o demonstrează deschis, de ce nu o dovedesc prin fapte? De ce ne scot ochii afirmând că tatăl şi bunicul lor şi-au purtat numele cu demnitate? Oricum, ei au fost nemţi, slovaci etc. şi s-au mulţumit cu starea şi cu numele lor.

Cu totul alta este situaţia noii generaţii, ce se declară cu mândrie maghiară, şi totuşi îşi mai păstrează numele cu care strămoşul slovac sau german s-a fălit, respingând bănuiala de a trece drept maghiar. Această generaţie ar trebui să renunţe la tradiţia conservatoare, să nu se lase urmărită de limitata prejudecată feudală şi să se ridice la înălţimea la care numai geniul naţional se poate ridica, adică să rupă cu obiceiurile învechite şi să nu se preocupe de prejudecăţi, demonstrând elocvent sentimentele maghiare.

Nu numai nobleţea, ci şi numele obligă. Cel ce poartă nume maghiar nu-şi repudiază niciodată sentimentele maghiare şi nici nu-şi minimalizează obligaţiile faţă de naţiune şi patrie, nu contează că este maghiar, deoarece numele său l-ar dezminţi.

Maghiarizarea numelui este un jurământ de credinţă, o angajare patriotică. Maghiarizarea numelui întâmpină două principale dificultăţi: tradiţia şi prejudecăţile. Cu prima putem termina repede, întrucât ruperea verigilor naţionale nu produce decât neplăceri neînsemnate şi, faţă de gravitatea problemei, nu poate fi luată în seamă. Cu prejudecăţile însă avem de dus lupte mai grele decât cu comodele obiceiuri burgheze. Prejudecăţile, de obicei, sunt adânc înrădăcinate în cercurile conservatoare ale nobililor, care îşi păzesc cu străşnicie numele aristocratic.

Unii dintre aceştia îşi descarcă mânia prin izbucniri necontrolate, când, întâmplător, un cetăţean de origine obscură îndrăzneşte să-şi ia un nume cu rezonanţă similară. În schimb, uită că orice cetăţean poate să-şi câştige o faimă, dând strălucire şi glorie numelui său. Aşadar, nimic nu-l poate împiedica pe omul de rând să-şi obţină doritul nume. În acest chip nu încearcă a încuraja pe nimeni spre a-şi alege nume vestite, dar socotim că văicărelile pe această temă sunt lipsite de demnitate.

Unii domni, temându-se să nu se compromită numele istorice prin maghiarizare, devin pur şi simplu prăpăstioşi. De pildă, se jură că ar fi citit în ziare o ştire despre arestarea de către poliţie la Szigetvár, a hoţului de buzunare Zrinyi Miklós. E posibil ca ziarele să fi transmis o astfel de ştire poliţistă. S-ar putea întâmpla să fie o glumă de prost gust, dar regele ridică statuie eroului de la Szigetvár, ceea ce dovedeşte clar că ştirea poliţistă nu a vătămat cu nimic memoria numelui glorios.

Ar fi păcat să ne împiedicăm în astfel de nimicuri. În ultimul timp, ori de câte ori am citit nume istorice (nemaghiarizate) în dosarele tribunalelor, le-am trecut pe ordinea de zi fără ezitare, deoarece şi purtătorii acestor nume istorice sunt oameni ca toţi oamenii. Falsele motive nu vor bloca – şi în această privinţă suntem absolut liniştiţi – avântul liber luat de procesul maghiarizării numelui.

Aşa cum numele ne ajută să ne deosebim unii de alţii, tot aşa el trădează naţionalitatea. Aici însă se află punctul nevralgic al Ungurilor. În literatura, ştiinţa şi arta noastră unele nume de vază au rezonanţă străină şi deseori nu sunt considerate ca maghiare, ceea ce reprezintă o însemnată pierdere de prestigiu al culturii noastre în străinătate. Din acest motiv străinătatea ia cunoştinţă de noi atât de greu şi atât de lent. Cu câţiva ani în urmă, presa şi opinia publică au primit cu mare bucurie şi au felicitat ideea maghiarizării numelor, fără să caute pricină şi să se neliniştească de viitorul şi consecinţele acestei acţiuni. Astăzi, când mare parte de nume au fost maghiarizate, când campania a luat un avânt apreciabil, apar falşii profeţi, care se vaită frângându-şi mâinile: Ce-o să iasă din toată harababura asta? Ce se va alege din numele Zrinyi, Hunyadi? Ca şi cum aceste nume ar avea nevoie să fie apărate.

Bizuindu-ne pe sentimentul naţional maghiar, recunoscut la timp de cel mai şovin împărat din Occident, credem că cei şovăielnici şi de rea credinţă se vor convinge că maghiarizarea numelui va realiza o consolidare unică şi monolită a societăţii maghiare, în locul actualei societăţi pestriţe.

 

 

  1. Cum maghiarizăm numele de familie

 

Alegerea noului nume trebuie să corespundă celui mai rafinat gust lingvistic: să fie impecabil maghiar şi să nu lezeze interesele nimănui. Noul nume să fie scurt, cu sonoritate plăcută, ungurească, frumos şi lesne de pronunţat chiar şi pentru un străin. Se vor evita numele strălucite şi de rezonanţă istorică, în toate cazurile posibile. Numele nou să fie uşor de recunoscut de orişicine şi, de la prima rostire, să se vadă că este unguresc. Numele aiurite, care nu înseamnă nici lae, nici bălaie, să fie evitate. Pentru a înlătura confuziile, nu se recomandă frecventele nume maghiare, precum: Kis (Micu), Nagy (Mare), Fehér (Albu), Fekete (Negru), Kovács (Fieraru), Molnár (Moraru), Szabór (Croitoru), Varga (Cismaru) etc., precum şi numele de botez lesne de tradus şi de schimbat. În ultimă analiză, fiecare face cum îl taie capul, dar dacă ţine să ia nume vechi, să cumpănească mult, pentru a nu căşuna necazuri rudelor în viaţă. Dealtfel, bunul simţ impune, de pildă, să nu fie adoptate nume ca Batthyány, Hunyadi, Rákóczi, Széchenyi etc., nici nume de naţiuni, nici nume nobiliare, ca Bánfi, Vajdafi, Abaffi, Ostaffi etc. Mulţi cred că un y la coada unui nume poartă o semnificaţie nobiliară, dar se înşeală, deoarece acesta poate să arate doar că avem de-a face cu un nume mai vechi. De altfel, nobilimea din judeţele din partea Ardealului socoteşte corectă scrierea numelui cu i. Cei care doresc să-şi maghiarizeze numele recurgând la scrierea de modă veche dau dovadă de imaginaţie bolnăvicioasă. La alegerea noului nume recomandăm să se ţină seama de următoarele elemente:

  1. De locul naşterii, al comunei, al pustei, al câmpiei, al ogorului, al hanului, al uzinei sau, în general, de toponime, la care, prin adăugarea literei i, se va obţine un ireproşabil nume maghiar, ca: Aradi, Békési, Csabai, Diószegi, Erdi, Füredi, Gömöri, Haraszti, Ipolyi, Jánosi, Karczagi, Lendvai, Monori, Némedi, Oroszi, Perháti, Romhányi, Selmeczi, Turi, Vári, Zágori etc. Dealtfel, toponimia noastră conţine un mare depozit de nume originale de localităţi cu pronunţarea maghiară atât de bună, încât folosirea lor la alegerea noilor nume este tuturor recomandată cu căldură.
  2. Meseriaşul sau neguţătorul va proceda în mod corect dacă, pur şi simplu, se va numi după meseria sa. Astfel de nume pot fi: Acs (Dulgheru), Asztalos (Tâmplaru), Bányász (Minieru), Cserepes (Ţiglaru), Csipkés (Brodeza), Dóbós (Toboşaru), Dudás (Gornistu), Ernyös (Umbrelaru), Erszényes (Poşetaru), Faragó (Sculptoru), Festö (Boiangiu), Gelencsér (Căldăraru), Gyertyás (Lumânăraru), Hajós (Corăbieru), Halász (Pescaru), Into (Paznicu), Iuhász (Văcaru), Juhász (Ciobanu), Jogász (Juristu), Kömives (Zidaru), Kalapos (Pălărieru), Lakatos (Lăcătuşu), Lancos (Lănțosu), Mester (Meşteru), Mészáros (Măcelaru), Nyerges (Curelaru), Nyro… (Tundeoaie), Oltó (Pompieru, Stingătoru), Óstórós (Căruțașu), Pósztós (Postăvaru), Puskás (Puşcaşu), Révész (Pilotul), Rajzós (Desenatoru), Sütö (Brutar), Szitás (Sitaru), Timár (Tăbăcaru), Udvarós (Curteanu), Útas (Drumeţu), Vadász (Vânătoru), Vedres (Vădraru), Bóltós (Băcanu), Csaplár (Barmanu), Itczés (Cârciumaru), Kalmár (Negustoru), Köblös (Burduhănosu), Lísztes (Făinaru), Pénzes (Bogătaşu), Szatócs (Băcanu), Szattyános (Pielaru), Töszér (Balsamu), Tárnok (Magazioneru) etc.

 

  1. Intelectualii pot să-şi ia numele după preocupările lor: Pap (Preotu), Kántor (Cantor, Crâsnic, Dascălu), Tanitó (Învăţătoru), Iró (Scriitoru), Katona (Cătana), Tiszt (Ofiţeru), Hadnagy (Locotenentu), Bajnok (Campionu), Csatlós (Premilitaru), Fegyveres (Armurieru), Harczos (Luptătoru), Hajdú (Haiduc), Kardhordó (Scutieru), Lándzsás (Lăncieru), Pórószló (Jandarmu), Puttantyos (Vieru), Pánczélos (Armurieru, Panţâru), Tóbórzó (Toboșaru), Vivó (Scrimeuru), Várnagy (mai marele cetății, Hatmanu), Várör (paznic de cetate), Vezér (Căpetenie), Zászlós (Stegaru), Szóldós (Lefegiu, Mercenaru) etc.

 

  1. Îndeletnicirile străbune, pescuitul, vânătoarea, silvicultura, etc., muncile câmpului, ale pădurii, grădinăritul etc. pot furniza un mare număr de nume cu o bună pronunţare maghiară. Astfel: Szántó (Plugaru), Vetö (Semănătoru), Arató (Secerătoru), Koszás (Cosaşu), Gulyás (Văcaru), Kertész (Grădinaru), Cserkész (Cercetaşu), Erdész (Păduraru), Gazda (Gazdă), Ör (Paznicu), Csösz (Jitaru, Gornicu), Majoros (Fermieru), Szemzö (Sămânțaru), Szedö (Culegător), Cséplö (Batozaru), Hajtó (Gonaciu), Kenyeres (Brutaru), Sajtos (Brânzaru) etc.
  2. Cei ce doresc să păstreze amintirea naţionalităţii strămoşilor, pentru nepoţii de mai târziu, pot recurge la nume ca: Avár (Avar), Bajor (Bavarezu), Bolgár (Bulgaru), Cserkesz (Cerchez), Dalmát (Dalmaţianu), Horvát (Croatu), Hún (Hunu), Görög (Grecu), Jasz (neam din regiunea Tisei), Kún (Cuman, neam aşezat între Dunăre şi Tisa), Labancz (tagmă militară), Magyar (Maghiar), Német (Neamțu), Lengyel (Leahu), Órósz (Rusu), Örmény (Armeanu), Oláh (Valah, Român), Palócs (Plavu, Ruteanu), Szász (Sas), Székely (Secuiu), Tatár (Tătaru), Tót (Slovacu) etc.
  3. Blondul poate să ia numele de Blond, cel brunet de Brun, cel ce se crede drăguţ, poate să ia numele de Drăguţ, cel plăcut, numele de Plăcut, nobilul de Nobil, fericitul de Fericit. Astfel unii îşi pot lua numele de Aranyós (Auraru, Bijutieru), Buzgó (Harnicu), Bánó (Întristatu), Csöndes (Liniştitu), Csinós (Elegantu), Dicső (Gloriosu), Elmét (Mintosu), Jámbor (Blându), Takarós (Cumpătatu), Termetes (Voinicu) etc., alţii pot să-şi aleagă numele de Beszédes (Vorbăreţu), Vig (Veselu), Virág (Florea), Barát (Prietenar), Ifijú (Junele), Öreg (Moşu), Ös (Străbunu), Derék (Încrezătoru), Dólgós (Harnicu), Fürge (Dibaciu), Jó (Bunu), Jeles (Eminentu), Heves (Pripitu), Vitéz (Viteazu) etc.
  4. Oricine poate să se adreseze celor trei regnuri ale naturii, după cum urmează: Csóka (Cioară), Farkas (Lupu), Fürj (Potârniche), Hóllo (Corbu), Sas (Vultur), Sólyóm (Şoimu), Rigó (Privighetoare), Róka (Vulpe), Szarvas (Cerbu), Buza (Grâu), Arpa (Orz), Rózsa (Secara), Fenyö (Bradu), Aczél (Oţelu), Arany (Aurel), Réz (Arămaru), Vas (Fier) etc.

 

  1. Numele se obţine după ziua de naştere, după anotimp, după munţi, după văi, după ape, după lacuri, după epoci etc. De pildă Szerda (miercuri), Péntek (vineri), Tavasz (primăvară), Nyár (vară), Eszaki (de nord), Déli (de sud, miazăzi), Harmat (rouă), Szél (vânt), Kárpáti (din Carpaţi), Vágvölgyi (din Valea Vagului), Tisza (Tisa), Balaton, Maros (Mureş), Körös (Criş) etc.
  2. Nimeni nu va fi potrivnic dacă cineva îşi va lua numele de Elsö (primul), Második (Secundu, al doilea), Harmös (Harmadik, al treilea), Négyes (al patrulea) etc. sau ceva asemănător.
  3. Numele devine maghiar dacă se adaugă substantivelor sufixul s, as, es, ös, sau verbelor litera ó, ö, cu ajutorul cărora se alcătuiesc nume noi. Astfel verbul kérni (a cere, a ruga) devine Kérö (petiţionar, solicitator, solicitant), de la mérni (a măsura) se ajunge la Mérnö (măsurător), védeni (a apăra) dă Védö (apărător), döntöni (a hotărî) devine Döntö (cel ce hotărăşte) sau Aczélos (oţelar), Boros (podgorean), Cserjés (tufăriş), Dinnyés (bostănar), Egres (agriş), Füves (pajişte), Fenyves (brădet), Gyökeres (rădăcinos), Hegyes (vârf), Ijász, Járatos (umblăreţul, uliţarni¬cul), Kardos (cel ce poartă sabie), Lombo (arbore secular), Madarász (păsărar), Nótás (cântăreţ), Párto (părtinitor), Peres (pârâtor), Rendes (cumsecade), Sodros (şuvoi), Szabados (om liber), Tölgyes (stejar), Tüskés (spin), Ugrós (săritor), Vermes (pivnicer), Zajos (zgomotos) etc.
  4. Onomastica ungurească se poate reînnoi dacă, prin traducerea numelor existente, se obţine tonalitatea maghiară corespunzătoare. Astfel, din Schiemd derivă Kovács (fierar), din Wagner derivă Bognár (dulgher), din Drechsler derivă Esztergályos (strungar), din Schnitzer derivă Faragó (strungar), din Weber se ajunge la Takács (ţesător) etc. Tălmăcirea numelui străin să se facă în aşa fel încât să nu trezească în mintea omului senzaţia că are de-a face cu un nume tradus. Astfel de nume sunt mai rele decât originalele, deoarece nu sunt nici maghiare, nici germane. Nume ca Mayerfi, Mánffi, Keszlerffi etc. nu-s cu nimic mai bune decât Deutschi sau Ofeni etc. Mai bine Buchberger decât Könyvhegyi, căci, la auzul numelor de mai sus, ne dăm seama, fără tăgadă, că avem de-a face cu o traducere străină. Numai atunci ar fi considerat maghiar un astfel de nume, când în ţară ar exista o comună cu numele Könyvhegyi. Decât să facem din Ankerschmied, Vasmacskakovácsi (făurar de ancore), sau din Ellenbogen, Könyöki (al cotului), mai bine Mayer să rămână Mayer şi Keszler, Keszler.
  5. Romancierii noştri Jókai, Jósika, Eötvös, Kemény etc., poeţii noştri Petöfi, Arany, Vörösmarty etc., dramaturgii noştri Katona, Szigligeti, Szigeti, Csiky, Dóczi, Rákosi, Tóth etc., istoricii noştri Horvát, Szalay, Varga etc. şi, în general, operele scriitorilor noştri reprezintă tot atâtea nume adevărate, cu o bună şi frumoasă sonoritate maghiară. Dintr-un astfel de tabel onomastic pot fi alese, cu curaj şi din belşug, nume ca Bátori, Béldi, Bárczai, Cserei, Kapuvári, Kárpáti, Madocsai, Perényi, Simonyi, Szécsi, Szentirmai, Telegdi, Ujlaki, Várdai, Zólyomi.

Nu intenţionăm epuizarea modalităţilor corecte de maghiarizare a numelui. Am dorit doar să le amintim pe cele mai importante şi mai potrivite, recomandându-le spre a fi urmate. Gustul personal fiind variabil, nu este lesne s-o nimereşti la alegerea numelui. Nevoie ar fi de demarcat hotarul păstrării onorabile a numelor vechi. Aici hotărăşte îndeosebi bunul simţ. Cel ce doreşte să ia un nume nou, face bine dacă cere părerea unei persoane de specialitate.

 

III. Îndrumări pentru maghiarizarea numelui

 

  1. În cazul cel mai simplu de maghiarizare a numelui, se scoate certificatul de naştere şi actul de rezidenţă.
  2. Despre certificatul de naştere. La maghiarizarea numelui se cere, fără excepţie, certificatul de naştere, de botez şi de rezidenţă. Dacă un tată are mai mulţi copii, va scoate pentru fiecare câte un certificat de naştere. Aşa-numitul certificat de familie nu poate fi folosit la maghiarizarea numelui. Este absolut necesar să se specifice volumul, pagina şi numărul de înregistrare în certificatul de naştere.
  3. Despre timbru. Pe cerere se aplică un timbru de 50 de creiţari, pentru fiecare persoană adultă, ca şi pentru întreaga familie. Dacă în familie mai există un adult, şi pentru acesta se va plăti separat 50 de creiţari. Conform legii, cu o cerere se pot adresa mai mulţi sau chiar o comună întreagă, dar timbrul se plăteşte pentru fiecare adult în parte. Pe extrasele din străinătate, se adaugă un timbru maghiar de 15 creiţari.
  4. Cum se face o cerere de maghiarizare. Cererea trebuie să fie scurtă, deoarece maghiarizarea numelui nu necesită justificări. Nu se îngăduie ca, pe lângă iscălitură şi adresă, să nu fie trecută în cerere meseria. În oraşele cu privilegii regale şi în localităţile cu consilii comunale, cererea se adresează consiliului. În localităţile mai mici sau mai mari cererea se adresează şi se înaintează prim-pretorului, solicitându-se autorităţii respective să o trimită cu referat favorabil (prin notar şi prin subprefect) Ministerului de Interne. Cel care a întocmit o astfel de cerere, înaintând-o personal autorităţii competente şi cerând în acelaşi timp o audienţă, va scurta şi va accelera prin aceasta întregul procedeu.
  5. Rezidenţă şi cetăţenie. Potrivit articolului 11,a din volumul XXII, apărut în anul 1886, dreptul de rezidenţă se obţine din localitatea unde solicitantul a stat în ultimii doi ani şi a plătit dările. Minorii se bucură fără excepţie de dreptul de rezidenţă în localitatea de domiciliu a părinţilor. Străinul care timp de cinci ani a locuit în ţară, chiar în localităţi diferite, a plătit impozit şi este înscris în registrele electorale beneficiază de cetăţenie maghiară. Pe certificatul de rezidenţă, autoritatea se poate pronunţa cu privire la comportamentul moral, procedeu prin care executarea şi rezolvarea formelor devine mai lesnicioasă şi mai simplă. Dacă cererea este făcută în scris, atunci se va aplica pe ea în mod obligatoriu un timbru de 50 de creiţari. (Fö- és sz.-v. pénzügyigazg. 87.708 sz./ III.-1986).
  6. Conform ordinului circular nr. 84.829 din 26 septembrie 1896 al Ministerului de Interne, persoanele în serviciul statului nu au nevoie de certificat de cetăţenie. În schimb, sunt obligate să-şi dovedească calitatea cu un certificat sau o declaraţie prevăzută cu ştampila şefului lor. Acelaşi procedeu este valabil şi pentru învăţători. Pe cerere se va menţiona: Solicitantul este funcţionar (învăţător etc.) şi dovedeşte calitatea sa de angajat aici. Urmează data, iscălitura şi ştampila.
  7. Nu se cere certificat special de moralitate. Autoritatea cercetează viaţa morală a cetăţeanului din oficiu şi, pe baza datelor, îşi exprimă părerea.
  8. Cum se procedează cu minorii şi orfanii. Uneori tatăl îngăduie maghiarizarea numelui fiului său, dar el însuşi nu-şi schimbă numele. În acest caz este mai simplu ca tatăl să se adreseze în numele minorului.
  9. Minorii fără părinţi, care îşi câştigă singuri existenţa, dovedind aceasta prin certificat, pot cere orfelinatului dovada de majorat. Dacă sunt majori, se pot adresa singuri.
  10. Minorii orfani pot, de asemenea, să-şi maghiarizeze numele, cu condiţia ca mama, ca tutore natural, sau tutorele oficial, să-şi dea asentimentul. Şi în acest caz este mai potrivit ca tutorele să se adreseze mai întâi, prin cerere netimbrată, la orfelinatul respectiv, solicitând aprobarea acestuia şi numai după primirea acordu¬lui şi ataşarea dovezii, să se treacă la cererea de maghiarizare a numelui. Procedeul se aplică la copiii vitregi, ca şi la minorii nelegitimi.
  11. Pentru obţinerea avizului necesar la schimbarea numelui, cererea se adresează în oraşe primăriei, iar la ţară, capitalei de judeţ, adică oficiului prim-pretorului şi, numai în baza avizului acestuia, Ministerul Regal de Interne va permite schimbarea numelui.
  12. Femeia divorţată poate să ceară maghiarizarea numelui. La cerere, ea trebuie să ataşeze hotărârea judecătoriei de gradul III, iar dacă are copii, să ataşeze aprobarea orfelinatului pentru ei. Ministerul de Interne nu îngăduie văduvelor să maghiarizeze numele soţului defunct.
  13. Cetăţenii care trăiesc în străinătate adresează cererile lor corespunzător întocmite, prin autorităţile legale respective sau direct Ministerului Regal de Interne.
  14. Locuitorii din Croaţia şi Slovenia se bucură de toate drepturile de cetăţenie şi pot înainta cererea pe calea autorităţilor de resort sau direct Ministerului Regal de Interne.
  15. Despre nume. Numele este la libera alegere, dar ar fi de dorit să se ţină seama de legile limbii şi de cele ale modestiei şi esteticii etc. Se recomandă solicitarea părerii specialiştilor în această materie.
  16. Ministerul Regal de Interne aprobă alegerea noului nume numai dacă se respectă normele scrierii corecte actuale. De aceea cererea de maghiarizare a numelui cu aá, oó, eö, ch, th, ts, ss, ff, y etc. îngreunează procedeul de rezolvare. Cel care îşi scrie numele altfel decât i-a fost aprobat de Ministerul Regal de Interne nu dovedeşte bună-credinţă şi săvârşeşte o greşeală care poate fi pedepsită.
  17. Despre decizie. Permisiunea de modificare a numelui se publică de Ministerul Regal de Interne în oficiosul Budapesti Közlöny, care comunică aprobarea către forurile competente, iar aceste foruri anunţă pe solicitant şi îndeplinesc formalităţile. Publicarea în Budapesti Köslösny are valoare de act oficial.
  18. Despre folosirea numelui. Folosirea noului nume este îngăduită numai după publicarea în ziarul oficial. Cine îl întrebuinţează înainte de asta, chiar dacă e de bună-credinţă, săvârşeşte o greşeală. După aprobare, în schimb, folosirea noului nume nu numai că este legală, ci şi obligatorie.
  19. Maghiarizarea numelui cu menţinerea calităţii nobiliare. Cel ce ţine ca prin maghiarizarea numelui să-şi păstreze calitatea nobiliară, se va adresa Majestăţii Sale, iar dovada descendenţei directe o va înainta prin Ministerul Regal de Interne. Calitatea nobiliară trebuie dovedită la Prefectură şi numai pe baza unui document complet şi corect formulat se poate solicita maghiarizarea numelui, chiar şi în ortografia veche. Pe o asemenea cerere se aplică un timbru de 20 de creiţari.
  20. Maghiarizarea numelui la soldaţi. Soldaţii majori, în serviciu permanent, vor înainta pe cale ierarhică o cerere timbrată, la care se anexează certificatul de botez. Pentru minori, tatăl se adresează forurilor militare sau forurilor unde domiciliază. Se recomandă soldaţilor să-şi însuşească numele vitejilor maghiari.
  21. Nu este nevoie să se facă dovadă specială pentru omologarea noului nume. Este suficientă prezentarea copiei hotărârii ministeriale. Nu este necesar ca noul nume să fie trecut în diplome, acte sau în cartea funciară. În asemenea cazuri, se arată decizia sau copia deciziei. Copiile de pe decizia ministerială le face biroul subprefectului sau consiliul orăşenesc.

