Cristian Răchițan :„Medicamentele au devenit atât de agresive, încât te tratezi de una şi creezi alte două boli“

prietendevremerea

INTERVIU Cristian Răchitan, medicul vedetelor în New York: „Medicamentele au devenit atât de agresive, încât te tratezi de una şi creezi alte două boli“Românul Cristian Răchitan este un doctor celebru în Statele Unite, acolo unde locuieşte de aproximativ 30 de ani. Este specializat în naturopatie şi are pacienţi celebri.Cristian Răchitan ţine să precizeze că este newyorkez de peste 30 de ani, medic naturopat (o ramură a medicinei alternative care valorifică remedii naturale, precum apa, aerul sau soarele pentru tratarea bolilor) şi a intrat în Top 5 „cei mai buni diagnosticieni din lume”. Mulţí dintre pacienţii care îi calcă pragul cabinetului din New York sunt miliardari, vedete ca Barbra Streisand sau Mel Gibson, politicieni celebri. A plecat din România atunci când nu împlinise 20 de ani şi spune că a avut norocul de a fi cerut în căsătorie de o tânără care lucra la Casa Albă pentru preşedintele Reagan. Medicul a acordat un interviu pentru ziarul „Adevărul”:

Adevărul: Cum pot fi oamenii fericiţi într-o lume în care stresul, nemulţumirile legate de viaţa…

Vezi articol original 1.343 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Un răspuns to “Cristian Răchițan :„Medicamentele au devenit atât de agresive, încât te tratezi de una şi creezi alte două boli“”

  1. Aliosa Says:

    @ ALLL !!!
    TREZIT brusc din somn de CUTREMUR ( ora 02.11′) ca pe vremea cand eram elev de liceu militar

    http://aliosapopovici.wordpress.com/2013/09/23/
    am trecut pe la
    ” prietendevremerea” sa-l salut si sa-l intreb daca a simtit unduierea lina a panantului,
    si, gasind INTERESANT ultimul sau articol,
    am dat REPUBLICARE ca sa-l citeasca si lumea virtuala ce trece din cand in cand pe aici !
    Weekend placut !
    Aliosa .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: