Archive for ianuarie 2018

” Pentru unii, MUMĂ, pentru alții, CIUMĂ ” !!!

ianuarie 30, 2018

În  loc de motto:

Uite  ce BOGAȚI sunt………………….

2-bd-1-25col-260-doar-ioana.jpg

Ioana Băsescu şi Radu Pricop s-au căsătorit în secret în anul 2014 şi au un băieţel pe nume Radu
Bine ascunsă în pădure, fără ca străinii să poată avea acces la ea, vila în care locuieşte Ioana Băsescu (40 de ani) împreună cu familia impresionează atât prin dimensiuni, cât şi prin amplasament. Se pare că fiicei celei mari a lui Traian Băsescu îi plac vilele dichisite şi spaţioase. Ce noroc că soţul ei are una pe malul lacului Snagov!

Complet albă, cu parter şi un etaj, sprijinită înspre lac pe şapte coloane, cu piscină acoperită, ponton şi garaj pentru ambarcaţiuni, „palatul” lui Radu Pricop şi al Ioanei Băsescu e desprins parcă din filmele cu bogătaşi. Soţul Ioanei, un avocat foarte priceput, se pare, a achiziţionat terenul în anul 2013, înainte de căsătoria cu fiica preşedintelui, din 2014.

Avocatul Radu Pricop, un tătic model

Frumoasa vilă, în formă de „L”, se află la 40 de kilometri depărtare de Bucureşti, în pădure, bine ferită de ochii curioşilor. Domeniul pe care este situată casa are circa 2.300 de metri pătraţi şi se află între alte două domenii, unul al lui Omar Hayssam, celălalt al ruşilor de la Alro. Specialiştii în domeniul imobiliar susţin că numai terenul costă în zonă 700.000 de euro, iar vila, alte 700.000 de euro. Asta înseamnă 1,4 milioane de euro.

Vila din Snagov este bine ascunsă în pădure şi e înconjurată de garduri înalte
Foto: Mihai Ionescu

Domeniul de 2.400 mp are deschidere la Lacul Snagov
Captură: Antena 3

 

Ioana Băsescu este obişnuită însă să locuiască în vile scumpe şi luxoase. În anul 2002, înainte de a se căsători cu Bodo, solistul formaţiei Proconsul, ea a primit cu titlu de donaţie de la tatăl său o vilă în Otopeni, pe care a vândut-o în 2005. Anul următor, când deja era căsătorită cu primul soţ, Ioana a cumpărat o vilă în cartierul Domenii din Capitală, apoi, în 2006, o vilă în Corbeanca. Pe aceasta din urmă, o vinde după divorţul din acelaşi an. De asemenea, ea rămâne cu un etaj din vila aflată în cartierul Domenii, celălalt etaj rămânându-i lui Bodo. Periplul imobiliar al Ioanei nu se încheie însă aici. În 2008, ea cumpără un penthouse într-un cartier de lux din nordul Capitalei, pe care se pare că ar fi plătit 1,5 milioane de euro şi în care a locuit până să se mute cu actualul soţ la Snagov.

Elena Băsescu locuieşte în casa din Mihăileanu

Elena Băsescu îşi ia fiica de la grădiniţă şi intră în vila controversată

Nici mezina preşedintelui, Elena Băsescu (37 de ani) nu e mai puţin pretenţioasă decât sora ei. După ce a părăsit casa părintească, în 2012, când s-a căsătorit cu Bogdan Ionescu, s-a mutat cu soţul într-un apartament dintr-un complex rezidenţial de lux aflat în centrul Bucureştiului. Locuinţa de 130 metri pătraţi a fost primită ca dar de nuntă de la părinţii lui Bogdan Ionescu. În 2016, după divorţ, EBa s-a mutat cu cei doi copii ai cuplului într-un alt cartier de lux, respectiv „Stejarii” din pădurea Băneasa. În ultima vreme însă, ea a fost văzută tot mai des alături de copii la apartamentul deţinut de familie în casa din strada Mihăileanu, despre care se spune că tatăl său şi l-a făcut cadou pe vremea când era primar al Capitalei.

Traian Băsescu, vilă de protocol

Traian Băsescu s-a mutat în fosta casă a lui Petre Roman

Din iunie 2015, după ce şi-a încheiat mandatul de preşedinte al României, Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, locuiesc într-o vilă de protocol, pe strada Gogol din Capitală. Aceasta a fost, timp de mai mulţi ani, casa în care a locuit Petre Roman cu prima soţie, Mioara, care a rămas singură aici după divorţul de omul politic. Vila din cartierul Primăverii are parter şi etaj, cinci camere şi două camere de serviciu. La parter se află un hol, sufrageria, bucătăria, o cameră de aşteptare şi o baie de serviciu. La etaj sunt trei dormitoare şi o baie. Cu totul, 166 metri pătraţi, spaţiu locuibil. Curtea are în jur de 500 de metri pătraţi. Conform legii, orice preşedinte al României, la final de mandat, are dreptul de a primi o locuinţă din partea Guvernului, prin Regia Patrimoniului şi Protocolului de Stat (RAAPPS).