 

  1. Date privind istoria maghiarizării numelui

 

Procesul de maghiarizare a numelor în ţara noastră este vechi. După eminentul nostru istoric Jakab Elek, sub regele Matei, un mare număr de ostaşi de naţionalitate maghiară şi-au maghiarizat numele, numai pentru a-şi dovedi credinţa faţă de rege şi ataşamentul faţă de Unguri. În acest fel, o mulţime de persoane cu sonore nume străine, cu cetăţenie maghiară, au ţinut să dovedească în mod indubitabil, prin schimbarea numelui, ataşamentul lor la naţiunea maghiară, Bart (Barbă) devenind Szakáll, Kürschner (Blănaru) Szücs, Tischler (Tâmplaru) Asztalos, Kannengiesser (Olaru) Kannagyártó, Weber (Ţesătoru) Takács, Salzer (Săratu) Soós, Weiss (Albu) Feher, Schwartz (Negru) Fekete, Raw-Ravius (Flocosu) Szñorños, Goldschmidt (Auriu) Aranyos, Kraus (Dantelatu) Fodor, Sattler (Stelaru) Nyerges, Scherer (Frizeru) Nyiró, Kauffmann (Negustoru) Kalmar.

 

Numele de botez dăinuie de la începuturile creştinismului până în prima partea secolului al XIII-lea. În patria noastră, ca şi în alte părţi, societatea bogată şi distinsă îşi lua numele după cetăţi şi moşii. Cetăţenii şi iobagii au început să folosească numele în mod deliberat abia pe la începutul secolului al XVI-lea. În secolul al XVI-lea, în scopul de a menţine evidenţa populaţiei, statele au impus în mod obligatoriu însuşirea unui nume de familie. Dar, înainte de a se fi petrecut aceasta, societatea însăşi i-a scos în relief pe cei mai distinşi reprezentanţi ai săi,  prin adăugarea sufixului fy (al lui) la numele tatălui. Prin această particulă, au  apărut la noi nume ca Geröfy, Pálfy, Péterfy. Acelaşi efect se obţine la neamurile slave prin adăugarea lui its şi vits, cu valoarea lui fy sau cu acelaşi înţeles; la neamurile germane, la saşi, prin sohn, son, sen; la naţiunile latine prin i, la spanioli şi la normanzi prin ez şi fitz, iar la irlandezi şi scoţieni prin Mac şi O. Adăugate la numele tatălui, particulele respective arată originea (noi am zice și la arabi : „ibn al”).

În patria noastră, folosirea numelui de familie a devenit obligatorie în secolul al XVI-lea, după cum rezultă din registrele judeţelor. Prima constrângere în acest sens a săvârşit-o împăratul Iosif al II-lea împotriva evreilor care ţineau cu fanatism la tradiţiile lor şi nu se hotărau să părăsească obiceiul a adăuga particula ben la numele tatălui. Prin decizia nr. 10.426 din 23 iulie 1787, s-a dispus ca, fără nici o excepţie, fiecare evreu să-şi ia un nume german şi să-l poarte neschimbat toată viaţa.

În această decizie, par. 1 sună astfel: Evreii în toate provinciile trebuie să ia act de faptul că, începând cu 1 ianuarie 1788, sunt obligaţi să poarte nume de familie, tatăl de familie pentru familia sa, tutorele pentru orfanii săi, celibatarul pentru sine, deoarece nu se află nici  sub ocrotirea tatălui, nici a tutorelui, nici în curatelă. Femeile necăsătorite vor primi numele de familie al tatălui, iar cele căsătorite al soţului. Fiecare persoană, fără deosebire, trebuie să-şi ia un nume german, pe care nu-l va părăsi toată viaţa.

Peste tot şi în toate epocile s-a practicat, în patria noastră, schimbarea de nume. Multe familii îmbogăţite şi-au luat numele după moşia lor. Alţii şi-au luat nume slovace sau nemţeşti după denumirea moşiilor lor, iar cei mai mulţi şi-au modelat numele după pronunţarea populară. (Aşa a făcut, de pildă, o ramură a familiei Rudnay din judeţulNyitra, care s-a stabilit în judeţul Trencsén, devenind Rudnyánsky).

Împăratul Francisc, înţelegând însemnătatea evidenţei numelui în domeniul instrucţiunii publice, al impozitului şi al poliţiei, a chemat în audienţă, în anul 1814, pe cancelarul Curţii şi i-a cerut să raporteze dacă există, iar dacă nu, să se  efectueze neîntârziat această evidenţă a populaţiei.

Primul ordin al împăratului Francisc, din 13 noiembrie 1814, referitor la reglementarea maghiarizării numelui, prevede cu străşnicie ca schimbarea numelui să nu poată fi făcută fără aprobarea autorităţilor locale şi numai în baza unor motive bine întemeiate, ignorarea prezentei hotărâri atrăgând pedeapsa ce se aplică celor ce încalcă ordinele superioare şi dispoziţiile publice legale. Cu toate acestea, schimbări de nume fără autorizaţie s-au produs, după cum rezultă din scrisoarea redactată cu propria mână de împăratul Francisc, la 13 aprilie 1815: Dragă Conte Erdödy! La 8 octombrie anul trecut am semnat o ordonanţă referitoare la schimbarea abuzivă a numelui în Ungaria. Văd totuşi că situaţia se perpetuează şi repet recomandarea mea către cancelaria aulică a Ungariei, pentru a se lua măsurile necesare şi a se pune capăt acestui abuz, aplicându-se măsuri legale împotriva celor ce încalcă ordinele mele. Veţi da un raport amănunţit asupra măsurilor luate. Viena, 13 aprilie 1815. Franz, m.p.

La evidenţa angajaţilor, s-a dispus, în temeiul ordonanţei, ca Andorth, mare angrosist, domiciliat în această localitate, să-şi schimbe numele în Andor; ca Demeter, însărcinat cu evidenţa, de asemenea domiciliat în această localitate, să devină Dömötör; ca Linczenpolcz, furnizorul Curţii, să devină Nyilassy; ca Hollober, expeditorul Curţii, să fie Hollóbér, ca Hink să devină Hinká, ca Hoffmann, lăcătuş din Pozsonyi şi paznic al palatului, să se numească Hoffmányi, ca Seemann, furnizor al Curţii, să fie Zemány, ca Paidl Marchegg să se transforme în Paydly, ca Buzády, cantaragiul sării din Mohács, să devină Buzádfy şi König, şeful serviciului de sare din Pozsony, să se scrie Király.

Pentru reglementarea schimbării numelui (adică pentru împiedicarea abuzurilor) s-au emis mai multe ordonanţe, care se păstrează în arhivele statului. Astfel, ordinele din 1815 şi 1817, referitoare la greco-catolici, prevăd că sufixele its şi vits se pot păstra, cu condiţia de a fi folosite în permanenţă. Spre a se împiedica maghiarizarea arbitrară a numelor germane, s-a emis un ordin circular la 9 mai 1815, cu efect retroactiv, către toate autorităţile, prin care se interzice nu numai schimbarea, ci şi modificarea numelui prin adăugarea sau scoaterea unor părţi de cuvânt, litere, silabe sau semne.

Primele maghiarizări masive ale numelor de familie au avut loc din martie până la finele lunii decembrie 1848 şi de la 1 iunie 1849 până la sfârşitul războiului de eliberare. În prima perioadă şi-au maghiarizat numele 526 persoane majore, iar în perioada a doua, un număr de 148 de persoane majore.

Guvernul absolutist, prin ordinul nr. 3366 din 1849, s-a grăbit să anuleze legea maghiarizării numelor, dând dispoziţii ca cetăţenii să-şi reia vechile lor nume. Ordinul care a pus în ilegalitate schimbările de nume, dar nu a interzis posibilitatea schimbării lor în viitor, are următorul aspect:

Comunicatul nr. 43

Către guvernatorii civili şi militari ai Împăratului şi Regelui, referitor la schimbările de nume făcute cu aprobarea Ministerului de Interne Maghiar de la 15 decembrie 1849.

În cursul anilor trecuţi şi în anul curent s-au săvârşit frecvente schimbări de nume, fără ca, pentru aceasta, să fi apărut o aprobare legală anterioară. S-au înregistrat cazuri când unele persoane au fost obligate, contrar voinţei lor, să-şi schimbe numele.

Pentru ca această chestiune maghiară să se reglementeze, evitându-se încurcăturile în raporturile familiare, pentru asigurarea proprietăţii particulare, pentru a se acorda posibilitatea celor interesaţi de a scăpa de abuzurile la care au fost supuşi conform ordonanţei emise, în acord cu Ministerul Imperial şi Regal de Interne, se ordonă, în vederea aplicării în marele Imperiu, următoarele:

Se declară nule şi neavenite directivele date de Ministerul maghiar dizolvat, cu privire la schimbările de nume făcute fără aprobare superioară. Autorităţile  sunt obligate ca, în actele oficiale, să treacă în scris adevăratul nume de familie al persoanelor în cauză.

De aici înainte, pentru aprobarea schimbării numelui, se va face o cerere prin autorităţile de Stat către Ministerul de Interne Împărătesc şi Regal. Se vor înainta aceleaşi acte doveditoare care au fost necesare potrivit ordinelor anterioare.

Wohlgemuth,

General adjunct>>

Din motive lesne de înţeles, potrivit obiceiului, unii au reluat şi folosesc parţial până în prezent vechiul lor nume originar. Cei mai mulţi, în schimb, încălcând ordinul, şi-au menţinut, adică şi-au reluat numele maghiarizat, şi trăiesc cu el până azi. Ca să se pună capăt acestei inconstanţe, după restabilirea drepturilor noastre constituţionale, Comitetul central al Societăţii de maghiarizare a numelui s-a adresat Ministerului Regal de Interne, spre a lămuri dacă decizia anterioară, cu privire la maghiarizarea numelui, îşi mai păstrează valabilitatea. La care, Alteţa Sa Ministrul de Interne, prin ordinul nr. 105.265 din 11 noiembrie 1897, a aprobat  în principiu valabilitatea maghiarizării numelor din anii 1848 / 1849, însă, de la caz la caz, partea interesată trebuie să formuleze o nouă cerere.

Răspândirea maghiarizării numelui n-a putut fi oprită prin ordonanţa din 15 decembrie 1849, dată de către guvernatorii civili şi militari ai Împărăţiei şi Regatului şi, în 1850, împuternicitul împărătesc şi delegatul civil, prin ordinul 3724/G, articolul a, constrânge la respectarea dispoziţiilor anterioare şi, în acest scop, emite un nou ordin către autorităţile judiciare ale ţării, cu următorul conţinut:

Înţelegând că numărul cererilor de schimbare a numelui de familie, chiar fără vreo justificare sau un temei bine determinat, creşte din zi în zi, şi ţinând seama de legea nr. 2905 / G din 27 noiembrie anul anterior, sunt nevoit ca, de acum înainte, să pretind ca cererile de schimbarea numelor patronimice – pe cale de verificare de către autorităţile politice competente – să conţină răspuns la următoarele probleme: Dacă petiţionarul este de origine nobiliară şi dacă există vreo familie care mai poartă acelaşi nume şi, în caz afirmativ, dacă are de obiectat ceva. Dacă schimbarea numelui are o justificare temeinică. Toate cererile care nu îndeplinesc aceste condiţii se vor respinge neîntârziat.>>

Drept urmare acestui ordin, din 1853 până la sfârşitul anului 1859, s-au făcut numai nouă schimbări de nume şi patru maghiarizări. În 1854, jandarmul Weisz Márton, domiciliat în Buda, şi-a maghiarizat numele în Fejér (Albu); în 1857, pietrarul Goldberger Ferencz din Pesta şi-a maghiarizat numele în Hagyei (Munteanu); Oppenheim Alajos, gestionar de magazin din Pesta, domiciliat în Buda, devine Oppodi; în 1858, şi Guttmann Mihály, funcţionar la primăria din Kassa îşi schimbă numele în Bányai. În 1851, Helley Ferencz, cu domiciliul în Pozsonyi (Bratislava, n.n.), şi-a schimbat numele din maghiară în germană, devenind Helly, şi tot atunci Szarvassy Frigyes, domiciliat înPesta, a devenit Gans. În 1855, Boskovits Leó, negustor în Pesta, a devenit Bunger; în 1856, Graf Simon, domiciliat în Pesta, mutat la Buda, s-a transformat în Stern; în 1854, Negyelszki Lórincz din Sopron, maior pensionar, şi-a schimbat numele în Niedzielsky; în 1853, contele Pálffy Ferencz, funcţionar la Ministerul de Interne, şi-a luat numele de Lipót Daun-Pálffy; în 1854, Pfeffersamen Aron, calfă de neguţător din Pesta, a devenit Pfeffermann; în 1858, Ribaud Francziska din Pozsonyi a devenit Flette şi tot atunci soldatul Schwartz Márkus din Kassa (Košice) a devenit Tolvetzky. Amintim totodată că, în 1860, Rényi Rudolf, şeful cărţii funciare din Kassa, şi-a schimbat numele în Schreiner, iar autorităţile din Sopron 1-au obligat pe Egerváry József, nume ilegal luat, să revină la vechiul său nume, Mausperger.

Pe măsura evoluţiei vieţii noastre constituţionale, începând cu anul 1861, s-a redeşteptat tendinţa de maghiarizare a numelui, iar mişcarea patriotică i-a dat un puternic imbold. 213 nume noi au fost adoptate în 1861 şi 332 de nume noi în 1862.

De la această dată, maghiarizarea numelor a devenit mai lentă şi mai greoaie. Se ştie că, până în 1850, în ţara ungurească nu exista timbru şi, după prima lege provizorie a timbrului (intrată în vigoare la 1 octombrie 1850), fiecare cerere înaintată autorităţilor s-a timbrat obligatoriu cu un timbru de 15 creiţari. Legea provizorie a timbrului a suferit modificări în 1862 şi, după articolul 43, aliniatul 1 (intrat în vigoare la 1 ianuarie 1863), valoarea timbrului pentru schimbarea numelui s-a stabilit la 5 forinţi. Prin această majorare procesul de maghiarizare a numelor a înregistrat o scădere. În anul 1863 s-a atins cifra de 130, în 1864 s-a ajuns la 83, în 1865 la 67 şi în 1866 la 72. După inventarul Ministerului de Interne, aprobările pentru schimbarea numelui date de autorităţile locale, de la 1853 la 1867, sfârşitul lunii februarie, arătau astfel: 1853-1;    1854-5; 1855-1;1856-1;    1857-2;    1858-3;    1859-0;    1860-2; 1861-213; 1862-332; 1863-130; 1864-83; 1865-67; 1866-72;1867 până la sfârşitul lui februarie-21. Total = 933.

Maghiarizările de nume cu i sau cu y s-au făcut adeseori fără gust, ca: Zabhegyi (vârful orzului), Helyettesi (al locţiitorului), Tollhoni (al lui Tollhon), Iramfi (copilul iuţelii) etc. Se întâlnesc, în schimb, şi dintre cei care au luat nume cu frumoasă rezonanţă maghiară. Astfel: Karikás (rotofeiul), Biró (jude), Bodor, Pogány (păgân), Bognár (dulgher), Pásztor (pastor, popă), Nemes (nobil), Keve (cute, piatră de gresie folosită pentru ascuțit uneltele tăioase, acer), Sipos (fluier), Sulyok (greoiul), Boda, Rudas (oişteanu), Kún (neam aşezat între Dunăre şi Tisa), Küzdö (luptătorul), Sass (vultur), Csengö (sonerie) etc.

Familia Trsztyenszky din Nyiregyháza (pe unde avem rude), cu cei şaptesprezece membri, şi-a schimbat numele în Nádasi, iar familia Reményi, cu cei nouă membri ai săi, şi-a    schimbat numele din Hoffmann. Cu privire la ocupaţii şi câştiguri, cei mai mulţi dintre noii maghiarizaţi fac parte din corpul funcţionarilor. Între aceştia numărăm subprefecţi, primari, notari principali, secretari ai prefectului, notari, judecători etc. Familia nobilă Ullmann din judeţul Bihor şi-a schimbat numele în Szitányi.

Cele 933 schimbări de nume efectuate între 1853 şi 1867, categorisite după venituri şi ocupaţii, arată astfel la sfârşitul lunii februarie: Funcţionari – 151; Meseriaşi – 99; Comercianţi – 80; Preoţi, profesori, învăţători – 75; Medici – 57; Elevi – 48; Avocaţi – 40; Moşieri – 39; Ingineri – 19; Farmacişti – 16; Proprietari de restaurante – 15; Soldaţi – 9; Alţii, probabil intelectuali – 39 etc.

După desemnarea, în 1867, al celui de al doilea minister maghiar responsabil, maghiarizarea numelui a luat un nou avânt şi mulţi cetăţeni veritabili s-au grăbit să-şi exprime deschis, pe această cale, satisfacţia patriotică. De atunci, Ministerul  de Interne Imperial şi Regal a pregătit, la fiecare jumătate de an, cu regularitate, o listă oficială cu privire la schimbările de nume, expediind exemplarele multiplicate la serviciul subprefecturilor judeţene şi la consiliul orăşenesc, în scopul de a ţine la zi oficiile stării civile cu schimbările de nume, spre a fi înregistrate şi a se găsi în permanenţă urma lor. După aceste publicaţii, la câte o jumătate de an, evoluţia schimbărilor de nume, de la începutul lunii martie 1867, până la sfârşitul anului a 1880, a fost următoarea: 1867 martie – 1868 sfârşitul anului – 522; 1869 – 217; 1870 – 163; 1871 – 145; 1872 – 134; 1873 – 140; 1874 – 139; 1875 – 175; 1876 – 152; 1877 – 193; 1878 – 191; 1879 – 213; 1880 – 293. Total = 2.677.