Sursa :

https://www.click.ro/vedete/romanesti/uite-palatul-de-14-milioane-euro-al-ioanei-basescu

Alioșa .

EMINESCU-i printre NOI !!!

ianuarie 26, 2018

Eminescu şi fiinţa naţională

Într-unul din manuscrisele sale (citat de filosoful Constantin Noica), Mihai Eminescu aşternea pe hârtie următoarele gânduri, a căror actualitate a rămas aceeaşi, de la vremea scrierii lor şi până azi: „Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc charte şi războaie, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece. Un popor nenorocit, care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă ce i le aşezăm pe umeri.”

Dacă ne gândim la ultimul veac şi jumătate de istorie românească, vom constata că prea puţine au fost momentele în care rândurile de mai sus să-şi fi suspendat valabilitatea. Una din aceste fericite clipe istorice a fost şi cea a întregirii naţionale de la 1918, al cărei centenar ne pregătim să-l serbăm în acest an. Un moment cum nu se poate mai potrivit pentru a ne pune o serie de întrebări asupra identităţii noastre naţionale, o noţiune care astăzi pare a deveni din ce în ce mai desuetă.

„Astăzi încă sunt mulţi aceia care nu pot să înţeleagă cu adevărat o realitate de ordin comunitar. Pentru ei naţiunea e, din punct de vedere ontologic, o existenţă precară, e o sumă de indivizi sau o combinaţie care depinde de jocul între aceştia. Pentru ei etnicul este o realitate derivată, singurele puncte comune cu existenţa adânc reală fiind indivizii. Ei combat viziunea organică în sociologie, fără să ia în considerare că, în afară de organicismul biologic, poate exista şi unul spiritual, mult mai adânc şi mai suplu.” Da, citatul acesta parcă descrie la perfecţie mentalitatea superficială, materialistă, a zilelor noastre, deşi el datează dintr-un articol scris în anul 1939 de către filosoful Vasile Băncilă, intitulat „Pentru cunoaşterea naţiunii”. El pledează, fireşte, pentru o atitudine contrară, pentru autenticitate în detrimentul noţiunilor artificiale, golite de raportarea la profunzimile realităţii.

Pentru a realiza o bună cunoaştere a factorului etnic, a fiinţei naţionale, se cer – ne spune Băncilă – două aptitudini. Prima ar fi empatia, sentimentul apartenenţei structurale, profunde, la această realitate etnică. Iar a doua o constituie conştiinţa critică, luciditatea. Prin urmare e nevoie atât de sentiment, cât şi de raţiune. Atât de acea mentalitate tradiţională, specifică omului care trăia în universul unei comunităţi organice, dar şi –cu atât mai mult în epoca modernă – de instrumentele puse la dispoziţie de ştiinţele spiritului.

Astfel, Vasile Băncilă evocă patru metode posibile, a căror convergenţă ar putea schiţa o posibilă cunoaştere a acestui specific naţional (o cunoaştere deplină, fără rest, fiind, desigur, cu neputinţă).

Prima dintre ele ar fi intuiţia sau inspiraţia – exemplificată prin iluminarea subită avută de Lucian Blaga la auzul înregistrării unei doine româneşti. Dacă unui prieten, scriitor elveţian, această doină îi evoca mai degrabă întinsul stepei ruseşti, lui Blaga, profund îmbibat cu realitatea vetrei satului românesc, cu spiritul dar şi cu geografia acesteia, acordurile auzite i-au inspirat teoria acelui spaţiu ondulat, în contrast cu platitudinea câmpiilor nesfârşite. Adică varietatea geografică a unui pământ care s-a reflectat şi în bogăţia sufletească a acelui popor care l-a locuit dintotdeauna.

A doua ar fi metoda istorică. Nu ne putem înţelege cu adevărat rosturile actuale fără o cunoaştere a istoriei, privită drept o metafizică a prezentului. Aceasta au realizat-o marii noştri istorici din veacurile trecute, precum Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Nicolae Bălcescu, etc.

A treia metodă ar fi studiul folclorului, al etnografiei. Realizări de seamă în acest domeniu le-au obţinut autori ca Ovid Densuşianu, Simion Mehedinţi, Ovidiu Papadima, Ernest Bernea.

A patra ar fi metoda monografică, sociologică, care permite studierea comunităţilor cu ceea ce au ele specific, dincolo de suma indivizilor izolaţi. Dimitrie Gusti şi Ernest Bernea se numără şi aici printre autorii cu contribuţii importante în această direcţie.

Am enumerat mai sus o serie de nume mari, de figuri reprezentative ale culturii şi identităţii româneşti. Mă voi referi îndată la încă unul, la cineva care în geniul său înmănunchează toate aceste dimensiuni ale cunoaşterii fiinţei noastre naţionale.

Dar mai întâi să rămânem tot la Vasile Băncilă care, după ce evocă cele patru direcţii, stabileşte şi standardele necesare, înălţimea la care ele s-ar cuveni abordate. Astfel, omul de inspiraţie trebuie să posede talent şi să aibă un contact îndelungat cu manifestările neamului despre care se pronunţă. Istoricul trebuie să aibă viziune şi să nu fie un simplu înşiruitor de fapte. (Ar fi de adăugat că lipsa unei asemenea viziuni, pe fondul unei hipertrofieri a conştiinţei critice, duce invariabil la sterilitatea teoriilor „demitizante”.) La rândul ei, metoda folclorică solicită empatia, adâncul respect pentru geniul creator popular, în contrast cu infatuarea spiritului modern, citadin, care priveşte cu superioritate la aceste manifestări considerate „arhaice” sau „primitive”. În fine, metoda monografică solicită lărgime de orizont, capacitate de distincţie între autentic şi neautentic, precum şi o remarcabilă putere de sinteză.

Am enumerat mai sus o serie de oameni de cultură care şi-au adus contribuţia, fiecare în domeniul său, fiecare la un nivel ridicat, la cunoaşterea identităţii româneşti. Dar, pentru a parafraza şi adapta o epistolă paulină, mai este unul, care îi întrece pe toţi. Iar acest om nu poate fi altul decât Mihai Eminescu. El nu a fost doar un mare poet, aşa cum este prezentat îndeobşte în manualele şcolare, ci cu adevărat un gânditor universal. Filosoful Constantin Noica l-a numit, inspirat, drept „omul deplin al culturii româneşti”.

Astfel, în creaţia eminesciană care străluceşte în multiple faţete, se îmbină desăvârşit toate aspectele sesizate în scrierea lui Vasile Băncilă. În Eminescu se reunesc cele două aptitudini: cea sufletească şi cea intelectuală, empatia sau conştiinţa apartenenţei la neamul său, dublată de un înalt nivel intelectual şi cultural. Pe lângă acestea, el a stăpânit toate cele patru metode amintite mai sus. Genialitatea sa, adică puterea sa de intuiţie, stă mai presus de orice altceva şi se manifestă îndeosebi în creaţia sa poetică. Aceasta denotă totodată şi marea sa sensibilitate faţă de folclor, prin creaţiile în ritm popular (care includ celebra „Doină”) sau prin anumite motive sau elemente folclorice care apar şi în poezii considerate „culte”. Fără îndoială că el a studiat limba, graiul popular, de unde şi-a extras cuvinte pentru creaţiile sale poetice. Dar Eminescu cunoştea şi istorie, avea viziune şi putere de pătrundere, iar pe lângă aceasta ştia şi economie sau politică, era capabil să facă conexiuni pe baza unei bune cunoaşteri a societăţii în care a trăit. Toate acestea au condus la structurarea unei concepţii coerente, profunde, reflectată îndeosebi în opera sa publicistică. De aici şi pledoaria sa pentru forme specifice, organice, şi împotriva formelor fără fond, a structurilor de împrumut, care au fost impuse peste poporul român din afară, pe deasupra voinţei sale. Iată aşadar cât de complex este acel laborator lăuntric care a putut concepe fragmentul pe care l-am citat la începutul acestor rânduri.

Spuneam că rare au fost acele momente din istorie care au reprezentat cu adevărat voinţa naţională românească, unul din acestea fiind Marea Unire de la 1918. Tot Mihai Eminescu este cel care ne oferă criteriul de înţelegere al acestora, el expunând într-o scrisoare din anul 1871 către Dumitru Brătianu elemente ale unei adevărate filosofii a istoriei. Scrisoarea sa se referea în mod concret la un anumit eveniment cu profunde semnificaţii româneşti, al serbării de la Putna, ce urma să marcheze patru secole de la zidirea mănăstirii şi să reprezinte totodată o viguroasă manifestare a conştiinţei noastre naţionale (tot din acest context datează şi celebra „Doină). Dar fragmentul următor se cuvine înţeles dintr-o perspectivă mai amplă, iar cazul particular al „serbării de la Putna” se cade ridicat la o semnificaţie mult mai generală, anume la exemplaritatea unui eveniment istoric în profundă consonanţă cu aspiraţiile naţionale româneşti.

„Dacă însă serbarea s-ar întâmpla într-adevăr ca să aibă acea însemnătate istorică, pe care i-o doriţi dumneavoastră, dacă ea ar trebui să însemne piatra de hotar ce desparte pe planul istoriei un trecut nefericit de un viitor frumos, atunci trebuie să constatăm tocmai noi, aranjorii serbării, cum că meritul acesta, eroismul acestei idei, nu ni se cuvine nouă. Dacă o generaţiune poate avea un merit, e acela de a fi un credincios agent al istoriei, de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care îl ocupă în lănţuirea timpilor. Şi istoria lumii cugetă –deşi încet, însă sigur şi just: istoria omenirii e desfăşurarea cugetării lui Dumnezeu. Numai expresiunea exterioară, numai formularea cugetării şi a faptei constituie meritul individului ori al generaţiunii, ideea internă a amândurora e latentă în timp, e rezultatul unui lanţ întreg de cauze, rezultat ce atârnă mai puţin de voinţa celor prezenţi decât de a celor trecuţi.