În viaţa noastră constituţională, mişcarea a luat o deosebită amploare în anii 1861 şi 1862, precum şi în anii 1867 şi 1869, încât numărul maghiarizărilor a crescut tot mai mult. Şi după această dată, cu o variaţie mai mică sau mai mare, maghiarizarea numelui a continuat, deoarece societatea şi ziarele s-au interesat mereu de acest proces, dar a lipsit mâna care, pe de o parte, să îndemne şi să ţină treaz interesul public pentru maghiarizarea numelui, iar, pe de altă parte, să ajute la realizarea practică a acestui proces.

În Szegedin (locul de naştere al autorului), unde apare ziarul (Szegedi Hiradé), autorul a făcut apel pentru întâia oară (nr. 10 din 24 ianuarie 1872) la evreime, în scopul masivei ei maghiarizări. El s-a referit la ordinul ilegal al împăratului Iosif al II-lea din 23 iulie 1787, prin care aceştia au fost forţaţi să-şi ia nume germane şi le-a atras atenţia căa sosit vremea exprimării sentimentelor maghiare, a dărâmării acelui zid al ruşinii ridicat de împărat cu de la sine putere spre a-i despărţi de concetăţeni şi de a-şi dovedi pe această cale ataşamentul ferm la naţiunea maghiară.

Acest apel a găsit un răsunet favorabil în rândul evreimii şi în presa cotidiană, dar nici de data aceasta n-a pornit o mişcare mai amplă, deoarece a lipsit un aparat executiv, angajat în îndeplinirea operaţiilor de maghiarizare a numelor. Totuşi, sămânţa a fost aruncată şi, privind cifrele de mai sus, putem constata că numărul numelor maghiarizate a sporit în mod lent, dar hotărâtor. Dup[ ce ați citit mai sus despre maghiarizare, veți avea surpriza în postările următoare să citiți despre recensămintele populației și împărțirea populației transilvaniei pe naționalități sau etnii. Mulțumesc lui Dolores C. și Vioricăi N. pentru ajutor în corectarea ortografiei maghiare și corectarea traducerii.

 

Să fiți (prea)iubiți!

Constantin NIŢU (Ardelean după nevastă; că dacă te întreabă oarecine „- De inghe ești?”, răspunzi mereuaș: „ De inghe-i muierea!” Și nu-mi pare rău…)

 

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

Alioșa .

Un po’ di verde -2

mai 12, 2018

Newwhitebear's Blog

Dopo un po’ di verde arriva una seconda puntata con fiori e verdi di casa mia e del giardino per ingannare l’attesa della quarta puntata del giallo „Un caso per tre”.

Comincio da casa. In mansarda ho una fioriera con una stella di natale, un piccolo alberello tutto storto che da sei anni allieta la mia vista da aprile a luglio.

Stella di Natale

Stella di natale

In questi giorni altri petali rossi sono comparsi.

Alle spalle della stella di natale c’è una Zamia, che continua a espandersi con nuovi getti rigogliosi. Questa è arrivata quando ho traslocato dodici anni fa. Aveva tre rami poi … Avrebbe bisogno di un vaso più grande -quello attuale di 50 cm è ormai insufficiente. Però se lo facessi, finirebbe per occupare mezza mansarda 😀

Zamia

Passiamo al giardino

Questo fiore non so come si chiama. E’ bello dura poco ma si espande in…

Vezi articolul original 85 de cuvinte mai mult

Al Doilea Război Mondial vs.TRANSILVANIA !!!

mai 9, 2018

Motto:

” Cine uită ISTORIA, nu merită ” ( Nicolae IORGA ) .

Al doilea război mondial

 

Moto: „În analele cuprinzătoare ale barbariei umane, cruzimile puse în practică de germani pe evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial se detaşează prin scopul, varietatea, inventivitatea şi mai presus de toate prin lipsa lor de motivaţie.” Daniel Jonah Goldhagen în Călăii voluntari ai lui Hitler (1996)

Al doilea război mondial a fost un război global care a durat din 1939 până în 1945, deși unele conflicte asociate lui au început și mai devreme. A implicat marea majoritate a țărilor lumii – inclusiv toate marile puteri – care au format două alianțe militare opuse: Aliații și Axa. A fost cel mai întins război din istorie, și a implicat direct peste 100 de milioane de oameni din peste 30 de țări. Cei mai importanți participanți și-au dedicat întreaga capabilitate economică, industrială și științifică efortului de război, într-o stare de „război total”, ștergând distincția între resursele civile și cele militare. Marcat de moartea masivă a civililor, inclusiv de Holocaust (în care au fost uciși aproximativ 11 milioane de oameni) și de bombardamentele strategice ale centrelor industriale și demografice (în care au murit aproximativ un milion de oameni, și în cadrul cărora s-au distins bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki), el a dus la între 50 și 85 de milioane de decese, mai mult decât orice alt conflict din istoria omenirii.

 

Țările participante la cel de al doilea război mondial

Amintim doar că potrivit Pactului Molotov–Ribbentrop din august 1939, Germania și Uniunea Sovietică au anexat teritoriile vecinilor lor europeni, PoloniaFinlandaRomânia și Statele Baltice. României i s-a luat Basarabia, confirmând că toți conducătorii ruși au urmat îndeaproape testamentul lui Petru cel Mare! Nu vom descrie toate fazele războiului, scopul fiind referirea la Transilvania, România și pierderile sale teritoriale. Dar să începem cu începutul, respectiv cu pierederea Basarabiei și a Bucovinei de Nord.

Ca să nu ne lansăm în aprecieri, redăm din jurnalul lui Carol al II-lea, în care regele a consemnat evenimentele trăite și impresiile sale în perioada cedării Basarabiei către URSS, un adevărat document istoric cu privire la momentul „ruperii“ României Mari. Ministrul României la Moscova, Gheorghe Davidescu, este chemat, la data de 26 iunie 1940, de ministrul de Externe sovietic, Viaceslav Molotov, care îi înmânează nota ultimativă prin care U.R.S.S. cerea României cedarea Basarabiei şi Bucovinei de nord. La cererea respectivă era anexată şi o hartă pe care Molotov trasase cu un creion roşu traseul noii frontiere.

Carol al II-lea

 

Termenul stabilit pentru răspunsul guvernului român a fost de 24 de ore. Textul comunicatului a ajuns la Bucureşti abia în dimineaţa zilei de 27 iunie, pentru că URSS a întrerupt căile de comunicare în mod intenţionat pentru a pune presiune pe decidenţii de la Bucureşti. Derularea evenimentelor este prezentată în jurnalul regelui Carol al II-lea în şapte zile, din 27 iunie şi până în 3 iulie, ultima zi a evacuării Basarabiei. România era vulnerabilă din trei părţi: Bulgaria care dorea Dobrogea, Ungaria care voia Transilvania şi URSS. În aceste condiţii, România a preferat să cedeze fără luptă Basarabia. Dar să vedem evenimentele pe zile, concomitent cu impresiile regelui.

Joi, 27 iunie. Oh! Ce zi îngrozitoare, de cumplită durere şi zi de absolută laşitate a unor români. Am ieşit din infernul zilei de astăzi moralmente zdrobit şi îmbătrânit cu 10 ani. Dar să recapitulez faptele. La 2 dimineaţa am fost deşteptat de un telefon de la Urdăreanu, zicând că Davidescu de la Moscova a telefonat că Molotov i-a remis o notă ultimativă, după ce toate legăturile telefonice au fost întrerupte. La 7, un al doilea telefon, prin care s-au primit preciziuni. Nu se cere de către U.R.S.S. decât să cedăm Basarabia şi Nordul Basarabiei [Bucovinei] şi să dăm răspunsul în 24 de ore. Această ştire m-a revoltat în cel mai înalt grad. Este un lucru aşa de oribil încât nici o minte românească nu poate să-l conceapă. Oricari ar fi riscurile, părerea mea este că trebuim să rezistăm la astfel de injoncţiuni şi să ne ţinem la ceea ce am spus atât de des, că dacă vom fi atacaţi, ne vom apăra. Se aşteaptă textul telegramei, ca să se poată lua o hotărâre.

Şi astăzi trebuia să fie zi de mare bucurie a bacalaureatului lui Mihăiţă. Început la 8, am putut să asist ¾ de ceas şi am constatat că copiii au răspuns foarte frumos. Şedinţa este solemnă, toţi băieţii în frac. La 9, vin Tătărăscu şi Gigurtu ca să discute situaţia. A asistat şi Urdăreanu. Nota e mai, e mai gravă încă decât credeam. Ni se cere evacuarea acestor teritorii în 4 zile şi ocuparea oraşelor CernăuţiChişinău şi Cetatea Albă începând de mâine, ora 12. Eu sunt hotărât pentru rezistenţă, Gigurtu nu vede cum, iar Tătărăscu şovăie, înclinând mai mult pentru cedare. Ceea ce face poziţia noastră mult mai gravă este că n-avem siguranţa pe graniţele Ungariei şi Bulgariei şi riscăm o situaţie foarte critică dacă vom fi atacaţi pe trei fronturi. Totuşi, nu pot concepe, ca suveran al ţării, cum pot să cedez teritorii cari sunt, hotărât, de fapt şi istoric, româneşti. Raţionamentul U.R.S.S. că cere Nordul Bucovinei ca o slabă despăgubire pentru 22 de ani de ocupaţie românească în Basarabia este, pur şi simplu, ridicol. (…)

Între timp, am convocat, pentru ora 12, Consiliul de Coroană. Deoarece Dinu Brătianu s-a înscris în «P[artidul] N[aţiunii]», i-am oferit să-l numesc consilier regal; a refuzat însă. Mare şi frumos gest patriotic în aceste momente tragice ale României, n-am ce zice!?!?! La ora indicată, a avut loc Consiliul [de Coroană], cari a început printr-o expunere a faptelor, făcută de Tătărăscu şi Gigurtu, după care Ţenescu a expus situaţiunea militară. Preşedintele Consiliului şi ministrul Afacerilor Străine au arătat în cuprinsul Notei, ideea noastră de a cere discuţii şi răspunsul dat de Germania şi Italia. Şeful Marelui Stat-Major, fără a da un aviz, a expus situaţia militară, a cărui concluzie era că dacă suntem obligaţi să luptăm pe trei fronturi, mergem la dezastru sigur, că chiar aşa ne va fi greu fără nici un ajutor de nicăierea de a rezista. S-a mai pus chestiunea că este important a ne păstra armata intactă pentru zile poate şi mai negre. Chiar de la începutul avizului dat de vorbitori, între cei prezenţi, consilieri regali şi miniştri, s-au desemnat două curente: Iorga pentru rezistenţă, iar Argetoianu pentru cedare. Iorga a fost indignat faţă de M[arele] St[at]-M[ajor]. Rezultatul votului, care se găseşte pe pagina din faţă (157*), a fost pentru primirea ultimatumului: 11 – NU, 10 – DA, 4 – pentru discuţii şi 1 – rezervat. (…) De la început, s-a văzut tendinţa către cedare. La propunerea lui Urdăreanu, mobilizarea imediată a Armatei. S-au raliat toţi, afară de unul singur, Ballif. Nu pot zice că m-am sculat prea fericit de la acest Consiliu. A urmat să trimitem note prin care să cerem să stăm de vorbă. Rămâne să mi se prezinte cât mai repede textul.

După aceea, se făcuse 2, a avut loc promovarea clasei lui Mihăiţă şi declararea lor ca bacalaureaţi, după ce am dat băieţilor câte o tabacheră şi lui Mihăiţă Ordinul „Pentru Merit“ şi alte decoraţii profesorilor şi lui [Petre] Andrei, care a prezidat Comisiunea. A avut, pe urmă, loc masa pentru noii promovaţi şi profesorii lor. Oricine îşi poate închipui [ce] a fost în sufletul meu în acele momente, mai ales că chestiunea nu este publică. La şampanie am ţinut un mic logos, care cred că a fost foarte frumos. Am vorbit, adânc emoţionat fiind, atât de bacalaureatul lui Mihăiţă, cât şi de oribilele evenimente ale zilei. Mihăiţă, cu glas destul de tare, a citit cuvântarea pregătită azi-seară.

Sfârşindu-se masa, a şi venit Tătărăscu cu proiectul de răspuns, pe care l-am aprobat. Din discuţiile cu el, a reieşit că este pentru cedare. Raţionamentele lui sunt, incontestabil, logice, nefiind susţinuţi de nimeni, chiar aliaţii noştri din Înţelegerea Balcanică, iugoslavii, sfătuindu-ne să primim, iar pe de altă parte primejdia de a fi atacaţi pe 3 fronturi, totul este logic în această părere. (…) Altă mare decepţie, chiar decretul de mobilizare, care l-am iscălit azi-de-dimineaţă, n-am putut obţine să fie publicat; atât a intrat în sufletul unora ideea cedării încât Tătărăscu şi chiar Ilcuş m-au sfătuit să fie reţinut. (…) S-a mai hotărât, în discuţiile cu Tătărăscu, că vom trebui să procedăm, după al doilea Consiliu de Coroană de astă-seară, la o complectare şi remaniere a Guvernului. Trebuie să intre, ca să putem face faţă la această situaţie, Vaida, ca preşedinte al Consiliului, Inculeţ şi Nistor, ca reprezentanţi ai provinciilor ameninţate, şi Argetoianu, ca ministru al Afacerilor Străine. Ar mai fi bine, crede el, să putem lua şi pe cineva de la foştii legionari şi de la «Generaţia 22». Înainte de Consiliu, am propus lui Vaida să preia Guvernul. A refuzat, acceptând, însă, să intre sub Tătărăscu; Argetoianu a primit şi el. Consiliul [de Coroană] are loc şi am ieşit din el amărât şi dezgustat. Toţi acei cari făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai 6 voturi din cei 26 prezenţi au fost pentru rezistenţă. Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu. Toţi ceilalţi, cu oareşicare nuanţe, au fost pentru acceptarea ultimatumului. (…)

Discuţii mai îndelungate au fost inutile. Deci, am încheiat Consiliul printr-o scurtă cuvântare, în care am spus că este ziua cea mai dureroasă a vieţii mele, această zi în care trebuiam să mă bucur că fiul meu şi-a trecut bacalaureatul. Că consider că se face o foarte mare greşeală de a ceda fără nici o rezistenţă aproape un sfert din ţară, dar mă văd copleşit de avizul marei majorităţi a acelora cărora le-am cerut sfatul. Am plecat fără a mai da mâna cu nimeni, adânc amărât şi convins că urmările celor hotărâte vor fi foarte rele pentru ţară, chiar dacă, cum crede Argetoianu, foarte în curând vom recăpăta ce am pierdut. A urmat depunerea jurământului lui Vaida şi Argetoianu. A rămas ca ei să facă nota de acceptare, căci, din nou, cei din Axă ne-au comunicat că nu vor răzbi aci şi că nu ne vor ajuta.

M-am dus să mă culc, dar Urdăreanu a cerut, din nou să mă vază şi am rediscutat situaţia, el, ca şi mine, fiind convins de marea greşeală ce se face. Ce puteam eu, oare, face dacă se produce, într-adevăr, dezastrul, aşa cum mulţi îl văd? Nu pot să-mi iau răspunderea, nefiind susţinut decât de o foarte mică minoritate. Totuşi, am mai făcut un ultim efort, chemându-l pe Tătărăscu la telefon şi arătându-i din nou foarte serios şi foarte violent atenţia asupra marei greşeli ce se comite. Mi-a răspuns că nu vede nici o altă soluţiune şi că-şi ia toată răspunderea. Am mai avut un oribil sentiment astăzi, când cei mai mulţi ofiţeri au venit, după-masă, să mă roage să cedez, căci altfel mergem la un dezastru sigur. Oh! de ce, oare, românii noştri n-au cea mai mică doză de orgoliu naţional în aceste clipe într-adevăr grele! E o zi a ruşinei naţionale. Restul nopţii, cu Duduia, am plâns amarnic. Şi ea vede dezastrul ce ne aşteaptă.

Vineri, 28 iunie. Starea de suflet în care mă găsesc azi-dimineaţă este de nedescris. Nu mă simt om, parcă s-a rupt ceva în mine. Sunt un oareşicare care trebuie să-şi facă datoria, atâta tot. Parcă din mine a dispărut eul. Tocmai [la] 20 de zile după ce-mi ajunsesem apogeul a 10 ani de muncă, cu rezultatele ce au fost, şi acuma – prăbuşirea. Este, parcă, ceva ce nu poţi suporta. Mi-e ruşine de mine însumi, nu îndrăznesc să privesc pe cineva în faţă. Totul mi se pare aşa un coşmar, un lucru [pe] care nici un cuvânt omenesc nu-l poate descrie.

Dimineaţa, la 11, l-am primit pe Tătărăscu. Mă simt aşa de mic şi de neimportant în faţa acestei nenorociri ce s-a abătut asupra României. Mobilizarea, care se hotărâse ieri şi care în urma insistenţelor lui Argetoianu şi ale preşedintelui Consiliului nu se făcuse, se face astăzi, după o luptă cu acesta, care nu vrea să facă nici un gest care să aţâţe U.R.S.S. Frică şi laşitate. Poate, prudenţă sănătoasă. Numai viitorul ne-o va arăta. Oribil în toate acestea este graba care o pun Sovietele pentru ocuparea teritoriului, grabă care periclitează evacuarea. Azi-de-dimineaţă, mi se anunţă că e vorba şi de un colţ din Moldova, până la Herţa. Chiar în decursul operaţiilor, a fost un incident în care au căzut 2 morţi. Am fost aşa de indignat de atingerea unui colţ al României Vechi încât am spus lui Tătărăscu că aceasta nu se poate admite. A promis că va lupta cu înverşunare pentru această bucată de pământ. Aşa cum au mers cedările noastre, această făgăduială este gratuită.

Au fost mari discuţii cu Horia Sima ca să intre în Guvern. N-a voit, dar Urdăreanu s-a luptat cu el până ce a primit şi, la 2, el şi cu dr. Simionescu de la «Generaţia din 22» au depus jurământul ca subsecretari.

După cum m-am aşteptat, U.R.S.S. nici nu vrea să steie de vorbă pe chestiunea Herţa. Ultimele mele speranţe s-au spulberat. Am nădăjduit că ciocnirea de la Herţa ar fi putut provoca alte rezistenţe spontane, care, astfel, ne-ar fi scăpat cinstea. Primele ştiri ce ne vin sunt foarte triste. Purtarea populaţiei basarabene, îndeosebi a evreilor, a lăsat mult de dorit. Coloanele de refugiaţi şi trenurile au fost atacate de hoarde comuniste, ceea ce a întârziat şi mai mult posibilităţile şi aşa ridicol de scurte de a putea evacua. (…)

Seara, mă culc amărât rău de tot. M-a apucat o deznădejde cumplită. Mă gândesc dacă n-ar fi mai cuminte să abdic. Duduia protestează vehement, spunându-mi că n-am dreptul de a părăsi lupta, ar fi o dezertare. Cine ştie, poate că ea are dreptate!

Sâmbătă, 29 iunie. Astăzi sau, poate, ieri, Axa a recomandat Ungariei şi Bulgariei să nu mişte. Prea târziu. Ei par mulţumiţi că am cedat. Sigur, era în interesul şi cu complicitatea ei. (…) Ştirile asupra evenimentelor din Basarabia şi Bucovina sunt din ce în ce mai triste. Dezertări ale soldaţilor basarabeni, excese de orice fel ale populaţiei minoritare, mai ales evrei, cari atacă şi insultă pe ai noştri, ofiţeri batjocoriţi, unităţi dezorganizate etc., etc. Aceasta mă înfurie în aşa un hal că, chemându-l pe Tătărăscu la telefon, am fost de o violenţă neobişnuită. Am ţipat ca un disperat. Pe urmă, mi-a părut foarte rău. (…)

Duminică, 30 iunie. (…) Ştirile din Basarabia sunt tot triste. Din păcate, am avut dreptate cu aşa-numita reorganizare a F.R.N. Mulţi dintre conducătorii de acolo s-au arătat complect bolşevizaţi, fiind cei dintâi cari au primit cu drapele roşii şi cu flori trupele sovietice. Incidente cu populaţia, mai ales evreiască, au avut loc peste tot. Din această cauză, evacuările, cari şi aşa au fost grele, în multe locuri au fost făcute imposibile. S-au împuşcat funcţionari, s-au atacat şi dezarmat chiar unităţi militare. Ritmul înaintării trupelor roşii a depăşit cu mult planul stabilit şi a adăugat şi mai mult la dezordine. Toate protestările au fost zadarnice. Unităţile blindate şi motorizate, o dată lansate, n-au mai putut fi oprite.