Cum la zidirea piramidelor, acelor piedici contra păsurilor vremii, fundamentele cele largi şi întinse purtau deja în ele intenţiunea unei zidiri monumentale, care e menită de a ajunge la o culme, astfel în viaţa unui popor munca generaţiunilor trecute, care pun fundamentul, conţine deja în ea ideea întregului. Este ascuns în fiecare secol din viaţa unui popor complexul de cugetări care formează idealul lui, cum în sâmburele de ghindă e cuprinsă ideea stejarului întreg. Şi oare oamenii cei mari ai României, nu-i vedem urmărind cu toţii, cu mai multă ori mai puţină claritate, un vis al lor de aur, în esenţă acelaşi la toţi şi în toţi timpii? Crepusculul unui trecut apus aruncă prin întunericul secolelor razele lui cele mai frumoase, şi noi, agenţii unei lumi viitoare, nu suntem decât reflexul său.

De aceea, dacă serbarea întru memoria lui Ştefan [iar cititorul de azi poate pune în loc orice eveniment istoric recent sau mai vechi] va avea însemnătate, aceea ar fi o dovadă mai mult cum că ea a fost cuprinsă în sufletul poporului românesc şi s-a realizat pentru că a trebuit să se realizeze; dacă însă va trece neînsemnată, atunci va fi  o dovadă cum că ea a fost expresiunea unor voinţe individuale, necrescute din sâmburele ideilor prezentului. E o axiomă a istoriei că tot ce e bine e un rezultat al cugetării generale, şi tot ce e rău e produsul celei individuale. De aceea meritul nostru va consta numai în formularea ideilor şi trebuinţelor existente ale poporului, nu în crearea altora; ne vom lăsa îndreptaţi de cugetarea şi trebuinţele poporului nostru, nu de-ale noastre proprii, receptate poate de la străini, ne vom lăsa conduşi de curentul ideilor naţiunii şi nu vom pretinde rolul de a conduce noi prin ideile noastre individuale.”

Cred că acest fragment eminescian ar trebui să fie o lectură obligatorie pentru toţi politicienii României, din toate timpurile şi la toate nivelurile: parlamentari, miniştri, şefi de stat. Căci, după cum putem vedea, ei se manifestă mai degrabă la antipodul acestei linii istorice pe care o descrie –sintetic, dar genial- Mihai Eminescu.

Pe lângă opera sa poetică şi cea publicistică, de pe urma lui Eminescu au rămas şi 44 de manuscrise care sunt păstrate la Biblioteca Academiei. Filosoful Constantin Noica, care s-a ocupat şi de acestea, a pledat pentru cunoaşterea şi mai ales publicarea lor.  „Eminescu este conştiinţa noastră mai bună. Caietele sale te petrec prin atâtea lumi ale gândului sau ale inimii, încât până la urmă ţi se întâmplă să vezi cum ceea ce voiai uneori să spui stă mai bine spus acolo. Când unui popor i se face un asemenea dar, trebuie să ştie să-l primească, cu tinerii lui cu tot.”

Iată în continuare câteva citate extrase de Noica din manuscrisele eminesciene:

„Progresul omenirii constă în aceea că popoare noi şi tinere îşi apropie rezultatele intelectuale ale celor îmbătrânite. (…) O idee se naşte într-o ţară bătrână, interesează o zi şi trece. Aceeaşi idee intră în sufletul unui popor tânăr şi face o revoluţie.”

O altă cugetare eminesciană: „Om de spirit este acela care în fundul inimii lui râde de toţi şi de toate. Om de geniu este cel care râde de el însuşi.” Apropo de demitizatorii zilelor noastre, de cei care „fac mişto” de Eminescu, caracterizaţi printr-un spirit ieftin de frondă: lăsaţi-i lui dreptul la autoironie. Căci, gândul său continuă astfel: „De aceea un geniu nu poate fi rău, pe când un om de spirit este totdeauna rău.”

Nu ştiu ce s-ar mai putea adăuga la rândurile următoare, în care Constantin Noica sintetizează cum nu se poate mai pertinent modul nostru de raportare la Eminescu.

„Avea simţ istoric omul acesta, care încheia manuscrisul de care vă vorbesc cu gândul: „Fiecare lucru poartă în sine însuşi măsura sa.”

Arborii nu cresc până la cer.

Nici noi nu putem creşte dincolo de măsura noastră.

Şi măsura noastră este Eminescu.

Nu vom creşte mai mult decât atât. Atât însă să creştem. Pentru că sufletul trebuie hrănit ca pământul. Şi dacă nu ne vom hrăni cu Eminescu (…) atunci vom rămâne în cultură mai departe înfometaţi.”

Sursa :

http://www.rostonline.ro/2018/01/eminescu-si-fiinta-nationala

Alioșa .

Ceremonii la schimbarea garzii

ianuarie 24, 2018

Lacrimaroua

De cand ma stiu, m-au fascinat uniformele militare si ceremoniile desfasurate cu ocazia diferitelor evenimete; azi, va invit sa facem un mic tur si sa admiram … 😉

Prima oprire, la Bucuresti, in Parcul Carol – Mormantul soldatului necunoscut !

Ne indrepta spre Cetatea Alba Carolina !
Schimbarea garzii in Cetatea Medievala, se efectueaza la postul de la Poarta a IV-a si la postul de la Poarta a III-a a Cetatii.