Luni, 1 iulie. (…) Audienţele de dimineaţă încep cu Gheorghe Brătianu, care vine să-mi vorbească de situaţie, pe care o consideră ca destul de gravă. Vede, în viitor, posibilitatea de a ceda ceva din Cadrilater, dar asupra părţilor mărginaşe ungureşti este mai puţin precis. Consideră principiul schimbului de populaţie ca un lucru bun. (…) După-masă, la ora 5, generalul Antonescu, care a cerut cu insistenţă să mă vază. După declaraţii de devotament şi asigurarea că nu are nici o legătură cu legionarii, îmi spune că ţara este pe pragul dezastrului, că Armata este complect demoralizată şi dezorganizată şi că trebuie rapid făcut ceva spre a pune lucrurile în mână. Cam în alte cuvinte, doreşte să se facă un guvern cu el şi cu bătrânii. (…)

României i se dă ultimatum să cedeze Basarabia și Bucovina de Nord

 

Marţi, 2 iulie. Azi are loc şedinţa Comisiunei Afacerilor Străine a Parlamentului. De dimineaţă, Urdăreanu a fost la Iorga să-l roage să spuie că eu am fost pentru rezistenţă. A promis că va face ceva. (…)

Miercuri, 3 iulie. (…) Ştirile din Basarabia sunt foarte triste. Astăzi a fost ultima zi a evacuării şi a fost hotărâtă zi de doliu naţional. Evreii şi comuniştii s-au purtat într-un mod oribil. Asasinate şi molestări ale ofiţerilor şi ale acelor cari voiau să plece. Aceasta mă face să mă tem că va produce reacţii primejdioase”.

Și trupele române s-au retras. Zilele au fost dificile. Armata Roșie tot înainta, nu se știe până unde, până s-a găsit un maior care a ordonat batalionului său să ocupe poziții de apărare pe actuala frontieră de pe Prut. Și maiorul a deschis focul și a intraat în istorie! Nu am făcut interpretarea celor scrise în jurnal, relatând doar punctele principale. De aici fiecare poate extrage singur învățămintele pentru situația actuală din Europa și din lume, să analizeze lucid pe cine poate conta. Că și Marea Neagră, după istoricul Gheorghe Brătianu, mai e singurul vecin pe care putem conta, după Băsescu ar fi un „lac rusesc”!

Pierderile teritoriale ale României în vara anului 1940

 

În august 1940, în timpul celui de- al doilea război mondial, jumătatea nordică a Transilvaniei (nordul Transilvaniei) a fost anexată Ungariei prin dictatul de la Viena (al doilea „premiu” al Vienei sau arbitrajul de la Viena). Dintre detaliile dictatului, iese în evidență termenul de „gândire”, pe care Germania nazistă l-a oferit României pentru „acceptarea arbitrajului”: 5 minute! Detaliile relevă importanța pe care Hitler și Germania o puneau pe petrolul României, de unde și dorința extraordinară a acestora ca țara noastră să nu riposteze militar la un atac al Ungariei. De altfel, Hitler, cancelarul Germaniei chiar preciza că Ungaria nu are șanse într-o confruntare militară cu România, iar un conflict dintre cele două țări ar fi degenerat într-o conflagrație mai mare, care nu ar fi fost în interesul nemților.

Mai mult, Hitler considera imperioasă continuarea existenței statului român, în timp ce la „negocieri”, colaboratorii Fuhrer-ului anunțau partea română că dacă nu acceptă condițiile, Germania va lăsa România în mâinile Rusiei pentru a fi distrusă.  Aceste mărturii demontează teoria oficială, servită în școli și în public,  a „imposibilității” rezistenței românești în fața agresiunii maghiare și care se dovedește a fi doar un pretext pentru a ascunde lașitatea Regelui Carol al II-lea și a camarilei sale.

Dar Ungaria nu a luat teritorii numai de la România, ci de la mai mulți vecini, mai ales datorită sprijinului lui Hitler și Mussolini. Și ca să nu scriem noi nimic, așa cum nu se scrie în nici un manual de istorie de acum, vă invităm să vedeți doar un mic filmuleț de 30 de minute, cu mărturisiri ale românilor care au scăpat din  crimele, violurile, torturile și jafurile comise de unguri in nordul Ardealului, imediat după ocupație…. Așadar, „A fost odată în Transilvania”….Autoarea este Manuela Morar (studentă pe timpul realizării filmului, postat acum pe youtube).

Achiziții teritoriale ale Ungariei (1939 – 1941)

 

Comparați harta de mai sus cu pierderile Transleithaniei după primul război mondial și veți vedea că s-a dorit refacerea imperiului!  Dar să ne reaplecăm puțin asupra acestor evenimente… Arbitrajele de Ia Viena sau Dictatele de Ia Viena sunt denumirile sub care sunt cunoscute două tratate (1938 şi 1940), prin care Germania nazistă şi Italia fascistăau încercat să rezolve în mod paşnic pretenţiile teritoriale ale Ungariei revizioniste, condusă de amiralul regent Miklos Horty. Ba le-au mai  zis și „premii”! Aceste arbitraje au asigurat anexarea de către Ungaria a unor teritorii care astăzi fac parte din Slovacia, Ucraina şi România.  Așa că Ia 30 august 1940, Germania şi Italia au obligat România să cedeze Ungariei jumătate din Transilvania. Decizia nu a fost motivată în spiritul juridic, ci pentru a aduce Ungaria de partea Germaniei în război. AstIel, 43.492 km2 de pământ românesc şi 2,6 milioane locuitori (50,2% români, 37,1% unguri, secui şi maghiarizaţi, 12,7% evrei, germani, ţigani şi alţii) au lost jertfiţi visului „Ungariei inilenare!”

În noaptea de 4-5 septembrie 1940, trupele maghiare şi autorităţile de ocupaţie au şi trecut frontiera, pentru cetăţenii români şi de alte ernii sau religii decât ungurii, seculi şi saşii, începând epoca holocaustului şi genocidului. Dintre cei mai sadici au fost grofii, edificator fiind îndemnul lansat de baronul Acsel Ede, şeful circumscripţiei regionale X Cluj a organizaţiei tiraliorilor, care  într-o cuvântare rostită la Şimleul Silvaniei şi păstratã în arhiva MAE, fond Transilvania, 1940-1944, volumuJ 362, filele 39-44, din care spicuim: „Pe aceşti valahi opincari trebuie să-i extirpäm, să-i ucidem ca pe duşmanii noştri… Preoţii predică poporului iertarea, dar aceasta este numai o momealä fiindcă Dumnezeu nu ajutä decãt forţa brutã şi aceastä forţă brutã noi cu toţii trebule s-o întrebuinţăm pentru a ucide şi extennina pe aceşti valahi… Vom organiza noaptea Sfàntului Bartolomeu… §i vom ucide şi copiii din pintecele marnelor Ion.”

Ceea ce s-a si întêmpiat! Şi precis urmaşii baronului au primit proprietăţile din Transilvania, în timp ce ungurii din ţara vecină nu au redat grofilor vechile proprietăţi. Ba mai mult, un prim-ministru român semestrial, zis „unguent”, a semnat şi actul de cedare a proprietăţilor Gojdu din Budapesta! O, tempora, o, mores!

Alte mărturii vizând atitudinea aIogeniIor fascizaţi au fost trimise de martorii oculari Ministerului Român de Exteme care le-a utilizat Ia tratativele de pace şi se regăsesc în volumul 108 al fondului „Conferinţa de Pace de la Paris” din arhivele acestuia: „Soldaţi, jandarmi şi bande înarmate de “patrioţi” clvili cutreierau satele româneşti, devastând locuinţele şi schingiuind populaţia româneascä paşnicä şi fără apărare. Unora Ii s-au zdrobit oasele cu ciomegele. alţii au fost impunşi cu balonetele. Altora li s-au scos ochii, li s-au tăiat urechile; unei tetiţe de 4 ani din Şuncuiuş (jud. Bihor) i-au tumat petrol pe cap şi i-au dat foc, altora le-au sfărâmat dinţii, li se smulgea pärul cu came (cazul femeii Maria Dobra din Cluj), li se tăiau buzele (Sudu Tănase din CJuj), alţii au tost siliţi să bea sângele ce le curgea din răni, două fete, una de 18 ani şi alta de 14 ani din comuna Mihai Bravu (jud. Sălaj) au fost schingiuite bestial fiindcă nu s-au lăsat violate, unora li se punea sodă caustică pe piele, peste care se turna apoi apă caldă (cazul lui Cocoi Florea din Voiniceni jud. Someş), Iui Dumitru Matel din Oradea i-au scos ochii cu baionata…” Şi aşa mai departe. Oare de unde atâta ură?

Cum de a fost posibil ca aceIe cumplite atrocităţi să aibă loc, au explicat cu obiectivitate, Ia vremea respectivă, acum câţiva ani,  şi publiciştii unguri. Astfel, descriind atitudinea armatei ungare de ocupaţie, Kelenen Sandor şi $zencsi Laszlo, notau în lucrările „Situaţia din Ardeal” şi, respectiv „Chestiunea ungaro-română”, publicate Ia Budapesta, Ia un an de Ia tenninarea rãzboiului: „Comandanţii militari în cea mai mare parte au fost de orientare fascisto-şovinistã. Cea mai importantă remarcă a comandanţilor militari a fost cea de curăţire (etnică)”. La rândul ei, „SoIdăţimea, pãtrunsă pânã în măduva oaselor de intenţiile fasciste, odatã ajunsă în nordul Transilvaniei a săvârşit atrocităţi odloase faţă de locuitorii neapãraţi ai satelor româneşti”.

Victimă a fost şi unguroaica Juhos Saroitba, de 18 anl, al treilea copil din cei 10 ai familiei Miiclos şi Sara Juhos din Palatca Mare, angajatã a preotuIui român Andrei Bujor. Încercarea ei era de a salva viaţa unei fetiţe de numai patru ani, Sari a strâns-o Ia piept, s-a prosternat în faţa locotenentului Csordas cerând cIemenţă, dar a fost izbitã cu picioarele, tăiată cu baionetele şi în fine rnitraliată, gloanţele care au răpus-o omorând-o şi pe micuţa Rodica. (…)

Nicolae Iorga a atras atenţia opiniei publice mcndiale, prin articciul „RezuItatul”, din 24 aeptembrie, cã „Ce s-a petrecut acolo Ia luarea în stăpânire de arnata şi administraţia maghiară, sub ocbii ei şi fărã nicio încercare de a o opri, ba chiar cu blnevoitorul ei concurs, întrece orice închipuire şi se poate pune alături de cele mai groaznice scene din vremea năvălirii barbare când cel puţin, setea de a omorî era asociată cu un sadism care nu aparţine vremurilor noastre. Spânzuraţi cu capul în jos, răstigniţi, cu baterea cuielor în cap, presărarea cu var nestins a rănilor, acestea au fost după câte ştim până acum, şi martiriul se desluşeste tot mal mult, semnele civilizaţiei poporului care s-a dezonorat prin asemenea acte”.

La 15 iunie 1940, Hitler și-a exprimat sprijinul și față de pretențiile teritoriale ale guvernului bulgar de a i se înapoia Dobrogea de Sud (Cadrilaterul). După negocierile de la Craiova din august și septembrie 1940, la presiunea Germaniei naziste, dupa abdicarea regelui Carol al II-lea, la 10 septembrie 1940, Ion Antonescu a ratificat sub proprie semnătură tratatul de cedare a sudului Dobrogei.