Dam o fuga la, Londra – Palatul Buckingham.  😉

Pentru ca imi este dorrrr de Grecia, ne oprim la Atena.
Cea mai spectaculoasa parada are loc duminica.

Sunt fascinata de cultura si traditiile Coreii de Sud, ne oprim la Seoul – Palatul Deoksugung ! ❤

❤ imi este in Cehia, ne oprim la Praga !!! 😉

Suntem in  India, New Delhi – Palatul Prezidential.

M-am amuzat in Pakistan dar, acesta este ritualul si il respectam ! 😉

Vezi articolul original

Pledoarie pentru viaţă lungă de Ovidiu Bojor

ianuarie 23, 2018

Vorbe pentru suflet...

  Ovidiu Bojor (1 noiembrie 1924, Reghin) este un academician și fitoterapeut român, membru al Academiei de Științe Medicale. Ovidiu Bojor este un renumit farmacist și deopotrivă fondator al fitoterapiei moderne în România. Are la bază câteva articole, cercetări și cărți pe care eu personal le-am considerat destul de motivante (”Pledoarie pentru viaţă lungă”, publicații în revista Formula AS).

Am adunat o serie de citate ce le-am sustras din filele inspirative ale lui Ovidiu Bojor, și pe care le-am considerat destul de impunătoare și suficient de argumentative pentru a fi date mai departe…..

  • Să ne închipuim că viaţa este o oglindă în faţa căreia suntem şi ne privim: dacă zâmbim, zâmbetul se întoarce asupra noastră; dacă ne crispăm şi ne schimonosim figura, grimasa se întoarce tot asupra noastră.
  • Nu te îndepărta de natură! Nesocotirea conceptelor de bază ale celor zece porunci înseamnă îndepărtarea creaţie de Creator.
  • Inactivitatea este primul pas…

Vezi articolul original 370 de cuvinte mai mult

Cele trei Uniri ale romanilor: prima unire a tututor romanilor sub Mihai Viteazul – in 1600, Mica Unire – in 1859 si unirea care a realizat Romania Mare – in 1918

ianuarie 22, 2018

SFIDARE sau PROVOCARE ???

ianuarie 22, 2018

Expunerea coroanei maghiare a Sf.Ştefan la Cluj-Napoca, în anul centenarului Marii Uniri, este cel puţin o gafă, dacă nu o sfidare şi o provocare.

 

 

Sfânta Coroană maghiară, falsul fundament al iredentismului Ungariei

Expunerea Coroanei Sf. Ștefan la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, cu ocazia Zilei Naționale a României – care este și prima zi a anului centenar –  este, fără îndoială, o insultă, o obrăznicie diplomatică fără margini, pe care noi nu numai că o înghițim, dar o și plătim (Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei a plătit o asigurare de 50.000 de lei).

Fără îndoială sursa obrăzniciei maghiare își are fundamentul în indiferența sau indolența românească, într-un timp în care reperele identitare dispar încet-încet din conștiința națională.

Sfânta Coroană maghiară presupus catolică este de fapt ortodoxă, şi nu provine de la Roma, ci de la Constantinopol, fiind folosită în prezent de propaganda Gărzii Maghiare.

Actualul simbol al Ungariei (prezent pe stemă, drapel şi monede) coroana în cauză este atribuită în mod eronat primului rege al Ungariei, canonizat ca Sfântul Ştefan în anul 1083.

În prezent este folosită ca simbol al unităţii maghiarilor de pretutindeni fiind înconjurată de mituri susţinute propagandistic fără nici o legătură cu realitatea. Autorităţile de la Budapesta au nevoie de acest simbol găzduit în Parlamentul maghiar pentru a susţine teoria unităţii teritoriilor aflate în trecut sub stăpânirea regatului medieval maghiar sau a Imperiului Habsburgic.

Deşi istoricii maghiari sunt aprigi în a contesta etnogeneza poporului român, totuşi istoricii români nu s-au prea aplecat asupra adevăratei origini a elementului central al iredentismului maghiar.

În anul 2003, istoricul maghiar Laszlo Peter, profesor de istorie a Ungariei în cadrul University College din Londra, a publicat un studiu intitulat “Sfânta Coroană a Ungariei – Vizibil şi Invizibil”, în care face o analiză detaliată a evoluţiei simbolurilor ataşate acesteia de-a lungul timpului, în funcţie de conjunctura politică.

Subliniind faptul că această coroană, poate cea mai importantă relicvă a Ungariei, nu a fost analizată suficient de mult pentru a pune capăt speculaţiilor referitoare la originea şi doctrina sa, Peter afirmă că, pornind de la o cercetare pur istorică, a ajuns la o serie de concluzii extrem de interesante, care nu pot fi separate de factorul politic.

 

Basilica St. Ștefan din Budapesta

Origine papală neconfirmată

Coroana Sfântului Ştefan este înconjurată de o seamă de legende, însă nici una din sursele istorice nu atestă clar faptul că primul rege al Ungariei ar fi primit coroana păstrată până în ziua de azi chiar de la Vatican. O primă relatare referitoare la originea coroanei provine de la episcopul Hartvik care a scris în jurul anului 1100-1110 o biografie a regelui că “Papa” (fără să-l identifice) i-a trimis regelui Ştefan “binecuvântarea sa şi o coroană”.

O altă variantă a legendei, apărută în jurul anului 1200, susţine că regele Ştefan l-ar fi trimis pe episcopul Astrik de Esztergom la Roma solicitând o coroană, care i-a fost trimisă – lipsind însă o descriere a acesteia. “Legenda Sfântului Ştefan” – scrisă cel mai probabil în jurul anului 1083, data canonizării regelui, la aproape 50 de ani de la moartea sa – susţine că “în al cincilea an de la moartea tatălui său i-au adus o scrisoare papală cu binecuvântări şi alesul Domnului a fost pus rege şi a fost uns cu ulei şi a fost încoronat cu o diademă regală”.

 Relatările cele mai apropiate de evenimentele din timpul vieţii Sfântului Ştefan nu fac posibilă identificarea coroanei existente în prezent cu cea trimisă de la Vatican. În plus, documentele păstrate în arhivele Sfântului Scaun nu fac nici un fel de referire la o astfel de trimitere.

 Coroana maghiară catolică este coroană bizantină ortodoxă   !!!

 Coroana Sfântului Ştefan este alcătuită din trei elemente, conform cercetătorilor maghiari: coroana greacă, coroana latină şi crucea. Coroana greacă este formată dintr-o diademă înaltă de 5,2 centimetri şi cu un diametru de 20,5 centimetri, fiind realizată din aur şi decorată cu mai multe reprezentări bizantine religioase şi laice.

Imaginea din faţă, realizată din email, îl reprezintă pe Iisus Hristos Pantokrator (Cel Atotputernic). Imaginea lui Iisus este încadrată de reprezentările Arhanghelilor Mihail şi Gabriel, urmate de cele ale martirilor Gheorghe şi Dumitru şi Cosmas şi Damian.

La spatele diademei greceşti se găseşte o reprezentare a împăraţilor bizantini Mihail Dukas al VII lea şi Constantin Porfirogenetul.

Lângă acestea este reprezentat regele maghiar Geza I, având alături o inscripţie în limba greacă “Lui Geza I, credinciosul rege al turcilor” – descriere confirmată de izvoarele bizantine contemporane care îi denumeau pe maghiari “turci”. Datele între care au domnit suveranii reprezentaţi pe “Coroana Sfântului Ştefan” – şi anume Mihail Dukas al VII lea (1071-1078) şi Geza I (1074-1077) – coincid, astfel că informaţiile privind pe adevăratul donator şi adevăratul recipient al coroanei se găsesc chiar pe obiectul care a devenit simbolul ideologiei ungariste.

Nu este nicidecum vorba de Papă şi Sfântul Ştefan, ci de bazileul Bizanţului şi “loialul” său rege Geza I, căsătorit cu o prinţesă bizantină în anul 1075. Istoriografia maghiară preferă să nu trateze tema relaţiilor de supunere ale primilor regi maghiari faţă de Bizanţ, afirmând cât mai vocal însă relaţia cu Biserica Catolică.

 Aşa numita “coroană latină” nu reprezintă nimic, fiind de fapt un adaos ulterior, format din patru benzi de aur late de 5,2 centimetri ataşate la diadema bizantină şi unite pentru a forma o cupolă. Pe aceste benzi sunt reprezentaţi opt din cei doisprezece apostoli şi Iisus Hristos, iar literele şi stilul acestor reprezentări indică de asemenea un atelier bizantin de secol XI, însă adevărata funcţie a acestor patru benzi de aur pare să fi fost aceea de decorare a unui relicvariu sau altar.

Crucea din vârful coroanei maghiare ar fi fost adăugată în secolul al XIV-lea şi nu are nici o legătură cu restul ansamblului, lipirea ei stricând imaginea lui Iisus Hristos.

Specialiştii au apreciat că după dimensiuni şi stil, “coroana greacă” este de fapt o coroană femeiască, cel mai probabil intrând în propietatea casei regale maghiare o dată cu căsătoria regelui Geza I cu o prinţesă bizantină al cărei nume a rămas necunoscut.

 Coroana – mai importantă ca regele

 Paradoxal, cu toate că Sfânta Coroană e considerată cel mai important simbol al Ungariei, aşa cum arată şi autorul în studiul său, literatura de specialitate a ajuns la un consens în privinţa a două chestiunui: în primul rând, coroana care în prezent este păstrată în clădirea Parlamentului de la Budapesta, nu a aparţinut niciodată Sfântului Ştefan, iar în al doilea rând, ea a fost realizată din mai multe elemente provenite din regiuni diferite, asamblate ulterior (aceasta este formată din trei elemente: coroana greacă, coroana latină şi crucea).

Deşi mulţi cercetători susţin că ea fost realizată chiar în anul 1000, momentul încoronării regelui Ştefan, se pare că aceasta a primit forma actuală în jurul anului 1270.