Așadar, România avea motive să lupte împotriva Uniunii Sovietice, pentru a elibera Basarabia. Desfășurarea războiului este cunoscută, armatele Axei ajungând până aproape de Moscova și Stalingrad, după care a început retragerea. și așa războiul a ajuns pe teritoriul României. Antonescu avea în vedere ieșirea din Axă, dar nu în orice condiții.

Operațiunea Margareta (în germană Unternehmen Margarethe) a fost numele planurilor elaborate de Wehrmacht în timpul celui de-al doilea război mondial pentru ocuparea Ungariei fasciste și a României, în ipoteza trecerii iminente a acestor state satelite ale Germaniei naziste de partea Uniunii Sovietice. La 19 martie 1944, după ocuparea Ungariei de către armata germană nazistă potrivit planului de mai sus, Transilvania de Nord a intrat sub ocupația militară germană.

 

Revenirea Ardealului de Nord la România

 

După lovitura de stat a regelui Mihai, numită de comuniști insurecție armată, România a părăsit Axa și s-a alăturat Aliaților. Germania nu și-a putut pune în aplicare planul Margareta 2 de ocupare a României. Armata română a luptat împreună cu armata sovietică împotriva Germaniei naziste, recâștigând prin luptă Transilvania de Nord.

Dictatul de la Viena a fost anulat de Comisia Aliaților prin Acordul de armistițiu cu România (12 septembrie 1944), al cărui articol 19 prevedea următoarele: „Guvernele aliate privesc decizia de atribuire la Viena a Transilvaniei de Nord ca neavenită și sunt de acord că cea mai mare parte a Transilvaniei trebuie să fie redată României, sub rezerva confirmării acordului de pace, iar guvernul sovietic este de acord că forțele sovietice vor participa în acest scop în operațiuni militare comune cu România împotriva Germaniei și Ungariei. Dar nu totul a fost așa de simplu, așa că pentru cei riguroși să adâncim puțin problema. Dar România trebuia să plătească URSS 300 de milioane de dolari, în bunuri și mărfuri.

Susţinerea de care România s-a bucurat din partea URSS la semnarea păcii a fost una curioasă deoarece nicio antecedenţă nu o justifica. Mai mult, relaţiile sovieto-maghiare fuseseră mult mai bune decât cele sovieto-române până în 1940. Multe dintre clarificări sunt aduse de volumul semnat de T. M. Islamov, T. A. Pokivailova şi Onufrie Vinţeler, „Din culisele luptelor pentru Ardeal”, publicat în 2003. Cei trei autori arată că, încă din 1943, Uniunea Sovietică se pregătea pentru finalul războiului şi, în acest sens, înfiinţase trei comisii care să adune materiale despre chestiunile litigioase. Astfel, Comisiei Litvinov i-a revenit litigiul româno-maghiar. Intenţiile evidente erau de a institui Pax Sovietica în zonă, care să-i asigure influenţa, urmând ca impunerea modelului economico-social să se producă în funcţie de condiţiile locale.

Pe 26 decembrie 1943, în capitala Suediei avea loc prima întâlnire dintre diplomatul sovietic Vladimir Semiononov şi ministrul român Frederic Nanu, în urma căreia guvernul sovietic făcea cunoscut celui român că formula capitulării necondiţionate, adresată în urmă cu o lună de către guvernul american prin ambasadorul de la Madrid, era una care se putea flexibiliza. Condiţiile concrete vor veni peste trei luni, la jumătatea lunii martie şi începutul lunii aprilie ale anului 1944.

În aprilie 1944, pentru emisarul român Barbu Ştirbey aflat la Cairo pentru negocierea armistiţiului cu alianţa antifascistă sosiseră din partea sovieticilor condiţiile încheierii lui.Mircea Ionniţiu, fost coleg cu regele Mihai în „clasa palatină”, publica postum în volumul „Amintiri şi reflecţiuni”, în 1993, un fragment dintr-o telegramă a trimisului american la Cairo, Lincoln Mac Veagh, către secretarul de stat Cordell Hull. La punctul 4 era specificat foarte clar: „Guvernul sovietic consideră Dictatul de la Viena injust şi este gata să desfăşoare operaţiuni militare împotriva Ungariei şi Germaniei cu scopul de a retroceda României întreaga Transilvanie sau cea mai mare parte din ea.” Aceleaşi condiţii vor fi repetate la reluarea negocierilor de la Stockholm din aceeaşi lună între reprezentanţii oficiali ai României şi Uniunii Sovietice.

Rezolvarea situaţiei Transilvaniei de Nord devenea din ce în ce mai presantă pe măsură ce frontul de apropia de graniţele României şi timpul lucra în defavoarea acesteia. Hitler simţise propunerile sovietice şi plusa la rândul său, pentru a ţine România în tabăra Axei.

Litvinov, cel care propunea patru soluții pentru Ardealul de Nord

 

Pe 23-24 martie 1944, la castelul Klessheim, în timpul întrevederii sale cu Ion Antonescu, Führerul îl informa pe acesta că Germania nu se mai considera semnatară a Arbitrajului de la Viena din 30 august 1940, dar îi cerea conducătorului român să nu facă publică acea declaraţie. Pe 8 iunie 1944, cu două luni şi jumătate înainte de 23 august,Maxim Litvinov a propus patru variante pentru viitorul Transilvaniei de Nord. Prima era menţinerea sub ocupaţie de către sovietici a zonei până la găsirea celei mai bune soluţii; a doua era pentru menţinerea provinciei în graniţele Ungariei ca ţară mai favorabilă comunismului; în a treia variantă, România primea Transilvania de Nord numai dacă renunţa la Basarabia şi Bucovina de Nord; în varianta a patra, cea care a avut şi cei mai mulţi simpatizanţi, Transilvania urma să devină independentă sub protectoratul URSS. Ca perspectivă, Litvinov vedea constituirea unei federaţii din Ungaria, Transilvania şi România. Dintre toate formulele de mai sus, cea pentru o Transilvanie independentă era considerată cea mai bună deoarece prin ea se lichida disensiunea istorică dintre România şi Ungaria şi corespundea principiului leninist al autodeterminării naţionale. De asemenea, pedepsea deopotrivă cele două ţări ca participante la coaliţia antisovietică.

Că Transilvania de Nord fusese în egală măsură promisă României şi Ungariei poate fi interpretat ca un joc prin care Uniunea Sovietică ţinea în şah cele două ţări pentru a vedea care dintre ele va ceda prima. Premierul ungur Döme Sztójay primise pe 24 iunie 1944 un mesaj din partea lui Molotov, prin care guvernul sovietic îşi exprima recunoaşterea Arbitrajului de la Viena şi făcea aluzie la faptul că URSS este pregătită să aibă o atitudine binevoitoare faţă de viitoarele pretenţii teritoriale ale Ungariei.

Şi chiar după ce Ungaria a ieşit din graţiile sovietice şi România avea atuul părăsirii Axei, URSS a păstrat Transilvania de Nord ca pe o posibilă recompensă dată celui care va colabora mai mult. Ca atare, pe 11 octombrie 1944, administraţia română din Transilvania de Nord este expulzată de sovietici care introduc propria administraţie militară. După instalarea guvernului Groza, pe 6 martie 1945, sub ameninţarea guvernului-fantomă al Transilvaniei de Nord de la Cluj din februarie 1945, sovieticii încep să încline balanţa în favoarea României prin acordarea permisiunii de revenire a administraţiei române în Ardeal, pe 9 martie 1945. Într-o telegramă către guvernul Groza, Stalin felicita Bucureştiul pentru succesul obţinut.

România şi Ungaria s-au prezentat la tratatul de pace de la Paris din februarie 1947având fiecare atuuri şi puncte slabe. Atuurile Ungariei erau mai multe numeric, dar mai neconvingătoare: prietenia cu URSS din timpul revoluţiei lui Bela Kun din 1919; oferirea unei colaborări totale cu autorităţile sovietice prin intrarea masivă în rândurile PCR a populaţiei maghiare din Ardeal; guvernul de la Budapesta spunea că România a deservit Germania în totalitate şi nu a schiţat nicio împotrivire la planurile germane, spre deosebire de Ungaria; generalul ungur Vertem făcuse presiuni pe lângă guvern ca Ungaria să intre în luptă alături de URSS încă din mai-iunie 1944 pentru păstrarea teritoriilor obţinute după arbitrajul de la Viena. Punctele slabe ale Ungariei erau: aderarea ei ca primă ţară la Pactul Anticomintern din 1936; intrarea în război împotriva URSS fără niciun motiv, spre deosebire de România şi Finlanda, cărora sovieticii le recunoscuseră ca raţiune de participare la război alături de Germania pierderile teritoriale pe care le suferiseră din partea lor în 1940; participarea la toate iniţiativele antisovietice ale Poloniei de dinainte de 1939; participarea pe frontul antisovietic cu efective mai mari decât cele italiene; declararea războiului împotriva URSS cu două zile înaintea României; mizarea pe influenţa americană care ar fi trebuit să le susţină interesele la tratatul de pace.

Atuurile României constau în: ieşirea din război şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei şi deschiderea drumului Armatei Roşii către Balcani; instalarea guvernului Groza; configuraţia etnică a Transilvaniei de Nord, majoritar românească. Pentru acest din urmă argument pleda I. Z. Suriţ, fost ambasador al URSS în Franţa. El credea că dacă Transilvania va fi redată României, atunci se va înlătura disputa României cu URSS privind Basarabia şi atunci România va fi legată de politica URSS în viitor.

Tratatul de la Paris din 1947, prin care România a fost spoliată, a reconfirmat granițele dintre România și Ungaria, așa cum au fost definite inițial prin Tratatul de la Trianon, cu 27 de ani mai înainte, confirmând astfel întoarcerea Transilvaniei de Nord la România.

Să fiți iubiți!

Constantin NIŢU

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

Sursa : motorul de căutare Google ! 🙂

Toate cele bune  doar la NOI să se adune ! 🙂

Alioșa !!!  🙂  🙂  🙂

Teama de succes!

mai 8, 2018

Vorbe pentru suflet...

Învățăm pentru a fi printre primii la facultate, dar în adâncul inimii ne e teamă că vom fi priviți ciudat printre alți colegi. Muncim din greu, în mod constant, și ne facem treaba cu brio. Ajungem până în punctul în care mai trebuie să facem un singur pas, ultimul… și să ne atingem idealurile. Acela este momentul în care renunțăm la tot ce am construit, ne întorcem și plecăm, preferând să lasăm așa cum este, ne împăcăm cu eșecul. De ce? Oare nu ne merităm succesul?

Mintea omului este atât de complexă când vine vorba de rezultate, încât este nevoie toată viața să ne rescriem mentalitatea, să ne regândim strategiile, și să înțelegem OBIECTIV care sunt cauzele eșecurilor noastre.

Sunt trei blocaje mari pe care le are lumea când vine vorba de acțiune:

  • blocajul de început (primul sau primii pași, când trebuie să te urnești);
  • blocajul de constantă (când clachezi la…

Vezi articolul original 1.117 cuvinte mai mult