 Mai mult, în anul 1292, Andrei al III-lea “Veneţianul”(1290 – 1301), ultimul rege al dinastiei arpadiene, a fost primul care a susţinut că poartă chiar coroana Sfântului Ştefan. Practic, până atunci nu se pomeneşte nimic despre existenţa unei coroane, deşi în cele trei secole, la conducerea Ungarie s-au succedat mai multe generaţii. Studiul din 2003 concluzionează că, dacă în momentul încoronării, Ştefan I al Ungariei a primit într-adevăr o coroană din partea Papei, aşa cum spun unele cronici (existând posibilitatea ca binecuvântarea Papei să fi fost doar una simbolică ), în mod sigur aceasta nu este cea păstrată în prezent în Parlamentul ungar.

 

 

Primele mistificări

 O altă chestiune interesantă este faptul că Ştefan I al Ungariei, conducătorul care a reuşit să organizeze aceast popor nomad şi să-l creştineze, a fost “venerat” de-a lungul timpului ca fiind primul reformator, deşi primele coduri legislative care îi portă numele au apărut la mai mulţi ani după moartea sa. În anul 1083, Ştefan I a fost canonizat, cu acordul Papei, de acest lucru profitând urmaşii săi care, în secolul XIII, au intorodus ideea de “sancti progenitores nostri”. Combinând mai multe elemente creştine şi păgâne, aceştia i-au atribuit dinastiei arpadiene o serie de atribute divine.

Ei doreau să înrădăcineze credinţa conform căreia, dacă Sfântul Ştefan a fost binecuvântat de Papă, dovada fiind coroana, el devine trimisul lui Dumnezeu pe pământ. Transferul coroanei însemna practic transferul acestui atribut către fiecare urmaş. Regii erau încoronaţi în Biserică, deoarece această ceremonie era echivalentul binecuvântării Papei.

Regii dinastiei arpadiene au înţeles faptul că falsa Sfântă Coroană era garantul puterii şi au folosit-o ca atare. Astfel se explică şi de ce Ungaria este un caz particular în această privinţă: cu toatre că această tradiţie a apărut mai târziu aici, ea a rezistat mai mult decât în orice stat din Europa.

 Mitul a prins rădăcini şi a dus la o adevărată competiţie pentru posesia ei, deoarece noul rege era recunoscut doar dacă era încoronat cu această coroană. În anul 1301, Carol Robert de Anjou (foto), a devenit regele Ungariei sub numele de Carol I, dar a primit binecuvântarea doar în 1309.

Cu toate acestea, el nu a putut prelua tronul decât în anul 1310, moment în care a intrat în posesia coroanei. În 1458, Matei Corvin devine rege al Ungariei, dar nu este încoronat decât în 1464, după ce îi plăteşte împăratului Frederic al III-lea o mare sumă de bani şi răscumpără coroana.

Potrivit cronicarilor vremii, în anul 1309 Cardinalul Gentilis de Montefiori, delegatul Papei, ar fi afirmat că a constatat cu uimire că pentru maghiari, coroana e mai importantă ca regele. Citându-l pe unul din viceregii lui Matei Corvin, Mihaly Guti Orszagh, istoricul curţii scria în 1495 că, “atâta timp cât are Sfânta Coroană, chiar şi un bou trebuie tratat cu respect şi considerat rege sfânt”.

Astăzi, Sfânta Coroană este păstrată în Parlamantul de la Budapesta şi nu îl poate părăsi sub nici un motiv. De aceea a fost realizat un duplicat (nu o simplă copie), investit cu valoare simbolică similară şi care poate fi purtat prin Regatul Ungariei. Acest duplicat oficial este expus şi la Cluj.

Sacra Coroană a lui Stefan cel Sfânt nu reprezintă doar regalitatea maghiară ca instituţie, ci ea se confundă cu Ungaria însăşi! Ea este personificarea Ungariei Mari.

În accepţiunea medievală Teritoriile Coroanei Maghiare se întindeau din Ungaria propriu-zisă, şi asupra Serbiei, Croaţiei, Sloveniei şi Bosniei – spre sud (la un moment dat şi asupra Bulgariei), asupra Transilvaniei şi Cumaniei (la est de Carpaţi) – către răsărit – şi asupra Ucrainei Subcarpatice şi Galiţiei – către nord.

În timp pretenţiile nobilimii maghiare s-au restrâns, mai ales după bătălia de la Mohacs (1526) şi instaurarea Paşalâcului de la Buda (1541).

În condiţiile instituirii Austro-Ungariei în 1867 teritoriile Sfintei Coroane s-au restrâns la Ungaria şi Transilvania (anexată împreună cu Banatul şi Voivodina, Crişana cu Sătmarul şi Maramureşul, deşi a fost întotdeauna un voevodat, apoi un principat separat de Ungaria). În plus, Croaţia şi Slovenia formau o uniune sub aceiaşi coroană maghiară.

Prin urmare, Sacra Coroană a Sfântului Ştefan simbolizează în primul rând anexarea Transilvaniei de către Ungaria la 1867, iar expunerea ei la Cluj-Napoca în preajma centenarului, de la 1 Decembrie 2017 şi până la 24 Ianuarie 2018, în localul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, este cel puţin o gafă, dacă nu o sfidare şi o provocare.

Qui prodest?

https://www.youtube.com/ embed/vS8ADUz0yes
 SURSE:
Bucurestiivechisinoi.ro  
Alioșa .

Imagini de la Ziua Culturii Naționale – Seini, 2018

ianuarie 20, 2018

racoltapetru6

Foto Facebook – Tulbure Gabriela

Vezi articolul original

Evenimente petrecute în luna ianuarie

ianuarie 18, 2018

Floare albastră

ianuarie 14, 2018

arta si natura

Poetul Mihai Eminescu, va rămâne unic în abordare, în stil, în modul de a impresiona, trebuie doar citit – în poezii si scrisori. Lumea-ti va  părea mult mai frumoasă.

 Nemărginit e dorul.

  – Hai în codrul cu verdeaţă,

10

Und-izvoare plâng în vale,

 20

Stânca stă să se prăvale

 21

În prăpastia măreaţă.

 5

Acolo-n ochi de pădure,

 16

Lângă balta cea senină

 3

Şi sub trestia cea lină

 13

Vom şedea în foi de mure

 6

Floare albastra3

Muzica purifica, înalta sufletul, dă o stare sublim!

Vezi articolul original

Puțină RELAXARE nu strică !!!

ianuarie 12, 2018

Mușatescu-Savori intelectuale!

Imagine în linie

*****Unii trăiesc gratis, alţii degeaba.
*****Dacă într-o vorbă îndeşi mai mult decât încape, devine vorbă goală.
*****De ce prostul e mărginit, când prostia e nemărginită?
*****Bănuitorul se trezeşte înaintea ceasului deşteptător, ca să-l controleze dacă sună exact.
*****Caloriferul stins e mai rece decât frigiderul în funcţiune.
*****Dragostea.. Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor.

 *****Femeile nu înşală, compară.
*****Lanţurile au redactat definiţia libertăţii.
*****Ideea bine clocită trebuie să facă adepţi, nu pui.
*****Când stai de vorbă cu proştii numai duminica e o adevărată sărbătoare.
*****De ce au militarii acte de stare civilă?
*****Fost primar, fost prefect, fost senator, fost ministru, conu’ Mişu a fost numai un fost.
*****Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi.
*****Marele cusur al femeilor este că te iubesc când ai altceva de făcut.  

***** Nu sunt sensibil la frig. Chiar şi gerul mă lasă rece.
***** E frumos să fii bun, dar trebuie să fii şi bun la ceva.
***** Numai după invidia altora îţi dai seama de propria ta valoare.
*****Fericirea se trăieşte numai de la o clipă la alta. Între ele bagă intrigi viaţa.
*****Laşitatea este sentimentul, care n-are nici măcar curajul să spună cum îl cheamă.
*****Plictiseala lungeşte ziua şi scurtează viaţa.
*****Planta care provoacă insomnii unora: laurii altora.
*****Minciuna premeditată nu mai e chestiune de fantezie, ci de caracter.
*****Adevăraţii cai de cursă nu aleargă pentru premii, ci numai ca să-şi pună sângele în mişcare.
*****Gloria, când moare, nu face testament în favoarea nimănui.
*****În ziua victoriei, nu uita să-ţi aminteşti şi de înfrângerile anterioare.
*****Nu gloria este efemeră, ci numai cei ce o au.
*****Amintirile unora se numesc remuşcări.
*****Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le arunce niciodată, dar le scutură din când în când.
*****Amintirile sunt asemenea cărţilor din biblioteca ta. Cauţi câte una, când nu mai ai nimic nou de citit.
*****N-am cerut vieţii nimic. Tot ce am avut, i-am smuls. Şi tot ce n-am avut, mi-a furat.
*****Cu vremea să mergi în pas, nu la pas.
*****Una e să crezi şi alta e să fii credul.
*****Una e să ceri, alta să cerşeşti, şi cu totul altceva să
revendici..
*****Amabilitatea adevărată trebuie să fie, în primul rând, o chestiune de caracter şi apoi una de educaţie.
*****Nu plânge fără motiv. Şi mai ales, nu plânge când ai motive.
*****Când ţi se cuvine ceva, să nu ceri. Pretinde!
*****Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează.
*****Te-ai întrebat vreodată câte mâini au făcut pâinea, pe care, cu una singură, o duci la gură?

*****Fără mâna omului, omenirea ar fi trăit în patru labe .
*****Bănuiala e serviciul de spionaj al oamenilor neînarmaţi pentru viaţă.
*****În fiecare tren al lumii, viaţa circulă pe compartimente.
*****Era atât de urât, încât atunci când se strâmba, părea mai drăguț.

*****Când priveşti marea, gândul o ia în derivă.
*****Suntem chit, tinere confrate. Dumneata nu mă cunoşti şi eu nu te recunosc.
*****Poţi să fii într-o ureche şi totuşi foarte serios la treabă: dacă eşti ac.
*****Noaptea, viteza gândului circulă în „ani-întuneric”.
*****Şi dacă ai chelit, ce? Parcă pe lumea asta nu sunt şi vulturi pleşuvi?
*****Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri.
*****Numai covoarele se nasc ca să fie călcate în picioare.
Alioșa  🙂  🙂  🙂  🙂